19 carti bune despre investitii. Carti bune scrise de si despre Warren Buffett

De mult mi-am dorit să fac o asemenea listă, o listă cu carti bune despre cum sa faci investii bune scrise de sau despre Warren Buffet.

Consider că modul în care o persoană investeşte într-un bun denotă cât de mult acesta este educat şi cât de mult acesta respectă banii pe care îi are.

carti bune warren buffett

Warren Buffet este unul dintre cei mai mari investitori din lume, fiind considerat de foarte mulţi critici financiari cel mai mare om de afaceri din secolul 20.

Prin nenumăratele citate impresionante despre investii pe care le-a realizat acesta a ajuns să fie unul dintre cei mai cunoscuţi şi ascultaţi oameni de afaceri din lume.

Citatul meu preferat este:

Încerc să cumpăr acţiuni în cadrul unei afaceri atât de minunate încât şi un idiot să o poate conduce. Asta pentru că mai devreme sau mai târziu, un idiot chiar va ajunge să o conducă

„Oracolul din Ohama”, cum este numit de multe ori, a acumulat o avere de peste 60 miliarde de dolari aflându-se mai mereu în topul listei cu cei mai bogaţi oameni de afaceri din lume.

Pe lângă asta, Warren Buffet a fost un subiect foarte mare în realizarea de nenumărate cărţi.

 Carti bune despre investitii scrise de Warren Buffett

  1. Despre afaceri. Principii ale inteleptului din Omaha
  2. Warren Buffett Talks to MBA Students
  3. Criza economica si profetii ei

Carti bune despre investii scrise despre Warren Buffett

  1. Bulgarele de zapada – Warren Buffett si viata ca afacere – Alice Schroeder
  2. The Tao of Warren Buffett: Warren Buffett’s Words of Wisdom – Mary Buffett , David Clark
  3. J.K.Lasser’s Pick Stocks Like Warren Buffett – Warren Boroson
  4. Warren Buffett and the Art of Stock Arbitrage: Proven Strategies for Arbitrage and Other Special Investment Situations – Mary Buffett , David Clark
  5. The Four Filters Invention of Warren Buffett and Charlie Munger – Bud Labitan
  6. The Essays of Warren Buffett: Lessons for Investors and Managers – Lawrence A. Cunningham
  7. Warren Buffett: An Illustrated Biography of the World’s Most Successful Investor – Ayano Morio
  8. Common Sense on Mutual Funds: New Imperatives for the Intelligent Investor – John C. Bogle
  9. The Warren Buffett Stock Portfolio: Warren Buffett Stock Picks: Why and When He is Investing in Them – Mary Buffett , David Clark
  10. Creating a Portfolio Like Warren Buffett: A High Return Investment Strategy – Jeeva Ramaswamy
  11. How to Think Like Benjamin Graham and Invest Like Warren Buffett – Lawrence S. Cunningham
  12. The Warren Buffett Portfolio: Mastering the Power of the Focus Investment Strategy – Robert G. Hagstrom
  13. The Warren Buffett CEO: Secrets from the Berkshire Hathaway Managers – Robert P. Miles
  14. The Warren Buffett Way: Investment Strategies of the World’s Greatest Investor – Robert G. Hagstrom , Bill Miller , Ken Fisher
  15. Buffett Beyond Value: Why Warren Buffett Looks to Growth and Management When Investing – Prem C. Jain
  16. The Real Warren Buffett: Managing Capital, Leading People – James O’Loughlin

După cum ai observat, nu multe cărţi sunt traduse în română. Sper ca pe viitor să înceapă şi editurile româneşti să traducă aceste cărţi deoarece cred că acestea reprezintă o mină de aur pentru fiecare dintre noi.

Recunosc că nu am apucat să citesc toate cărţile din această listă dar vi le recomand cu cea mai mare încredere să le citiţi, să le studiaţi şi să aplicaţi fiecare regulă propusă de Warren Buffett.

Dacă ai şi alte sugestii de carti bune scrise de sau despre Warrenn Buffett le poţi trece printr-un comentariu puţin mai jos.

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.