La mulţi ani prosperi şi cu randamente cât mai mari îţi doresc!
Despre investiţiile mele active poţi citi oricând secţiunea -> In ce investesc?. Actualizez constant această secţiune.
Să vorbim despre anul 2018 şi despre cum a fost el din punct de vedere al investiţiilor şi activităţii profesionale.
A fost un an foarte interesant. Bursa din România a tot crescut, dividende destul de bune, a scăzut pe final, s-au făcut câteva mici speculaţii şi acum.
Prioritatea mea a fost şi va fi în continuarea creşterea venitului activ pentru că îl consider cel mai important în această etapă a vieţii mele. Prin creşterea venitului activ mă refer la implicarea cât mai activă în firmele pe care le deţin, plus dezvoltarea de noi proiecte.
A fost un an bun pentru activitatea mea principală, firma a cresut atât ca număr de angajaţi, dar şi în venituri/clienţi ceea ce mă bucură foarte mult.
Investiţiile în instrumente financiare au mers destul de bine. Strategia mea este pe termen lung şi de aceea analizez perioade mari. Micile scăderi le urmăresc doar pentru a beneficia speculaţii (luna decembrie – final).
La fel ca în anii anteriori, şi anul acesta a fost unul în care am pus accentul mai mult pe dezvoltarea proiectelor antreprenoriale în care sunt implicat.
Acesta a fost planul meu pe 2018, uite ce urmează pe 2019.
Dar ce urmează în 2019?
Încă de la început vreau să-ţi spun că planurile nu se schimbă radical de la un al la altul. Ca să ai succes pe partea de investiţii trebuie să investeşti pe termen lung şi să încerci să profiţi cât mai mult de capitalizarea dobânzii.
Voi continua proiectele începute si voi încerca să schimb acolo unde este necesar.
Planul este de creştere venit activ şi dezvoltare surse venit pasiv.
Priorităţile vor fi:
- Dezvoltare continuă a agenţie de marketing The Pharmacy pe care o dezvolt de mai bine de 6 ani. 2018 a fost un an foarte activ pentru noi. Am crescut destul de mult de la colegi, la clienţi. Sperăm ca 2019 să ne ajute să implementăm cele 2 direcţii: să ne internaţionalizăm şi să creştem cu cel puţin 30%.
- Lansarea, dezvoltarea şi promovarea aplicaţiei de buget personal la care lucrez intens de mai bine de 2 ani. Wolfbudget se va lansa în primul trimestru.
- Laboratorul de Online – minim 10 cursuri pe an cu cel puţin 15 participanţi. Aici nu vom avea o creştere în ediţii pentru că este destul de obositor să le organizezi şi să te plimbi prin ţară în cel puţin 10 weekenduri din an.
- Dezvoltarea magazinului online pe care l-am lansat anul trecut. Este la început de drum acum şi încă mai este mult de lucru la el 🙂 (încă nu pot să-l menţionez)
- De continuat planul pentru investiţiile financiare în direcţiile alese în 2018 şi prezentate mai jos.
- De continuat acest blog – va fi mereu o plăcere pentru mine să scriu şi să vorbesc cu cei care îmi trimite mesaje. Chiar dacă nu mai scriu aşa de des ca pe vremuri, dar cu siguranţă îmi voi face timp să scriu. Poate voi schimba şi „hainele” acestui blog 😀 Dacă nu în 2019, atunci sigur în 2020.
La nivel de investiţii în instrumente financiare, acesta este planul pe 2019:
1. Voi continua să depun sume de banii în fondurile celor de la CertInvest. Fac acest lucru prin Investonline.ro.
Fiind pe termen lung, mă interesează să fie creşteri. În 2018 a fost o creştere de 8-10% până în decembrie, şi după a apărut o scădere destul de mare având în vedere că eram expus pe indicele BET destul de mult.
2. Voi continua să investesc în ETF-uri străine prin xtb.
A fost un an bunicel pentru S&P500 însă de acum înainte urmează partea puţin mai grea datorită zvonurilor privind criza care se anunţă.
Nu merg pe sume constante pe care să le investesc în fiecare lună, însă aleg momente în care să cumpăr atunci când consider că este un preţ bun.
Am început să investesc şi în MSCI World UCITS ETF însă nu abia la început şi nu mă pot pronunţă legat de randamente.
3. Voi continua să investesc în anumite acţiune de pe BVB. În special în cele care oferă dividende mari.
A fost un an bun pe BVB, dacă am explude ultima parte din decembrie.
Lucrurile au mers cum mi-am imaginat iar portofoliul a crescut frumos. Aştept acum să vedem care sunt paşii pe noul an de la acest minunat guvern 🙂
4. Voi continua să investesc în peer to peer investment. Până acum, randamentul este de 10,86%. Platforma unde investesc cel mai mult a rămas mintos, însă voi încerca să aleg şi altele în viitorul apropiat ca să diversific.
5. Criptomonedele – nu a fost un an prea bun aici. Este o scădere destul de mare, însă nici nu am alocat buget mare.
Încă investesc în ele – mai mult pe partea de speculaţie. Cumpăr cănd este mai mic şi vând cănd mai creşte puţin. Nu sunt câştiguri mari, însă mă bucur de ele atâta timp cât sunt.
Investiţiile pe care le-am ales acum 1-2 ani ca să fie pe termen lung, au un randament negativ cu 2 cifre, însă nu regret nimic. Simt se va fi o schimbare majoră în viitorul apropiat.
6. Alte investiţii de continuat din anii anteriori:
- Asigurare unit-linked – obiectivul este pentru partea de protecţie, însă am ales să fie cu parte investiţională. Sumele sunt mici şi de aceea nu pot analiza prea mult după 1 an.
- Investiţia în contractul de economisire creditare
- Obligaţiuni corporative – în 2018 am ales să investesc în obligaţiunile oferite de Bittnet Systems şi nu regret deloc. 9% pe an este mai mult de bun.
7. Investiţie în imobiliare. Nu am încă planul exact, dar în funcţie de preţurile şi de criză, voi încerca să fac o mutare în această direcţie pentru a închiria ulterior.
Preţurile apartamentelor au stangat în ultima perioadă iar vânzările au scăzut. Acum ar trebui ca şi preţurile să mai scadă. Vom vedea şi vom analiza împreună.
8. Investiţie în Educaţie – mereu voi face lucru. Chiar dacă este numărul 8, mereu este numărul 1 în mintea mea. Aş dori să citesc mai mult şi să particip la mai multe evenimente (să fie un eveniment internaţional).
9. Investiţii în Călătorit – poate crezi că nu ar trebui să numesc investiţie însă aşa o văd eu. Vreau să văd lumea şi vreau să mă simt bine .Vreau să văd cum fac alţii şi ce aş putea face eu diferit.
Călătoritul îmi oferă linişte, relaxare mintală şi timp petrecut alături de prieteni/familie.
Sper să reuşesc să merg în cel puţin 4 vacanţe anul acesta (3 citibreak-uri şi o vacanţă mai lungă).
Acesta este planul meu pentru 2019.
Acum urmează să-mi spui ce îţi propui tu în noul an. Orice comentariu este bine venit puţin mai jos.
Succes la investiţii în 2019!