Produsul intern brut (PIB) reprezintă valoarea totală monetară sau de piață a tuturor bunurilor și serviciilor finite produse în granițele unei țări într-o perioadă specifică de timp.
Ca o măsură largă a producției interne, funcționează ca un grafic al sănătății economice a țării.
PIB-ul include toate consumurile private și publice, cheltuielile guvernamentale, investițiile, completările la inventarele private, costurile de construcție plătite și soldul exterior al comerțului (se adaugă exporturi, importurile sunt scăzute).
Echilibrul comercial este una dintre componentele cheie ale formulei unei țări (PIB). PIB-ul crește atunci când valoarea totală a bunurilor și serviciilor pe care producătorii autohtoni le vând străinilor depășește valoarea totală a bunurilor și serviciilor străine pe care le cumpără consumatorii autohtoni, altfel cunoscută drept excedent comercial.
Atunci când consumatorii interni cheltuiesc mai mult pentru produsele străine decât producătorii autohtoni vând consumatorilor străini – un deficit comercial – atunci PIB-ul scade.
PIB-ul poate fi determinat în trei moduri, toate, în principiu, ar trebui să dea același rezultat.
Cea mai directă dintre cele trei este abordarea producției, care însumează producțiile fiecărei clase de întreprinderi pentru a ajunge la total.
Abordarea cheltuielilor funcționează pe principiul că tot produsul trebuie să fie cumpărat de cineva, prin urmare, valoarea produsului total trebuie să fie egală cu cheltuielile totale ale oamenilor în cumpărarea lucrurilor.
Abordarea veniturilor funcționează pe principiul că veniturile factorilor productivi trebuie să fie egale cu valoarea produsului lor și determină PIB-ul prin găsirea sumei tuturor veniturilor producătorilor.
