La mulţi ani prosperi şi cu randamente cât mai mari îţi doresc!
A mai trecut un an plin, plin, plin. Pentru mine a fost un an plin din toate punctele de vedere.
Un defect de-al meu (cunoscut şi înţeles) este faptul că vreau să fac cât mai multe lucruri. Poate că alte persoane nu îl văd ca pe un defect, dar cred că mă confrunt cu acest lucru în acest moment.
Încerc să ofer mai multă calitate şi timp în cât mai multe proiecte. Până în acest moment, consider că mi-a reuşit acest lucru, însă să vedem ce ne anunţă viitorul an.
Anul 2019 a fost un an cu încărcături foarte mari la nivel personal. A fost anul în care m-am căsătorit şi, cel mai important, anul în care am aflat că voi avea o fetiţă. Fetiţa apare pe lume în câteva zile (la început de ianuarie) şi pot spune că am mari emoţii.
Prioritatea mea pe 2020 o să fie Minunea (Maia) pe care o aştept cu mare drag.
Revenind puţin la defectele mele, mi-am dat seama în ultima perioadă de ele pentru că se apropie momentul cel mai important și timpul meu este limitat.
Încerc să mă implic în cât mai multe proiecte, să fac cât mai multe lucruri, să zic DA la aproape toate propunerile posibile şi să încerc să mulţumesc pe toată lumea.
Un plan pe 2020 este să lucrez la acest lucru: să învăţ să spun NU, să refuz proiecte/colaborări care îmi vor fura timp şi să mă implic în anumite proiecte (inclusiv acest blog pentru că este important pentru mine) care să-mi aducă satisfacţie şi să nu fie o pierdere de timp.
O să vreau să învăţ să mă organizez şi mai bine (chiar dacă multe persoane îmi spun că nu înţeleg cum mă organizez în acest moment) şi să tai din multele lucruri pe care le voi face.
Chiar dacă sună puţin mai negativ, nu este chiar aşa.
Vreau să fiu un tată implicat şi să am timp să mă bucur de toată această perioadă de început.
Cât despre investiţii şi alte activităţi profesionale în 2020, mai jos am scris cam care este planul.
Planul pe 2019 îl găseşti aici.
Portofoliu Actual final 2019 + ce s-a intamplat
Cred că este pentru prima oară când menţionez acest profotoliu în online.
Aşa arată portofoliul meu pasiv.
Este unul destul de complex pentru că am ca strategie să investesc în cât mai multe sectoare de active. Fiecare sector de acolo, exemplu Bursa, este şi el împărţit în cât mai multe.
În acest moment, mi-am făcut un proces de monitorizare şi îmi verific randamentele trimestrial sau semestrial. La partea speculativă, verific mai des.
Până anul trecut am investit în imobiliare doar prin REIT + peer to peer real estate. În 2019 am realizat şi o investiţie fizică care, la primele calcule, ar trebuie să-mi ofere un randament de 6,2%.
Dacă analizez ce mi-am propus la început de 2019, avem aşa:
1. „Voi continua să depun sume de banii în fondurile celor de la CertInvest.” – am realizat acest lucru până la mijlocul anului când am început să mă concentrez pe acumulare ca să investesc în imobiliare mai mult.
2. „Voi continua să investesc în ETF-uri străine prin xtb.” – la fel ca mai sus, până pe la mijlocul anului când m-am oprit pentru o perioadă.
3. „Voi continua să investesc în anumite acţiuni de pe BVB. În special în cele care oferă dividende mari.” – am investit în companii care promiteau randamente mari. Nu am prins sumele mici care au fost în decembrie 2018, dar am avut un câștig destul de bun. M-am concentrat şi pe obligaţiuni corporative, unde am cumpărat de la Bittnet Systems.
4. „Voi continua să investesc în peer to peer investment.” – chiar dacă procentul este mic – aici mi-am alocat sume şi am învăţat foarte mult. Încă consider că nu ar trebui să ai mai mult de 5-7% din totalul portofoliului în p2p. A fost undeva la 5-6%, dar pe final am fost nevoit să fac mici retrageri.
5. Asigurare unit-linked + contractul de economisire-creditare. Am continuat – fără prea multe cuvinte de spus. Sume mici la asigurare pentru că este ca prioritate partea de protecţie.
6. „Investiţie în imobiliare” – dacă nu aveam în plan anul trecut, se pare că s-a întâmplat. Mă bucur pentru achiziţia realizată.
7. „Investiţie în Educaţie” şi „Investiţie în călătorit” – am investit în ambele. Am investit în mai multe cursuri online chiar şi offline. Am fost în 3 concedii mari care mi-au încărcat bateriile.
Dar ce urmează în 2020?
2020 o să fie anul în care voi deveni părinte, iar planurile mele, chiar dacă nu se vor schimba radical, vor suferi modificări la nivel de timp investit.
Vreau să fiu mai organizat şi mai eficient, în absolut tot ce voi face.
Vreau să-mi elimin timpul petrecut în activităţi care nu-mi aduc o satisfacţie (monetară sau emoţională).
Planul va rămâne în continuare: creştere venit activ şi dezvoltare surse venit pasiv.
Priorităţile anului 2020:
- Agenţie De Performance Media – The Pharmacy – va rămâne numărul 1 în priorităţi pentru că este locul unde învăţ cele mai multe lucruri, experimentez, dezvolt. Nu m-aş vedea în altă parte şi sper să crească agenţia cât mai mult. A avut o creştere de aproximativ 50% din 2018 în 2019, ceea ce este un lucru bun. Ne aflăm după 7 ani de la înfiinţare.
- Dezvoltarea aplicaţiei Wolfbudget şi lansarea oficială (trecerea la versiunea finală din versiunea beta). Vă recomand cu mare încredere bugetul pe care eu îl folosesc activ din prima zi în care l-am anunţat (15 iunie 2019).
- De continuat realizarea de cursuri prin Laboratorul de Online şi DallesGo.ro. Nu este un target de cursuri pentru 2020. Nu o să realizăm multe cursuri, dar vor fi mai eficiente şi mai bune.
- Dezvoltarea continuă a venitului pasiv – mai jos voi scrie cam care sunt planurile pentru anul care urmează.
- Dezvoltarea Blogului laurentiumihai.ro – este locul unde intru cu mare drag şi scriu articole în urma experienţei mele. În 2018 am reuşit să îi aduc noi „haine” care au ajutat şi mai mult blogul din toate punctele de vedere. Vreau să continui Podcastul Banii Vorbesc alături de Sorin şi să-l promovăm cât mai bine cu putinţă.
- Realizarea unui serviciu al blogului de consultanţă financiară/personală – revin cu noutăţi când va fi nevoie.
- Dezvoltarea blogului 1cartepesaptamana.ro – este un proiect online care creşte constant de la an la an şi care a avut un impact pozitiv (după părerea mea) în creşterea numărul de cărţi cumpărate şi citite de români.
La nivel de investiţii în instrumente financiare, cu urmează în 2020
Diferenţe mari faţă de 2019, nu sunt. Şi nici nu trebuie să fie pentru că o strategie de educaţie financiară nu se schimbă de la un an la altul. Pot să apară modificări/oportunităţi, însă strategia şi direcţiile rămân neschimbate.
1. Cash – Acumularea de cash o să fie o prioritate pentru mine în 2020.
Vreau ca cel puțin 30% din total portofoliului să fie cash a putea beneficia de potențiale ocazii profitabile.
1. Voi continua să depun sume de bani în fondurile celor de la CertInvest. Fac acest lucru prin Investonline.ro.
Chiar dacă în 2019 m-am oprit pentru o perioadă ca să acumulez cash pentru investiția imobiliară, în 2020 o să reiau această investiție pentru că am avut un an cu randament de peste 20%.
2. Voi continua să investesc în ETF-uri străine prin xtb.
A fost un an bunicel pentru S&P500 însă de acum înainte urmează partea puţin mai grea datorită zvonurilor privind criza care se anunţă.
Nu merg pe sume constante pe care să le investesc în fiecare lună, însă aleg momente în care să cumpăr atunci când consider că este un preţ bun.
Portofoliul extern este format:
- S&P500
- MSCI World
- Gold
- Titluri de stat
3. Voi continua să investesc în anumite acţiune de pe BVB. În special în cele care oferă dividende mari.
A fost un an bun pe BVB. Îmi pare rău că nu am fost pregătit în decembrie 2018 pentru scăderea de pe bursă, dar cu sigurantă vor mai veni pe viitor.
2019 a fost excelent. În 2020 mă aștept la o stagnare, însă totul va depinde de cum mediul politic și de cele 2 alegeri.
4. Voi continua să investesc în peer to peer investment.
Anul 2019 a fost un an în care m-am documentat foarte mult despre aceste investiții și am făcut progrese foarte mari.
Am fost la sediul Bondora din Talin, am început să investesc în cele 5 platforme peer to peer și alte 4 platforme crowdfunding real estate.
Aș dori să investesc în 2020 și pe business crowdfunding, dar nu m-am decis încă.
5. Criptomonedele – 1% din total portofoliu este alocat acestor investiții.
Nu am un plan exact pe 2020, dar îmi doresc ca procentajul să rămână la fel.
6. Alte investiţii de continuat din anii anteriori:
- Asigurare unit-linked – obiectivul este pentru partea de protecţie, însă am ales să fie cu parte investiţională. Sumele sunt mici şi de aceea nu pot analiza prea mult după 1-2 ani. Vom vedea peste 10-15 ani.
- Investiţia în contractul de economisire creditare – mai rămâne doar 1 an – urmează să-i folosesc pentru o investiție imobiliară.
- Obligaţiuni corporative – Aștept cu nerăbdare ofertele pe 2020.
7. Investiţie în imobiliare. Dacă nu mi-am propus în 2019 să fac această investiție fizică în imobiliare, se pare că a fost cu succes.
O să fie zona unde mă voi dedica foarte mult și unde voi încerca diverse metode de împrumuturi pentru o creștere semnificativă a numărului de achiziții în 2020.
8. Investiţie în Educaţie – mereu voi face lucru. Chiar dacă este numărul 8, mereu este numărul 1 în mintea mea. Aş dori să citesc mai mult şi să particip la mai multe evenimente (să fie un eveniment internaţional).
Nu am reușit unul internațional în 2019, dar a rămas pe lista din 2020.
9. Investiţii în Călătorit – Este o investiție pentru mine, dar, cel mai probabil, 2020 o să fie un an destul de liniștit pentru mine. Așteptăm cu interes să apară Maia și să ne obișnuim în 3 🙂
Acesta este planul meu pentru 2020.
Acum urmează să-mi spui ce îţi propui tu în noul an. Orice comentariu este bine venit puţin mai jos.
Succes la investiţii în 2020!