Dacă ai puțină îndemânare, inspirație și multă creativitate, atunci ar trebui să știi că poți face bani din această pasiune a ta de a crea lucruri originale, făcute acasă.
Lumea vânzărilor online ne demonstrează că există o cerere semnificativă din partea clienților pentru produse originale capabile să transforme orice spațiu într-o loc personal. Afacerile românești care s-au profilat pe producția handmade au avut de câștigat în perioada pandemiei deoarece oamenii au fost extrem de interesați de transformarea și înfrumusețarea spațiului lor de locuit.
De aceea, ne-am propus să îți arătăm opt articole de uz casnic care pot fi vândute în mod profitabil în mediul online:
Fețe de perne
Realizarea unor fețe de pernă poate fi o idee banală, dar dacă vei personaliza produsul cu imaginile preferate ale personajelor de desene animate, vei avea cu siguranță aprecierea copiilor. Poți gândi o întreagă serie de fețe de perne personalizate după preferințele clienților și succesul este garantat.
Papetărie
Chiar dacă dezvoltarea tehnologiei a redus drastic obiceiul oamenilor de a scrie cu mâna sau de a folosi articole de papetărie, obiectele de papetărie personalizare se vând foarte bune, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă. Multe dintre aceste produse le folosiți zilnic și sunt ușor de realizat. Iată câteva exemple de astfel de produse: suport pentru creioane, semne de carte, penare pentru creioane, magneți de sticlă, agende personalizate, pad pentru birou, felicitări originale sau autocolante de forme și mărimi diferite.
Suporturi pentru pahare
Unii oameni pur și simplu nu vor să vadă semnele lăsate de pahare pe măsuța de cafea sau pe mobilă. Alții aleg să achiziționeze suporturi pentru pahare pentru estetica lor, pentru mesajul pe care-l transmit sau chiar pentru colecții personale. Dacă îți propui să confecționezi manual astfel de produse, vei avea oricând o mulțime de cumpărători.
Suporturi pentru mouse
Un astfel de produs este necesar în orice casă unde există un calculator și un mouse atașat. Utilizatorii de internet preferă produse cât mai originale care să le reflecte preferințele și care să arate în același timp bine pe masa de lucru. Poți alege pentru confecționarea suporturilor pentru mouse materiale și culori diferite, imagini personalizate sau mesaje originale, iar acest produs se va transforma în cadoul ideal pentru oamenii ce apreciază tehnologia.
Tablouri personalizate/artă pe perete
Fie că vorbim de clasicele tablouri pe pânză, fie de picturile realizate prin tehnologia 3D sau de desene ce pot fi realizate manual pe pereți, toate aceste opțiuni se pot transforma într-o sursă reală de a face bani în online. Ai nevoie doar de creativitate, inspirație și materialele de ultimă generație pentru a transforma orice perete într-o operă de artă.
Suporturi pentru chei
Un banal obiect casnic recunoscut doar pentru utilitatea sa principală, cea de a ne depozita cheile în casă, poate fi transformat într-o veritabilă piesă artistică de rezistență. Poți folosi o gamă largă de materiale, de la lemn până la fier forjat, poți adăuga texte vesele sau alte elemente de design care îți sunt pe plac. Cu certitudine casa clienților tăi va fi mai bogată cu o asemenea achiziție de suflet.
Ghivece pentru plantele de apartament și flori de terasă
Iubitorii de plante de apartament și de flori pentru terasă știu faptul că frumusețea acestora va fi mai bine pusă în valoare de un ghiveci pe măsura lor. Aceste produse funcționale pot fi confecționate din materiale variate și personalizate cu culori și imagine originale. Un astfel de produs personalizat poate fi un cadou perfect pentru cei dragi.
Prosoape de bucătărie
Cine zice că bine-cunoscutele prosoape de bucătărie trebuie să fie banale și plictisitoare? Cu puțină inspirație acestea pot fi transformate de tine în adevărate explozii de culoare, cu mesaje vesele și imagini inspirate, potrivite pentru bucătăriile moderne de azi. Un astfel de produs personalizat va fi apreciat de cei ce-l utilizează și estetic, nu doar practic.
Pentru a-ți deschide și dezvolta o afacere de succes în acest domeniu al produselor handmade de uz casnic ar trebui să alegi nișa care ți se potrivește cel mai bine și unde poți face diferența, în comparație cu competitorii tăi. Poți citi și analiza articole informative ce te pot ajuta să-ți crești vânzările online pe blogul site-ului OLX dedicat susținerii antreprenoriatului românesc.
Lecția principală a succesului este aceea de a învăța să-ți vinzi produsul. Orice obiect, oricât de frumos și util ar fi nu poate ajunge la potențialii clienți fără aplicarea unor strategii de marketing eficiente. Pentru cele mai de succes strategii de vânzare a produselor handmade poți folosi aceste recomandări:
- Creează un site de prezentare a produselor de cea mai bună calitate și în armonie cu produsele personalizate pe care vrei să le vinzi; Site-ul trebuie să aibă identitate, să spună o poveste de succes și să ofere produse originale de cea mai bună calitate.
- Oferă promoții, cupoane de reducere și vouchere de fidelizare a potențialilor tăi clienți. Oamenii sunt la fel de atrași de acestea ca în fața unui magazin fizic ce anunță reduceri. Satisfacția unor achiziții la un preț mai mic este aceeași, iar fidelizarea clienților este marele câștig al vânzătorului.
- Folosește pe site-ul magazinului tău virtual recomandări și recenzii ale clienților. Recomandările pot produce de până la 5 ori mai multe vânzări și funcționează atât online cât și în magazinele fizice. Studiile de piață demonstrează că: aproape 70% dintre comercianții online caută să-și mărească numărul de recomandări pe platformele sociale, în timp ce doar 29% dintre cei din offline au spus că se bazează pe recomandări. Cert este însă faptul că încrederea se construiește prin puterea exemplului și consolidează o afacere de succes.
- Folosește intens toate platformele de socializare disponibile în prezent, adaptându-ți mesajul în funcție de specificul fiecăreia și vârsta publicului vizat. Organizează concursuri cu premii, giveaway video cu persoane publice plătite pentru a-ți promova produsele sau beneficiază de avantajele marketingul afiliat ce te poate ajuta să crești rapid numărul de clienți.
Nu mai rămâne decât să-ți pui în practică ideile tale de afaceri și să-ți transformi hoby-urile într-o sursă profitabilă de venit. Cu talent, muncă, creativitate și multă cunoaștere legată de vânzările online afacerea ta poate deveni un succes garantat.