Durerea de a plăti sau modul în care ar trebui să-ţi organizezi plăţile

Puţini dintre noi conştientizăm că în mintea noastră se întâmplă ceva atunci când noi realizăm o plată. În funcţie de metoda de plată sau de momentul plăţii, ajungem să plătim mai mult sau mai puţin.

Toate aceste gânduri le-am regăsit în cartea Dolari și rațiune de DAN ARIELY, JEFF KREISLER pe care o recomand cu mare încredere şi care m-a făcut să înţeleg răspunsuri la întrebări precum:

Te-ai gândit vreodată că putem să ne influenţăm starea de spirit doar prin modul în care facem plăţile?

Te-ai gândit că mintea noastră percepe diferit plata dintre cash (numerar) şi card?

Te-ai gândit că mintea noastră este afectată atunci când facem o plată?

Poate te-ai întrebat şi tu aceste lucruri şi ai încercat să găseşti o explicaţie. Eu mereu mă întreb cum funcţionează mintea noastră atunci când ne raportăm la bani şi se pare că felul în care facem plăţile are o influenţă foarte mare asupra noastră.

Tehnologia a evoluat iar acest lucru ne afectează viaţa financiară. Mulţi dintre noi suntem la curent cu toate modificările posibile şi vrem să ştim ce ne poate ajuta.

Însă când vine vorba de plăţi, care este cea mai indicată variantă?

Să plătim cu cardul cât mai mult posibil?

Să plătim cash (numerar) cât mai mult posibil?

Care este procedura corectă?

Este un foarte mare DEPINDE şi aici depinde doar de tine. S-au făcut extrem de multe studii din care putem extrage câteva concluzii pentru noi.

Băncile revoluţionează cardurile şi procesul de plată ca să fie totul mult mai simplu. Pentru ele, timpul nostru este important şi vrea să ne ofere modalităţi de plată cât mai rapide. Exemplu: plata cu cardul, plata contactless, plata cu telefonul, plata doar cu 1 click şi aşa mai departe.

Magazinele online îşi reduc cât mai mult posibil paşii pentru a cumpăra produsul cât mai repede. Pe Amazon, în SUA, poţi cumpăra doar printr-o simplă apăsare de buton sau cu ajutorul unui simplu click.

Tot procesul acesta este din ce în ce mai simplu iar acest lucru ne influenţează să cumpărăm mai mult şi mai des. Consumerismul este aşa de mare încât el ne-a fost impregnat în minte cu tot felul de texte „plăteşte cu cardul, plăteşte rapid”, „doar cu o atingere, ai cumpărat tot ce ai vrut”, etc.

Fiecare plată pe care o facem CASH, adică să scoatem portofelul, să luăm banii din el şi să plătim la un vânzător, ne afectează şi acest lucru se numeşte „Durerea de a plăti„.

Durerea de a plăti apare atunci când plătim cash şi când banii pleacă de la noi. Este ca o despărţire dureroasă pentru că mintea noastră se gândeşte la tot acel proces în care noi muncim din greu pentru banii respectivi.

Când plătim cash, suntem mai vigilenţi, mai atenţi, mai preocupaţi de câţi bani dăm şi ne gândim de 2-3 ori atunci când vrem să luăm un produs.

Fiecare plată ne afectează. Subconştientul nostru ştie că fiecare plată ne afectează şi de aceea atunci când alegem să plătim mai mult cash, o să cheltuim mai puţin pentru că ne vom gândi de 2 ori atunci când ne vom cumpăra diverse lucruri.

Plătim cu cardul pentru că este uşor, dar câţi dintre noi am realizat că această modalitate de plată ne conduce să ne cheltuim mai repede banii? Eu am observat şi la mine că atunci când plătesc doar cu cardul, cheltui mai mulţi bani decât decât aş fi ales să plătesc cash.

Plata cu cardul nu o simţim aşa de rău precum am simţi plata numerar. Când luăm o bucaţică de plastic (cardul) şi plătim cu el, nu realizăm exact cum luăm banii din portofel, cum îi numărăm, cum primim restul şi tot acel proces. Plătim cu cardul şi vom primi un bon şi mergem mai departe.

Apetitul nostru către a cumpăra creşte pentru că durerea de a plăti dispare parţial. De la ideea aceasta a apărut şi plata contactless care ne oferă un proces şi mai uşor. Doar dăm cu cardul pe un aparat, nu tastăm PIN-ul dacă este sub 200 lei, şi mergem mai departe. Simplu!

Mintea noastră se învaţă că a cumpăra lucruri este uşor. Te simţi bine!

Dacă nu crezi aceste lucruri testate prin tot felul de studii, chiar te invit să faci un experiment. Plăteşte cu cardul timp de o lună iar după cash timp de o lună şi vezi cum se comportă cheltuielile totale.

Vezi câte lucruri inutile ai cumpărat atunci când ai folosit cardul şi câte lucruri inutile ai cumpărat când ai folosit varianta numerar.

Durerea de a plăti ne ajută să fim mai raţionali şi mai atenţi. De aceea voi recomanda să plăteşti cât mai mult posibil numerar (în special cheltuielile zilnice) şi mai puţin plata cu cardul.

Nu înseamnă că nu vom mai avea nevoie de card. Cu siguranţă ne este de mare ajutor. Fără cont bancar şi fără un card, nu prea mai se poate în ziua de azi, însă încearcă să-l foloseşti cât mai rar.

Încearcă să-ţi administrezi banii cash ca să simţi acest proces.

Te ajută să fii mai responsabil, mai conştient de banii tăi şi poate mai răbdător atunci când vrei să faci diferite plăţi.

Dacă mai adaugi şi un buget personal în tot acest sistem, atunci lucrurile vor sta mult mai bine din acest punct de vedere.

Eu personal am ales mereu să plătesc mai mult cash decât cu cardul. Plata cu cardul o folosesc ca măsură de back up atunci când nu am cash la mine.

Aş vrea să te întreb ce părere ai tu despre tot acest proces? Cum vezi tu lucrurile şi cum preferi să plăteşti?

Toate opiniile sunt bine venite printr-un comentariu mai jos!

Succes la bani!

Laurentiu Mihai

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.