Ce este Revolut si Cum sa-ti faci un Card?

Sigur cel puțin un prieten de-al tău are card Revolut și cu siguranță l-a lăudat mult. Dacă ai fost indecis pană acum, te invit să citești acest articol să înțelegi ce este Revolut și cat de ușor este să îți faci card gratuit.

Așa cum probabil ştii deja, Revolut este o aplicaţie bancară, o alternativă la produsele bancare,  concepută să se potrivească persoanelor cu un stil de viață modern sau oricui dorește flexibilitatea pe care nu o poate obține de la băncile obișnuite.

Scopul său este să se adapteze nevoilor clienților, să oferă cheltuieli globale și transferuri internaționale de bani fără taxe ascunse. Cei care aleg să își cheltuie banii în străinătate, o pot face ușor, fără nimic ascuns.

Revolut a fost lansat în iulie 2015 și pană acum a ajuns la peste 4 milioane de utilizatori și au avut loc peste 350 de milioane de tranzacții. Este susținut de unii dintre cei mai cunoscuți investitori din Europa, aceeași investitori au susținut companii precum Facebook, Dropbox și Skype.

Ce este de fapt Revolut?

Dacă vrei să îți gestionezi mai bine banii, să călătorești fără griji, să trimiți bani ușor, totul în siguranță, ar trebui să ai instalată deja aplicația și să parcurgem împreună pașii de înscriere de mai jos. Cardul Revolut te ajută să economisești prin cursul valutar la fiecare plată în străinătate sau pe internet, la comercianți din afara țării.

Revolut este o aplicație de tip fintech ce combină tehnologia curentă și te ajută să îți fie mai ușor să economisești și să cheltuiești bani. Ai o mulțime de opțiuni de a avea mai multe monede asociate aceluiași cont, de a avea un excelent curs valutar, transfer bancar sau cu prietenii și multe altele.

Cardul Revolut este și virtual și fizic. Cel fizic este ca un card prepaid, doar că are atașat un nume pe el. Nu este însă nici o diferență față de un card de debit în utilizarea zilnică.

Cu cardul fizic, poți retrage și cash de la orice bancomant, dar suma limită este limitată. Peste această sumă se aplică un comision de retragere cash de 2%. Dacă călătorești în străinătate, chiar și cu comisionul acela de 2%, poate fi mai ieftin decât să retragi numerar la cursul băncilor din România.

Daca mai vrei motive să îți deschizi un cont Revolut chiar acum, hai să vorbim despre opțiunile de pachete din care poți alege.

Ți-am spus că este ușor să îți faci un cont gratuit Revolut. Vom parcurge împreună pașii de mai jos. Dar înainte, trebuie să îți spun cele 3 opțiuni pe care le ai: standard, premium și metal. Așa cum probabil ai intituit, limita de retargere fără comision se mărește la premium și metal, dar mai sunt și alte beneficii pe care merită să le iei în considerare.

Pe măsura ce vei folosi cardul Standard, vei vedea că cel premium va deveni o opțiune viabilă. Și de aici pană la metal este un scurt drum.

Este suficient cardul standard atâta timp cât îl folosești ca pe un back up la cardul tău personal de la o bancă sau dacă îl foloseşti pentru schimb valutar şi transfer de bani gratuit.

Eu am început cu parte standard şi am trecut uşor la partea Metal doar dintr-o conjunctură favorabilă mie. Dacă eşti începător, chiar îţi recomand să-ţi faci cont şi să încerci cardul Standard şi după, dacă te interesează şi alte funcţionalităţi, să faci upgrade-ul.

După cum ai văzut, cardul premium are limită dublă de retragere și un plan de asigurare cel puțin interesant. Ajunge la tine acasă în 1-3 zile lucrătoare. Poți chiar să îți comanzi un card de rezervă.

Cardul Metal chiar este din metal, este elegant, realizat cu atenție la detalii şi este creat dintr-o singură bucată de oțel ranforsat. Pe langă suma de retragere fără comision de 3 ori mai mare față de cardul standard și planul de asigurare inclus, primești înapoi 0,1% în Europa și 1,0% în afara Europei pentru orice plată cu cardul în oricare dintre monedele acceptate, inclusiv Bitcoin, Litecoin și Ether!

Este un card pe care ţi l-ai dori să îl ai datorită eleganţei. Însă, înainte să ajungi la el, asigură-te că ai nevoie de toate aceste funcţionalităţi, pentru că suma lunară de plată pentru acest abonament nu este una prea mică.

O să revin la avantajele cardului metal într-un viitor articol. Până atunci, important este să ai un cont gratuit şi să testezi cât se poate de mult aplicaţia.

Cum am folosit eu cardul Revolut pana acum

Locul unde m-a ajutat cel mai mult cardul Revolut a fost în concedii. Cred că pentru mulţi dintre cei care au apelat la Revolut a fost fix din acest motiv: să aibă o alternativă atunci când merg în concediu.

Cum am folosit eu cardul Revolut de aproape 2 ani de când îl deţin:

  1. L-am folosit pentru schimbul valutar pentru că este cea mai bună opţiune şi are un curs mai bun decât la bănci sau exchange-uri. Am scris despre acest lucru în acest articol.
  2. Am transferat bani (euro) în conturile de investiţii. L-am folosit în special la investiţiile peer to peer unde trebuia să investesc euro şi aveam nevoie de euro la un curs foarte bun. Poţi să-l foloseşti să transferi bani în orice monedă, peste tot în lume, cu 0 comision.
  3. Am retras rupii mauriţieni în Mauriţius şi am plătit peste tot unde am putut cu cardul cu 0% comision.
  4. Am făcut transferuri către prieteni si familie care au reşedinţa în altă ţară.
  5. Toate plăţile externe au fost cu cardul Revolut.
  6. L-am folosit şi în România ca pe un card de uz zilnic pentru că eu am decis câţi bani pun pe el. La început de lună am depus bugetul pentru luna respectivă şi mereu am plătit cu el ca să îmi monitorizez mai bine cheltuielile.
  7. Am retras bani de la bancomat bani fără comision atunci când eram grăbit şi nu aveam o bancă lângă mine de care aparţin.

De menţionat este că alimentarea contului Revolut se face dintr-un cont bancar. De ştiut este că nu există comision pentru a alimenta acest cont Revolut. La Raiffeisen nu am avut parte de comision de transfer către Revolut până în acest moment.

Cele mai importante Avantaje ale contului Revolut

1. Călătorești fără griji

De departe, cel mai important avantaj al cardului Revolut este cursul valutar excelent. Ceea ce te face să călătorești doar în liniște și cu gandul la relaxare.

Eu îl folosesc de fiecare dată în vacanţe pentru că nu mai trebuie să schimb bani înainte şi totul îmi este contorizat în aplicaţie.

Poţi beneficia şi de o asigurare medicală dacă doreşti. Am avut activată această opţiune până acum. Bine că nu am avut nevoie de ea 🙂

2. Schimbul Valutar

Este al doilea avantaj important. Poţi schimba bani în 150 de monede la un curs valutar foarte bun.

Despre tot acest proces am scris în acest articol -> Cel Mai Bun Schimb Valutar – Cum il poti obtine

3. Trimiți și primești bani ușor – oriunde

Dacă ai card standard, limita de transfer este de 20 000 lei. Dacă depășești această sumă, comsionul este de 0.5%. Rezonabil!

Dacă faci transferuri mai mari, cred că va trebui să te gândeşti la un upgrade.

Este opţiunea mea în tot ce înseamnă transferuri de bani, în România şi extern. Chiar şi în România am comision 2-3-4 lei atunci când vreau să transfer către o terţă parte.

Mai bine transfer prin Revolut şi totul este mai uşor şi gratuit.

4. Totul este în siguranță

Poți să blochezi cardul din aplicație instant când nu îl folosești și să îl deblochezi la fel de instant, doar să ai conexiune la internet pentru a intra în aplicație.

Este un feature de securitate extrem de bun.

5. Te ajută să îți gestionezi mai bine banii

Dacă te-ai convins că merită, te invit să îți faci și cardul fizic și să îl folosești la diverse cumpărături. În istoricul plăților vei găsi detalii despre fiecare plată în parte.

Astfel, la sfarșit de săptămană sau lună, poți trage o linie și să vezi exact pe ce s-au dus banii tăi.

Oricum, dacă ai nevoie de un buget personal, eu îţi recomand aplicaţia wolfbudget.ro. Este o aplicaţie care te va ajuta să-ţi pui finanţele personale în ordine şi să fii mai organizat.

5. Transferuri intre prieteni

Un alt mare avantaj îl reprezintă transferurile de bani instante în aplicație între utilizatori. Mai exact, poti imparti o plata cu prietenii tai, direct din aplicația Revolut. Transferul se face instant. O să vă placă la nebunie această funcționalitate.

Și nu uita de faptul că poți pune bani deoparte la fiecare plată dacă rotunjești suma.

Pentru a schimba criptomonede, ai nevoie de un pachet mai mare, nu poţi cu cel gratuit.

Dar este un loc securizat pentru criptomonedele tale, la care ai acces instant.

Poţi cumpăra BTC, BCH, XRP, ETH şi LTC.

Dezavantajele Revolut

Sigur că trebuie să punctăm și cateva minusuri.

Revolut nu este bancă, deci nu ai cont IBAN în lei. Astfel, poți întalni riscurile uzuale ale unei aplicații, cum ar fi să nu funcționeze plățile sau să dea erori. Nu mi s-a întamplat pană acum și nici nu am auzit la alți utilizatori.

La contul gratuit, Revolut are limită de 800 de lei/luna cu comision retragere 0 și 20 000 lei/lună pentru schimb valutar. În general, sumele ar putea fi suficiente, totuși se întâmplă de multe ori să nu fie. Probabil că atunci este momentul să optezi pentru variantele premium sau metal pentru a crește sumele maxime.

Trebuie să ții cont să faci transferurile în cursul săptămânii, în weekend se percep comisioane. Însă, chiar și așa, beneficiezi de cel mai bun curs valutar.

De ce totul este gratuit la Revolut – cum se susține firma?

Dacă te întrebi din ce face bani Revolut,  răspunsul este din planurile Premium sau Metal. Adică un card mai frumos, plăți bancare mai rapide sau limite mai mari de tranzacționare și schimbare valută sau asigurare de călătorie inclusă.

Un alt mod prin care ei fac bani este limitarea retragerilor de la bancomat. În funcţie de pachet, sunt câteva plafoane de bani pe care îi poţi retrage gratuit. Dacă depăşeşti limita, vei fi nevoit să plăteşti comisioane.

Cum poţi să-ţi faci un Cont şi un Card Revolut?

Este foarte simplu. Poţi intra pe www.revolut.com sau să dai click aici:

Cont Gratuit Revolut

Iar dacă vei intra de pe mobil, vei ajunge cam pe această pagină unde va trebui să-ţi descarci aplicaţia:

După ce vei descărca aplicaţia şi vei trece prin paşii de instalare, vezi ajunge într-un loc unde trebui să-l conectezi la un cont bancar actual.

Atenţie – contul Revolut trebuie alimentat de pe un cont bancar actual pe care îl ai în acest moment sau îl poţi folosi ca pe un cont nou doar că salariul sau veniturile trebuie să le primeşti pe contul Revolut.

Pentru a putea face un card e nevoie de o alimentare inițială cu 50 lei pe care îi poți folosi imediat după emiterea numărului de card și verificarea identității.

Contul de Revolut se realizează ușor din aplicație și poți obține un card gratuit cu livrare în aproximativ 10 zile. Dacă te înregistrezi printr-un link promotional, ai putea beneficia de un card gratuit cu livrare standard.

Astfel, după ce ai descărcat aplicația, introdu numărul de telefon, setează o parolă de 4 cifre, și completează cu datele personale cerute. Apoi urmează alimentarea cardului și verificarea identității.

Dacă vrei să îți comanzi un card fizic, apasă ”Carduri” în colțul din dreapta-jos al ecranului, introdu pinul și adresa dorită și comandă cardul.

Important de ştiut este că doar cardul Standard (conform pozei de mai sus), din plastic, este cel pe care îl poţi avea rapid la un cost foarte mic. Iniţial a fost gratuit, acum este o mică taxă care trebuie plătită la început.

Îti recomand să începi cu standard dacă nu îl ai deja. Pe parcurs, poți pune în balanță avantajele unui card Premium sau card Metal, dar să fie cu atenție și sinceritate.

Este un tool foarte util pentru oamenii care vor să își optimizeze timpul și care călătoresc foarte mult.

Merită să fie exploatat la maxim dacă mă întrebi pe mine.

Dacă ai nevoie doar pentru transferuri bancare şi schimb valutar, poţi folosi contul Revolut şi fără card. Poţi să-ţi alimentezi contul şi după să faci transferuri bancare.

Important de ştiut este că poţi face conturi nelimitate în câte monede doreşti.

Cel mai bine este să ai un cont în lei (cel principal) şi după, să faci schimb valutar în funcţie de ce transferuri doreşti.

Eu am folosit Revolut când am făcut investiţiile în peer to peer şi am schimbat mereu în euro iar transferul de bani l-am făcut tot în euro. Transferul pentru astfel de platforme de investiţii trebuie făcut prin SEPA.

Concluzii

Revolut a ajuns să fie de maxim interes pentru vieţile noastre şi cred că ne ajută în lupta noastră cu comisioanele.

Este uşor de folosit, totul este online şi îţi oferă 0 comisioane în anumite condiţii.

Evident, dacă vorbim de sume mari, pot fi şi alte soluţii avantajoase despre care voi vorbi în viitoarele articole.

Îţi recomand să testezi Revolut, mai ales că nu vei plăti în plus aceste servicii.

O să vezi că te vei îndrăgosti de aplicaţia lor.

Succes la bani!

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.