Stephen Covey a fost și rămâne un guru de influență în management. Cea mai faimoasă carte a lui, “7 obiceiuri ale persoanelor cu adevărat eficace”, a devenit o piatră de temelie în dezvoltarea personală.
Cartea a apărut în anul 1990 ca rezultat al dezvoltării tot mai mare a afacerilor și a nevoii oamenilor de a fi cât mai eficienți și productivi.
Deși această carte a fost scrisă pentru management și leadership, principiile pot fi aplicate și în viața de zi cu zi. Conceptele descrise în carte chiar pot ajuta oamenii să evolueze, să se schimbe și să devină mai eficienți în toate aspectele vieții.
Stephen Covey a scris cartea simplu, ușor de parcurs. Conceptele lui sunt ușor de înțeles, dar deși sunt simple, pot fi un pic dificil de pus în practică.
Când le citești, ți se par extrem de facile, și într-un fel chiar sunt, dar reprezintă în același timp o provocare. Te face să devii introspect și să faci schimbări serioase asupra gândirii și comportamentului.
Deși cartea a fost scrisă în anii ’90, cele 7 obiceiuri pot fi aplicate în ziua de azi mai mult decât oricând, pentru că lumea business-ului s-a dezvoltat extrem de mult, pentru că timpul pare că s-a micșorat și cu toții avem nevoie de mici reguli care să ne ajute să fim productivi și în același timp să ne rămână timp liber de petrecut cu familia și prietenii.
Cartea “Cele 7 obiceiuri ale oamenilor cu adevărat eficace” este divizată în 4 părți.
Autorul este de părere că obiceiurile oamenilor se dezvoltă că rezultat al unor acțiuni repetate și al unui anumit nivel de angajament. După o perioadă mai mare de timp aceste obiceiuri devin permanent parte din viață.
Obiceiurile oamenilor iau formă bazându-se pe cunoștințele dobândite (ce să facă și de ce), pe abilitățile necesare (cum să) și pe motivația interioară (vreau să fac).
Dacă oamenii ar fi conștienți de aceste lucruri înseamnă că ei ar putea face ca cele 7 obiceiuri să devină parte din viața lor în câteva luni, maxim 1 an.
Nu au nevoie decât de cunoștințe și abilități (faptul că citesc cartea și află de acolo), de faptul că vor să facă asta (își iau un angajament) și de acțiuni repetate.
Nu voi enumera cele 7 obiceiuri descrise de autor pentru că te invit să le descoperi în carte.
Dacă nu ai auzit de Stephen Covey, te anunț că a schimbat viețile multor oameni prin intermediul cărților, videoclipurilor, cursurilor sau înregistrărilor audio (în adevăratul sens al cuvântului).
Avea extrem de multe cunoștințe în domeniu și era dispus să le ofere lumii. Vorbesc de el la trecut, pentru că a decedat în anul 2012, lăsând în urmă o “moștenire” importantă.
Cartea o poţi găsi uşor pe:
Succes la citit!
Laurenţiu Mihai