Recenzie – Esentialismul. Disciplina de a urmari mai putin de Greg McKeown

Greg McKeown este CEO-ul unei mari agenţii de strategie şi leadership din Sillicon Valley şi a ţinut cursuri pentru angajaţi la cele mai mari companii din lume, inclusiv Apple, Google şi Facebook.

Cartea „Esenţialismul” ne arată ce se întâmplă când punem prea multă energie într-un singur lucru, în loc să oferim TOTUL altor lucruri din viaţă noastră. Este un ghid care te ajută să elimini lucrurile non-esenţiale pentru a realiza lucruri măreţe.

Este un catalizator care te poate ajuta să iei decizia de a spune STOP şi să îţi acorzi timp să te focalizezi pe lucrurile esenţiale.

McKeown înglobează într-un singur material sfaturi pentru un leadership personal eficient, strategii pentru succesul unei afaceri, sfaturi despre cum să iei decizii mai bune în viaţă şi cum să trăieşti inteligent.

Cartea a primit doar recenzii pozitive, criticii recomandând a se citi cartea de cel puţin 2 ori.

Ideea principală a cărţii este că investind energie în mai puţine lucruri, avem satisfacerea că facem progrese semnificative în lucrurile ce contează cu adevărat. El îşi împarte abordarea în patru părţi:

1. Esenţă – să ajungi la ceea ce contează, adică de la non-esenţialist la esenţialist. Răspunde la întrebarea „care este nucleul minţii unui esenţialist”. Abordează trei probleme cu care se confruntă oamenii:

  • prea multe alegeri
  • prea multă presiune socială
  • ideea că le poţi avea pe toate

Omul vrea multe, şi deci, munceşte mai mult şi mai repede, doarme mai puţin şi se plânge mai mult.

Câteva sfaturi de reţinut în cadrul acestei etape:

  • Dormi mai mult
  • Spune „NU” mai des şi mai ferm
  • Aplică regula de 90% – când ai o decizie de luat, acordă-i un scor între 0 şi 100 privind importanţa ei în viaţa ta. Dacă a primit un scor sub 90 de puncte, refuz-o.
  • Elimina lucrurile de care nu ai nevoie cu adevărat

2. Explorarea – în cadrul acestei etape omul evaluează şi experimentează schimbarea privind obiceiurile şi rutina lui, totul pentru a câştiga esenţialism.

3. Eliminarea – practica neîntreruptă prin care elimini orice distragere nesemnificativă, distrageri ce te ţin departe de eficienţă

4. Executarea – când aplici metodele esenţialismului şi rezultatele încep să apară.

Cartea „Esenţialismul” este ceva diferit de ceea ce ai auzit până acum, si chiar dacă nu eşti dispus să devii un esenţialist, ea oferă nişte sfaturi inteligente, care merită aprofundate.

Un citat din carte care sună simplu, dar extrem de util atunci când ai nevoie de claritate:

„Dacă nu este un DA curat, atunci este un NU curat”.

Cartea o poţi găsi uşor pe:

ActsiPoliton.ro

Succes la citit!

Laurentiu Mihai

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.