Programul Prima Casa – Ce inseamna si care sunt cele mai avantajoase banci din program

Astăzi am făcut un mic studiu pentru cei care au de gând să-şi cumpere o casă prin programul prima casă în viitorul apropiat. Prima casă reprezintă un program special pentru tineri în care statul girează 50% din împrumuturile acordate de bănci, cu condiţia ca acestea să ofere avantaje mult mai bune.

Programul Prima Casa

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplineşti pentru a putea beneficia de program:

  • Nu ai deţinut şi nu ţii o proprietate mai mare de 50 mp;
  • Locuinţa este finalizată sau se află în diferite stadii de finalizare;
  • Dacă construieşti o locuinţă, trebuie să deţii terenul aferent şi să ai autorizaţie de construcţie;
  • Deţii avansul minim necesar (5%)
  • Ai numerar pentru realizarea unui depozit egal cu dobânda datorată pe o perioadă de minim 3 luni
  • Eşti obligat să nu înstrăinezi locuinţa timp de 5 ani;
  • Eşti obligat să asiguri locuinţa împotriva tuturor riscurilor.

Aşadar, pentru o locuinţă de 60.000 de euro, avansul este 5% ce reprezintă 3.000 de euro. Avansul creşte în funcţie de preţul locuinţei.

Termenul de rambursare este 30 de ani.

Acum că am aflat câteva detalii despre programul prima casă, să vedem o analiză asupra băncilor pentru un credit de 60.000 de euro. Îţi poţi face şi tu propria comparaţie de AICI.

Programul Prima Casa – Care sunt cele mai avantajoase banci

Programul Prima Casa - Analiza

Mai jos găseşti toate băncile înscrise în programul prima casa, Costul total pe care trebui să-l plăteşti pentru o locuinţă de 60.000 de euro, DAE pentru fiecare bancă şi prima rată la fiecare credit.Programul Prima casa - Analiza banci 1 Programul Prima casa - Analiza banci 2

După părerea mea diferenţele sunt enorme între bănci. La un prim ochi, diferenţa între prima bancă şi ultima este de 80.000 de lei.

O să-ţi spun doar că ING Bank este cea mai avantajoasă bancă pentru creditul prima casă, urmând foarte de aproape de Banca Transilvania.

Ambele bănci au o dobândă anuală efectivă sub 5,5% şi un cost total după 30 de ani de ~482.000 lei în cazul ING Bank şi ~494.000 lei în cazul Băncii Transilvania.

Eu personal nu sunt adeptul creditelor pe termen lung. În 30 de ani se pot întâmpla foarte multe lucruri şi îţi poţi schimba nenumărate job-uri.

Casa nu reprezintă un activ, iar din această cauză cumpărarea uneia ţi-ar strica tot sistemul financiar dacă nu educat financiar corespunzător.

Înainte să-ţi iei o casă personală prin credite, asigură-te că ai alte active care să-ţi susţină plata creditelor. Dacă nu ştii ce înseamnă active, Uite AICI un articol care să te lămurească.

Nu-ţi cumpăra o casă doar pentru faptul că vrei să pleci de la părinţi cât mai repede. Cumpără-ţi pentru că ai bani să o plăteşti şi pentru că ai rădăcini foarte bune din punct de vedere al activelor.

Mai bine începi cu o garsonieră, decât să te avânţi la un apartament cu 2-3 camere sau chiar la o casă.

Îţi mai recomand ACEST calculator care să te ajute să răspunzi la întrebarea Să cumperi sau să închiriezi o casă?

Aştept orice fel de întrebare despre acest subiect, printr-un comentariu mai jos.

Succes la bani!

Laurenţiu Mihai

Analiza creditelor pentru programul prima casa de mai sus a fost realizată cu ajutorul platformei conso.ro.

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.