Scuze precum „Nu vin, că nu am bani”, „Nu pot, că nu am bani” … cred că le auzim în fiecare zi de la foarte multe persoane.
Banii au ajuns să fie primul motiv pentru care pierdem momente/întâmplări alături de cei dragi. A ajuns să fie un motiv mai important decât sănătatea.
Partea bună pe care nu o ştiu mulţi este că banii reprezintă o resursă ce poate fi influenţată în mod direct de noi. Noi suntem responsabili dacă ne merge sau nu bine.
Noi suntem responsabili dacă suntem în datorii sau nu.
Noi suntem responsabili dacă vom spune mereu „nu am bani” sau nu.
În continuare vreau să-ţi prezint 9 motive (pe care le-am descoperit) pentru care ne plângem că nu avem bani.
La final chiar sunt curios să-mi zici părerea ta despre aceste 9 motive. Cu siguranţă trebuie să ai o opinie despre cele scrise mai jos.
9 Motive pentru care te plangi mereu ca nu ai bani
1. Pentru că întotdeauna cumperi aceleaşi lucruri pe care le au prietenii tăi. Eşti mereu înconjurat de prieteni/cunoştinţe/familie dintre care fiecare te atrage cu noile achiziţii.
Primul lucru pe care noi ca oameni îl facem greşit (după părerea mea), este că ne asociem rapid cu cei din jurul nostru. Nu ştim exact ce situaţia financiară are cel de lângă tine, dar imediat vrem să avem aceleaşi haine sau aceleaşi gadgeturi.
Hai să nu mai analizăm toate lucrurile pe care le au prietenii noştrii. Dacă ei au un ceas de 500 de lei, de ce trebuie să ai şi tu la fel? Dacă ai tu un telefon mai puţin performant, iar un prieten de al tău are un iphone 6, de ce trebuie să-ţi doreşti şi tu unul?
Hai că ai înţeles tu ideea principală.
2. Pentru că nu eşti interesat de bani. Cred că şi tu ai prieteni care îţi spun „Pe mine nu mă interesează banii. Vreau doar să mă distrez.”, dar bogaţi toţi vrem să fim.
În momentul în care nu eşti interesat de bani, nu ai cum să ajungi bogat. Este ca şi cum ar spune cineva că este pasionat de pescuit, dar el nu a pescuit niciodată.
Pentru a ajunge bogat trebuie ca mereu să te preocupe ideea de a face bani. Mereu trebuie să-ţi planifici, analizezi şi optimizezi sistemul financiar care este în jurul tău.
Începând cu bugetul personal şi cu listele de cumpărături, până la strategii de investiţii, toate acestea ar trebui să ţi se pară foarte importante.
Şi mai ales, să-ţi acorzi în fiecare săptămână cel puţin 60 de minute banilor tăi. (Vezi tu în articol despre ce este vorba).
3. Pentru că îţi este frică să pierzi bani. Un alt motiv pentru care nu ai bani, este fix pentru că îţi este frică să faci ceva cu banii tăi.
Niciodată nu o să faci bani, dacă nu o să bagi bani. (Sunt sigur că această teorie o ştiai până acum)
Din păcate nimeni nu o să vină la tine să te forţeze să rişti. Până la urmă toţi milionarii/miliardarii au riscat atunci când a fost nevoie.
Când este nevoie? Nu poţi fii sigur 100% de momentul în care este nevoie de riscuri, dar trebuie să o faci.
Până la urmă dacă nu rişti, nu câştigi, iar frica de a nu pierde bani este una dintre marile probleme atunci când vine vorba de a face bani.
Hai să mai şi riscăm, dar cu analize şi planificări înainte.
4. Pentru că nu ştim să ne investim banii sau investim în ceva pe care nu-l cunoaştem.
În primul rând, ne este frică să investim. Frica o poţi elimina doar dacă începi să înveţi să investeşti şi să înţelegi că nu este aşa rău.
După ce afli cum să investeşti, problema apare atunci când luăm decizii să investim.
De multe ori deciziile se iau fără o analiză în parte şi fără un ajutor. Ne gândim noi singurei acasă şi investim. Greşit. Investiţia se face şi cu ajutor. De ce să pierd eu bani în investiţii şi să nu apelez la un specialist. Acest specialist ne învaţă din experienţele lui, iar riscul scade.
Dacă nu vrei la specialist, atunci trebuie să înveţi. Să citeşti atât de mult încât să înţelegi cum funcţionează investiţiile. Iar la investiţii mă refer la toate tipurile: afaceri, bancare, acţiuni, etc.
Indiferent dacă apelezi sau nu la un specialist şi tu trebuie să ai grijă de investiţiile tale. Până la urmă el îţi oferă posibilităţi şi analize, tu trebuie să iei decizia de a investi în ce ţi se pare ţie mai cunoscut.
Dar te asigur că fără investiţii nu vei ajunge niciodată înstărit sau bogat, cum vrei tu să-i zici. Cei mai importanţi milionari au investit foarte mult în diferite forme.
5. Pentru că obiceiurile tale nu corespund cu obiceiurile celor care sunt instăriţi.
Am analizat această problemă de multe ori pe blog. Obiceiurile sunt cele care ne conduc viaţă într-o direcţie bună sau una mai puţin bună (ca să nu zic rea).
Aceste obiceiuri se formează în timp cu ajutorul lucrurilor şi a persoanelor pe care le laşi să-ţi marcheze viaţa. Din păcate familia nu o poţi schimba, însă prietenii, cunoştinţele şi cei pe care îi urmăreşti îi poţi schimba.
Asigură-te că cei din jurul tău îţi transmit valorile cele mai benefice şi că nu vor să te conducă pe căi greşite. Dacă ai prieteni care sunt în fiecare vineri şi sâmbătă în cluburi, ar cam trebui să te mai gândeşti dacă ar mai trebui să ţii legătura cu ei.
Dacă ai prieteni care au început mici afaceri, atunci cu siguranţă ar trebui să-ţi petreci timpul cu ei.
Mai multe detalii despre acest subiect găseşti în aceste 2 articole:
6. Pentru că nu ai un fond de urgenţă pe care să te bazezi. Cu siguranţă în drumul tău spre o viaţă mai prosperă o să întâmpini şi momente mai dificile.
În acele momente dificile ai nevoie rapid de sume de bani pentru diferite lucruri importante precum: medicamente/sănătate, reparaţii pentru a continua activitatea pentru muncă, şi multe alte lucruri importante în viaţă care te-ar putea opri de la muncă.
Pentru toate acestea ai nevoie de un fond de urgenţă (o sumă de bani) pe care să-l foloseşti atunci când te afli într-un moment dificil al vieţii.
(nu se ştie niciodată când iei o amendă şi trebuie să o plăteşti că altfel rişti să fii penalizat).
7. Pentru că vrei să te îmbogăţeşti imediat (azi dacă se poate). Da, şi eu vreau să fiu super bogat în acest moment şi să fiu în Top 10 din Forbes, însă nu se poate.
Toate lucrurile vin la timpul lor, doar dacă le forţăm noi să vină. Prin forţat mă refer la multă muncă.
Legea 20/80 a lui Pareto se aplică oriunde. O să munceşti extraordinar de mult pentru aproape nimic, însă la final o să se întâmplă un lucru care îţi va aduce mulţi bani.
Ceea ce contează este să nu te opreşti din muncă, pentru că atunci te vei opri şi din a avea bani în buzunar.
8. Pentru că nu ai obiective bune. Prin obiectiv mă refer la acel număr măsurabil şi plasat în timp care ar trebui să fie un finish pentru tine.
Iar atunci când ai un obiectiv bine stabilit ar cam trebui să te gândeşti la un plan, de preferat pe termen lung…
9. Pentru că niciodată nu ne gândim pe termen lung. Când zic niciodată, este niciodată. Din păcate încă din şcoală suntem învăţaţi să gândim pe termen scurt. Foarte greu reuşim să avem o viziune şi să o respectăm până la capăt.
Îţi recomand să-ţi faci planuri pe termen lung, să-ţi faci planuri de acţiune pentru ele şi să le respecţi.
Dacă te-ai apucat să investeşti, nu te opri peste 2 luni sau 1 an şi să zici că nu funcţionează. Mergi cel puţin 2-3 ani.
Dacă ai apucat să economiseşti, nu te opri după o lună după ce te stabilizezi şi tu puţin. Economiseşte mereu şi fă din asta un mod de viaţă.
Dacă tot ai apucat să citeşti acest articol până la capăţ, ar cam trebui să-ţi aduci aminte de el şi atunci când te vei mai plânge că nu ai bani.
Aştept cu drag comentariile tale puţin mai jos.
Un SHARE ar ajuta enorm educaţia prietenilor tăi de pe facebook.
Succes la bani!