Studiu aplicativ – Circuitul Velocity banking

Multumiri lui Dragos Tutica pentru ajutorul sau in redactarea acestui articol. 

Imediat ce am aflat despre „velocity banking” (sau „The Method”) mi-am spus că trebuie încercată neapărat la următoarea achiziție a unui imobil.

Astfel că, la începutul anului 2020 m-am hotărât să pun metoda în practică, dar nu așa cum este cunoscută, ci cu unele optimizări personale.

Dacă nu știi ce reprezintă aceste metode sau vrei să îți reîmprospătezi memoria, poți citi articolul anterior.

Varianta clasică a „velocity banking” necesită în mod obligatoriu economii lunare și unele cheltuieli adiacente descoperitului de cont (cunoscut și ca „overdraft”).

Întrucât intenția mea era aceea de a nu utiliza din banii proprii, ci cât mai mult din banii băncii, am căutat modalități de optimizare a costurilor.

Astfel, am identificat o variantă în care nu este nevoie de economii lunare și, cel mai important, nu determină alte costuri (dobânzi) percepute de bancă, iar beneficiile rămân intacte.

Circuitul velocity banking

Pe lângă creditul ipotecar/imobiliar, descoperitul de cont (overdraft) și cardul de cumpărături (credit), pentru această modalitate mai este necesar un card Revolut. Și vei realiza imediat de ce.

Pasul 1.

Odată ce am contractat creditul ipotecar/imobiliar, efectuez un transfer bancar din descoperitul de cont, prin care virez întreaga sumă de bani (a băncii), preferabil cât mai curând posibil, pentru a stinge din datorie.

Acum am descoperitul de cont gol, iar dobânda va fi percepută pentru fiecare zi în care lipsesc bani, proporțional cu suma cheltuită.

Dar am „fentat” această dobândă prin…

Pasul 2.

Mă folosesc de banii de pe cardul de cumpărături, unde nu am niciun fel de cost pentru o anumită perioadă de grație (până la 45 – 50 zile de regulă).

Dar nu îl utilizez ca să îmi fac cumpărăturile necesare (ca în cazul velocity banking clasic), ci alimentez descoperitul de cont.

În acest mod, țin în permanență overdraftul acoperit și nu mi se percepe dobândă. Iar când vine data scadentă la cardul de cumpărături, rambursez din overdraft înapoi în acest cont, pentru a nu fi taxat nici pentru aceste cheltuieli cu cardul.

Problema ar fi că majoritatea instituțiilor bancare (eu cred că toate) nu oferă posibilitatea transferurilor de bani de pe cardurile de cumpărături. Ci doar plăți direct către furnizor autorizat, atât online – PayU, cât și offline – POS. Ar mai fi varianta retragerilor de la ATM, dar nici nu poate fi luată în considerare dacă ținem cont de comisioanele uriașe pentru acest tip de card de credit.

În consecință, pentru a parcurge acest pas, mă folosesc de contul Revolut. Mai exact, înregistrez cardul de cumpărături în aplicație și imi alimentez contul cu întreaga sumă de bani disponibilă. Banca mea (BCR) îmi consideră acest tip de tranzacție – TopUp, o cumpărătură direct către furnizor. Astfel că pot dispune de credit, fără niciun comision.

Menționez că este foarte important ca banca ta să accepte acest tip de transfer și, preferabil, fără să fii taxat în vreun mod.

Iar felul în care eu dispun de bani, este să imi acopăr integral overdraftul. Merg în aplicația Revolut și transfer banii în contul bancar. Știu că în mod normal ar dura câteva zile lucrătoare pentru transfer, însă Revolut livrează banii instant, dacă banca acceptă astfel de tranzacții. În cazul meu, acceptă, iar sumele ajung în câteva minute sau zeci de minute.

Pasul 3.

În acest moment, am descoperitul de cont necheltuit și mi se oferă o altă perioadă de grație de câteva zeci de zile până trebuie să acoperim cardul de cumpărături.

Acest pas, practic, este repetat până dorești să îți lichidezi descoperitul de cont și cardul de cumpărături sau până ajungi la finalul creditului ipotecar.

 

Overdraft     ->       Card de cumpărături      ->       Revolut      ->     Overdraft

În cazul meu, mi-am fixat aceeași limita pentru descoperitul de cont și pentru cardul de cumpărături, respectiv 15.000 lei. Poate diferi de la persoană la persoană. Eu folosesc două astfel de conturi.

Concluzii

Scopul primordial al acestei metode este de a achita cât mai repede creditul imobiliar/ipotecar din „banii altora” (băncii). Iar la pachet cu reducerea perioadei, este redus și costul total al creditului, prin evitarea dobânzii atunci când are cea mai mare valoare, respectiv la începutul creditului.

Chiar dacă această modalitate nu necesită economii, trebuie să înțelegi că suma de bani cu care rambursezi anticipat creditul ipotecar/imobiliar o vei plăti într-un final. Fie că îți lichidezi descoperitul de cont și cardul de cumpărături după o anumită perioadă sau aștepți finalul creditului principal, banii îi vei da înapoi.

Însă amânarea acestei plăți este foarte importantă. Imaginează-ți ce ar însemna această sumă peste 10-15 ani…

Dacă deții un business, înțelegi mult mai simplu ce beneficii oferă această amânare la plată. Și nu vorbim aici de 30 sau 60 zile, ci de ani întregi.

Banii proveniți din acest procedeu, pot fi folosiți și pentru un avans în vederea contractării unui credit ipotecar.

Ideea mi-a venit dupa unele discuții cu un prieten de familie. Soț si soție pot obtine un overdraft de 6000€ minim. Numai bun pentru cei care doresc o locuința rapid si nu au strans de avans.

E mult mai bine decât sa apelezi la un credit de nevoie personale, așa cum ești „sfătuit” de reprezentanții băncilor.

Sper ca acest articol sa te ajute putin mai mult in demersul tau de a aplica Velocity banking.

Îi mulțumesc lui Dragoș pentru articol și pentru implicare.

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.