Articol scris de Roxana Bucur, planificator şi consultant financiar.
”Am niște bani economisiți pe care îi țin pe card, de care nu am nevoie momentan. Unde să îi depozitez? ”
Așa începe căutarea unui depozit bancar.
Depozitul bancar este prima soluție, cea mai la îndemână, pentru cei mai mulți oameni. 14 milioane de români au cel puțin un depozit la bancă.
Exercitând servicii de consultanță, în ceea ce privește economisirea – investițiile, primesc deseori, întrebarea: ”Și care este cel mai bun depozit bancar unde îmi pot pune economiile?” De cele mai multe ori răspunsul meu este simplu: ”La orice bancă”. Depozitele sunt garantate, aici, nefiind vorba de domeniul de asigurări unde numai unele companii participă la Fondul de garantare.
La întrebarea: ”Cum aleg un depozit bancar?”, răspunsul este unul mai complex.
Cum aleg un depozit bancar?
Ca oricare alt produs financiar pe care îl aleg trebuie să îi aloc un scop/ un obiectiv financiar pe care vreau să îl îndeplinesc cu ajutorul acestuia. Dacă vreau să îmi fac un depozit pentru a avea bani pentru situații/ cheltuieli neprevăzute, ca de exemplu: o intervenție chirurgicală dintr-un accident sau pentru diverse investigații în urma unui accident ori pentru achiziționarea unei case peste câțiva ani, depozitul bancar nu este o variantă.
Depozitul bancar este soluția viabilă atunci când ai economii de care vrei să te folosești peste un anumit număr de luni: de la 2 luni până la 2 ani; pe astfel de intervale se constituie, de obicei, un depozit, însă mai sunt și variații de câteva zeci de zile.
Cheltuielile neprevăzute nu pot fi prevăzute J, deci, nu poți constitui un depozit în caz că ”mă îmbolnăvesc, să folosesc banii”, căci nu îi poți folosi.
Depozitul odată constituit pe x luni, acei bani nu pot fi retrași decât după perioada stabilită prin contract, astfel dobânda nu se mai primește și sunt și unele penalizări de nerespectare a contractului; de unde se întâmplă ca mulți să afirme că făcându-și un depozit scot mai puțini bani decât au depus.
Aici, pentru astfel de cazuri soluția este un cont de economii atașat contului în care se virează salariul/ venitul, întrucât ai acces nelimitat la ei, fără a fi penalizat, așa cum se întâmplă la depozit.
Depozitul bancar demult nu mai este o sursă de investiție. De aceea, atunci când vrei să economisești bani, pentru ca ei să îți aducă un venit suplimentar din dobânzi, pentru achiziționarea unei case peste câțiva ani, depozitul bancar nu este o variantă.
Sunt alte surse de economisire – investiție cu sau fără subvenție de la stat sau doar scutire de la plata impozitului pe profit, pentru un astfel de obiectiv.
Depozitul bancar reprezintă o variantă pentru a păstra o sumă de bani pentru achiziționarea unei mașini, de exemplu sau constituirea avansului pentru un credit imobiliar.
Fiecare produs financiar este conceput cu un scop, iar depozitul este conceput pentru acele achiziții care au ca necesar de timp perioade scurte și ușor de prevăzut.
Ca specialist, dar ca și client întotdeauna vizez costurile produsului. Ca oricare alt produs, depozitul are niște costuri care fac ca depozitul să nu fie o alternativă de profit suplimentar. Costurile de administrare sunt cele la care mă uit și în funcție de care aleg un depozit sau altul, comparându-le cu cele de la toate băncile din piață.
În momentul de față, făcând o statistică și a evoluției comisioanelor, regăsim o scădere a lor, pot spune că sunt direct proporționale cu dobânzile.
Fiind dobânzi foarte mici, unele bănci chiar au recurs la stoparea multor dintre taxe și comisioane. Nu există bănci care să nu practice comisioane. Există bănci care percep comisisoane mici, iar dobânzile sunt direct proporționale cu acestea.
Cele două costuri pe care le are un depozit bancar sunt: costul de administrare a contului curent și comisionul de retragere numerar.
Costul de administrare a contului curent se încadrează între 1,25 RON pe lună (Intesa San Paolo) și 5,50 RON pe lună (BCR), cele mai multe bănci având cost de 3 RON (CEC Bank, TBI Bank).
Costul de retragere numerar face diferența între bănci, acest cost fiind destul de mare, aș spune: 0,40% – 0,50% la mai toate băncile. Există și bănci care nu percep cost de retragere numerar, iar ele sunt două, din cele vizate în cadrul acestei cercetări și anume: TBI Bank și CEC Bank, iar costul administrării fiind de 3 RON/lună.
Bănci | Taxa de administrare cont curent | Comision de retragere |
TBI Bank | 3 RON/lună | 0 |
Intesa Sanpaolo Bank | 1,25RON/lună | 0,50% RON 0,60% valută |
ING | 0/5 RON/lună | 1,5 lei |
CEC Bank | 3,5 RON /lună | 0 |
Banca Transilvania | 0 | 0,4% la RON și 0,5% la valută |
Raiffeisen | 5 RON /lună | 0 |
Piraeuss | 3 RON/lună | 0,50% RON și 0,60 la valută |
Libra Bank | 0 | 0,5% |
Alpha Bank | 2,5 lei (cont în lei)/0,75 unităţi monetare în valuta contului (cont în valută) | 0,40% RON și 0,50% valută |
BCR | 5,50 RON/lună | 0,3% – 1,5 lei |
BRD | 4,2 RON/ lună | retragere numerar 0,5% la ghișeu, daca se face prin card, se plătește cardul anual: 14 RON, iar dacă se face prin transfer, costul este de 9 RON
|
Unicredit | 3 RON/ lună | 0.6% |
Garanti Bank | 2,5 RON /lună | 0,5% |
Otp Bank | 5 ron/lună | 0,5% numai depozitelor lichidate înainte de termen, precum și a celor depozite cu scadență la termen de 1 saptamână și o lună |
Bineînțeles, costul de retragere vizează retragerea la scadența depozitului bancar. Depașirea scadenței conduce la comisionarea mai mare a acestei acțiuni ale persoanelor fizice.
Spre exemplu, CEC Bank nu percepe comision de retragere dacă banii sunt retrași în data scadenței. De asemenea, folosirea unor diverse acesorii ale contului, respectiv depozitului bancar, cum ar fi: Internet Banking, Mobile Count, necesită, la cele mai multe bănci, costuri suplimentare.
Acum dobânzile sunt mici, iar unele băci au venit cu diverse oferte, diverse depozite, în condiții altfel decât cele standard, cum ar fi: depozitul Blitz constituit pe 7 luni, ce are o dobândă de 2,25% la lei, iar în valută: 1,25%, regăsit la Libra Bank sau, mai nou, un cont special la TBI Bank, cu toate acestea, dacă conițiile speciale ale acestor depozite speciale nu se respectă, se platesc retroactiv comisioane. Piraeuss are, de exemplu, un depozit care oferă dobândă dublă în luna în care se sărbătorește ziua de naștere a contractantului depozitului.
Evident, în funcție de perioadă, dar și de valoarea contului dobânzile fluctuează; cresc la termene mari de timp și la sume mari, iar, de asemenea, găsim dobânzi mai mari la depozitele constituite în lei, decât la cele constituite în valută.
Regăsim astăzi bănci care oferă dobânzi mai mari cu până la 0,15 procente dacă se constituie un depozit online, fără deplasare la bancă; o astfel bancă fiind Piraeuss, care recompensează nedeplasarea la bancă.
Cu toate acestea, pentru a beneficia de dobanzi mai mari, stimulente financiare mai mari decât la depozitele bancare, fiecare bancă oferă și variante de multiplicare a banilor cum ar fi depozite cu termene mai mari de 24 de luni în care dobânda se capitalizează și crește precum este cazul Băncii Transilvania ori BRD, dar și variante de investiție în fonduri mutuale cu risc scăzut.
În concluzie, depozitul bancar este un loc în care să pui banii la păstrare (de unde vine si numele de: ”depozit”).
Această ”depozitare” poate fi și acasă, într-un plic (sau la saltea J ). Însă depozitul bancar reprezintă o soluție de depozitare în care banii sunt la ”păstrare” și în circuit, ca să nu se producă devalorizarea lor, cu timpul. Este cea mai bună alegere atunci când ai economii.
”Salteaua” nu este o soluție pentru banii tăi!
Aştept părerile tale despre acest subiect printr-un comentariu mai jos.
Articol scris de Roxana Bucur, planificator și consultant financiar, cu o experiență de peste un an în consilierea clienților cu obiective financiare, persoane atât fizice, cât și juridice. Beneficiind de o serie de seminarii și training-uri susținute de experți și analiști financiari, atât din țară, cât și din afara granițelor țării; seminarii și training-uri care au ajutat zeci de specialiști să se formeze în domeniul financiar și având la bază cunoașterea și experiența de peste 40 de ani în planificarea și consilierea persoanelor din țări dezvoltate economic, precum Germania și întreaga Europă, consiliază și găsește cele mai bune soluții financiare din piață, pentru diverse situații, cu suportul unei echipe de experți financiari și, de asemenea, analizează nevoile și obiectivele oamenilor din București cu scopul de a eficientiza realizarea obiectivelor financiare ale acestora, totodată dezvoltând piața finanaciară; investind în educația financiară.