15 Strategii de Investitii pentru Incepatori

Strategii de Investitii pentru IncepatoriAnul acesta, mai mult ca niciodată, a început febra investiţiilor. Mă bucur foarte mult să văd asta şi mă bucur că tot mai multe persoane doresc să investească.

Mulţi se opresc doar la „a vrea” şi nu fac nimic în privinţa asta. Mulţi încep să investească, dar de cele mai multe ori sfârşesc a-şi pierde răbdarea şi chiar o parte din bani.

Poate din cauza asta cunoştinţele în materie de investiţii şi intereselor românilor de a investi în diverse forme sunt mici.

Anul acesta voi aborda foarte mult acest subiect şi voi încerca să vin în ajutorul tău cu multe materiale, cărţi, tool-uri pe care le vei putea folosi în investiţii.

Eu sunt unul dintre fanii acestui fenomen şi studiez zilnic metode şi idei de investiţii care să-mi sporească venitul lunar.

Însă înainte să te gândeşti la investiţii mari, înainte să te gândeşti la profit, trebuie să ai în vedere următoarele strategii de investitii.

Sunt mai mult câteva sfaturi pe care trebuie să le ai în vedere atunci când vrei să începi să investeşti.

Citeşte aceste strategii de investitii, înţelege-le şi aplică-le în procesul tău investiţii. Sunt perfecte pentru tine dacă eşti la început de drum.

15 Strategii de Investitii pentru Incepatori

1. Să investesc? Da! Acum este momentul potrivit! Dacă cauţi momentul potrivit pentru a te apuca de investiţii înseamnă că l-ai găsit. Acum este!

Nu va exista niciodată un moment mai bun de investiţii decât cel de acum. Cu cât începi mai târziu, cu atât îţi vei da seama că trebuia să începi mai devreme. Procesul de a investi este destul de lung şi este bine să te apuci cât de repede posibil.

Citeşte mai mult. Este foarte important ca înainte să te apuci de investiţii să citeşti mult despre acest proces. Sunt multe Ebook-uri gratuite sau Carţi care vorbesc despre acest subiect.

Urmăreşte bloguri de specialitate. O dată cu cititul de cărţi, este foarte important să urmăreşti şi bloguri sau site-uri de specialitate care scriu despre investiţii şi educaţie financiară. Acestea te pot integra foarte uşor în mediul actual al investiţiilor şi îţi pot reda o imagina de ansamblu foarte bună.

Contactează un consilier de investiţii. El te poate ajuta cu sfaturi să investeşti mai bine. El este omul de la care ar trebui să-ţi găseşti răspunsurile la toate întrebările. Tot de la el ar trebui să afli care sunt cele mai potrivite locuri unde poţi investi cel mai bine, plus te va iniţia foarte uşor în aceast domeniu.

2. Începe simplu. Începutul este foarte greu şi de aceea trebuie să ai grijă foarte mare şi să nu te aventurezi prea mult. Începe simplu cu cea mai simplă idee de investiţie. Pe măsură ce vei învăţa mai multe, vei putea complica sistemul şi să rişti puţin mai mult.

3. Analizează-ţi cunoştinţele la nivel de investiţii şi domeniile pe care le stăpâneşti. Înainte de a investi, trebuie să-ţi analizezi puţin cunoştinţele, şi aici nu mă refer la cele la nivel de sisteme de investiţii.

Aici mă refer la domeniile de care eşti pasionat şi în care eşte angrenat. Alege-ţi un domeniul pe care să-l cunoşti bine înainte de a investi. Nu te risca în acele arii în care nu ai deloc cunoştinţe.

De exemplu: Dacă vrei să investeşti pe brusă, alegeţi firmele în care vrei să investeşti în funcţie de domeniile pe care le studiezi. Dacă îţi place medicina şi citeşti multe despre acest domeniu, atunci e bine să-ţi realizezi un portofoliu de investiţii cu firme din domeniul farmaceutic.

4. Cunoaşte bine locurile unde poţi investi.

Un punct foarte importantant este să înveţi mai multe despre locurile unde poţi investi în România.

Poţi investi pe bursă, pe forex, în imobiliare, în aur şi aşa mai departe. Sunt multe locuri unde poţi să-ţi investeşti banii şi pentru asta trebuie să ai cunoştinţe în fiecare pentru a-ţi alege mijlocul potrivit.

Dacă eşti pasionat de imobiliare atunci este potrivit pentru tine să începi să investeşti în imobiliare. Totul depinde de tine.

Legat de tipurile de investiţii din România îţi recomand următoarele 2 articole:

5. Deschide-ţi un cont de investiţii pe bursă, forex sau alte pieţe. Cea mai bună metodă de a învăţa să investeşti pe bursă este să joci la bursă prin simulare.

Pe toate aceste programe îţi poţi face conturi de simulare unde poţi să testezi şi poţi simula un portofoliu de investiţii.

La sfârşit vei înţelege cum funcţionează procesul şi vei fi pregătit să faci primii paşi în a investi cu propriii bani.

Unde îţi poţi deschide?

Legat de acțiunile din România, eu folosesc brokerul Tradeville.

Dacă vorbim despre extern, acțiuni internaționale, folosesc brokerul xtb unde îți poți face oricând un cont demo gratuit. Ai 0 comision la achizitii de actiuni si etf-uri clasice.

6. Dă startul investiţiei tale. Strângeţi bani pentru investiţii. Economiseşte puţin şi începe să investeşti.

Fără un buget personal bine stabilit îţi va fi foarte greu să te apuci de investiţii. Prima oară trebuie să-ţi ţii în frău finanţele personale şi după să începi să investeşti.

Educă-ţi comportamentul financiar prin folosirea unui buget personal care te va ajuta să-ţi planifici exact cheltuielile şi veniturile, iar cu banii economisiţi să poţi să-i investeşti în surse de venit pe termen lung.

7. Setează-ţi obiective! Fără obiective nu poţi avea succes când vine vorba de investiţii. Obiectivele sunt cele care îţi vor spune dacă o metodă de investiţie e bună sau nu. Tot ele sunt cele care te vor menţine încontinuu să înveţi mai mult.

Obiectivele trebuie să fie numerice şi să fie setate pe o perioadă fixă de timp.

8. Fă din investiţii un obiceiFă ca această activitate să fie un obicei pentru tine. Să citeşti în fiecare zi cel puţin 15 minute despre domeniile tale de investiţii, să te educi mai mult cu privire la cum să investeşti mai eficient şi să-ţi monitorizezi constant investiţiile.

Sunt lucruri care vor trebui să apară în obiceiul tău zilnic. Pentru a avea succes în investiţii trebuie să te gândeşti mereu la ele şi să le acorzi timp. În acest domeniu, cu siguranţă se aplică sintagma timp = bani.

9. Alege-ţi cu grijă portofoliul de investiţii. După cum am spus mai sus, portofoliul tău de investiţii trebuie să cuprindă domenii pe care să le cunoşti.

După ce ţi-ai ales domeniile trebuie să le analizezi foarte bine. Din statistică îţi poţi da seama dacă e profitabil sau nu.

Dacă investeşti pe bursă, alege-ţi cu înţelepciune companiile la care vrei să-ţi cumperi acţiuni.

Investeşte în siguranţă şi evită investiţiile din impuls. Nu te grăbi în investiţii. Cei care pierd pe bursă sunt cei care nu au răbdare şi cei care nu analizează foarte bine portofoliul de investiţii.

10. Dacă ai datorii, nu te orienta foarte mult în investiţii. Nu investesti pentru că ai datorii. Investiţiile nu te vor scoate din datorii. Mai mult te vor face să investeşti mai mult şi să uiţi de analiză care este sfântă în acest domeniu.

Dacă ai datorii, prima oară încearcă să scapi de ele sau dacă nu, realizează-ţi un fond de investiţii care să nu te afecteze în plata datoriilor.

11. Grijă la inflaţie! Indiferent de tipul de investiţie, să ai grijă la cota de inflaţie. Procentul pe care îl câştigi să fie mai mare ca inflaţia astfel încât să consideri că ai un profit.

Din acest punct de vedere, îţi recomand să te gândeşti de 2 ori în momentul în care îţi bagi banii în depozite bancare. Depozitele bancare sunt mai mult pentru a-ţi conserva banii decât pentru a câştiga. Dobânda este mult prea mică şi nu acoperă cota de inflaţie.

Uite un articol care te va ajuta să realizezi cât de neprofitabile sunt depozitele bancare: Ce se intamplat daca depui bani in depozite bancare in Romania.

12. Întotdeauna să ai un fond de urgenţă pentru siguranţă. Nu investeşti dacă nu ai un fond de urgenţă care să-ţi ajungă câteva luni.

Te gândeşti la investiţii în momentul în care nu ai datorii, ai un fond de urgenţă pentru cazuri excepţionale şi ai tot sistemul financiar stabil astfel încât dacă investeşti o sumă de bani să nu-ţi afectezi stilul de viaţă.

13. Gândire pe termen lung. Investeşte pe termen lung. Când vorbim de investiţii trebuie să ne schimbăm foarte mult la nivel de gândire.

Investiţiile nu se fac pe moment. Nu investeşti azi, ca mâine să te îmbogăţeşti. Nu mai suntem în anii 1990-2000 când lumea băga bani într-un joc, iar peste noaptea se îmbogăţea (însă foarte mulţi s-au păcălit de acest joc).

Acum a venit momentul să investim pe baza a multor analize şi cu rezultate pe termen lung (cel puţin 1 an). Pentru asta trebuie să te asiguri că banii pe care îi aloci investiţiilor sunt expre pentru asta. Sunt bani pe care îi investeşti timp de cel puţin 1 an.

Trebuie să te asiguri că vei trăi fără probleme fără acei bani. Dacă aşa vei proceda, cu siguranţă vei investi din plăcere şi te vei implica cu foarte mult interes.

14. Invaţă încontinuu! Regulă de bază! Piaţa investiţiilor se schimbă foarte mult. Trebuie să citeşti mult, să te documentezi mult şi să inveţi să speculezi. Trebuie să fii mereu informat cu ce se întâmplă în piaţă, iar pentru asta trebuie să citeşti încontinuu.

Abonează-te la bloguri şi site-uri de investiţii şi citeşte-ţi zilnic sau săptămânal corespondenţa. Vei observa că după o perioadă o să te simţi foarte bine că citeşti mult doar prin simplul fapt că bagajul tău de cunoştinţe se va lărgi considerabil.

15. Bucură-te pentru fiecare investiţie reuşită. După ce ai început, o să începi să fii prins din ce în ce mai mult de acest proces.

De aceea îţi recomand să tratezi acest subiect cu maximă seriozitate dar şi cu distracţie. Până la urmă trebuie să te şi bucuri de reuşitele pe care le ai.

Dintr-un procent din profit să nu uiţi să-ţi cumpere ceva ce ţi-ai dorit de foarte mult timp sau chiar să mergi într-o vacanţă.

Până la urmă investim pentru ca noi, să avem un trai mai bun şi să ne simţim confortabili din punct de vedere financiar.

De aceea îţi recomand să nu uiţi niciodată să zâmbeşti şi să te joci!

Cu acestea fiind spuse, îţi doresc spor la investit şi la cât mai mulţi bani!

Dacă ţi-a plăcut articolul, ajută-mă să-l promovez şi prietenilor tăi cu ajutorul butonaşelor de like şi share de mai jos.

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.