Datorie financiara – Ce reprezinta datoria financiara

Datoria financiară reprezintă orice datorie care este fie o obligație contractuală de a ceda lichidități sau alt activ financiar, fie un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale companiei.

După conţinutul economic, datoriile pot fi: financiare, comerciale, calculate. După termenul de achitare, datoriile pot fi pe termen lung sau pe termen scurt.

După modul de achitare: datorii convertibile achitarea lor poate fi efectuată prin cedarea unei părţi din capitalul statutar (acţiuni sau cote de participaţie) și datorii neconvertibile, achitarea lor se efectuează prin alte mijloace şi nu prevede cedarea unei părţi din capitalul statutar.

Datoriile financiare includ datoriile care apar în legătură cu procurarea capitalului atras.

Capitalul atras îl constituie mijloacele primite în valută naţională şi străină primite de către întreprindere de la persoane fizice şi/sau juridice, pe un termen stabilit şi pentru o plată anumită.

Reprezintă o sursă străină de finanţare a întreprinderii şi cuprind: creditele bancare și împrumuturile.

Creditele bancare pot fi primite de la bănci în baza contractului încheiat între întreprindere şi aceasta instituţie financiară. Împrumuturile pot fi primite de la întreprinderi (părţi legate şi nelegate), persoane fizice, personalul întreprinderii.

Datoriile companiei pot fi exprimate în valută naţională și pot fi reflectate în contracte, documente primare de achiziţie a mărfurilor în valută străină, însă la reflectarea datoriilor în conturile contabile şi rapoartele financiare acestea trebuie să fie exprimate numai în valută naţională.

Datoriile exprimate în valută străină, din momentul apariţiei pînă la momentul achitării lor, pot genera venituri, în cazul diferenţelor favorabile de curs valutar, ori pierderi, în urma diferenţelor nefavorabile.

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.