Există multe metode de a face bani, dar cu toate acestea sunt și metode pe care mai bine nu le încerci pentru că riști foarte mult cu ele.
Este un articol realizat în urma mai multe analize, constantări personale asupra unor oameni care au încercat să facă bani cu aceste metode și nu toți au reușit.
Poți face bani din apoape orice în lumea aceasta, dar nu toți reușesc încă de la început.
Sunt de părere că educația continuă, riscul minim asumat la început și analiza continua te poate ajuta să câștigi bani.
Aceste metode îți pot aduce puțini bani sau chiar te poți trezi că ai pierdut mulți bani – depinde de tine de care baricadă te afli.
Tranzacționarea pasivă sau ocazională de acțiuni
Multe persoane transformă tranzacționarea la bursă într-un joc de noroc. Doar profesioniștii sunt cei care se folosesc de experiență, modele istorice și diverse instrumente pentru a-și mari șansele de a face mai mulți bani la bursă.
Persoana obișnuită în schimb, speculează creșterea sau scăderea pieței. Oamenii sunt tentați să înceapă să tranzacționeze bazându-se pe sfaturile pe care le primesc din stânga sau din dreapta.
E posibil să ai și succes dacă procedezi în acest fel, dar de cele mai multe ori, dacă vei confunda tranzacțiile la bursă cu un joc de noroc, nu vei face decât să pierzi bani și cu siguranță nu îți dorești acest lucru.
Personal – recomand investițiile în acțiuni, dar doar după o perioadă de educație și o conștientizare asupra tipurilor de investrumente și a riscului.
Jocurile de noroc
Jocurile de noroc sunt concepute astfel încât să pierzi bani și nu să câștigi sume din ce în ce mai mari de bani.
Pe termen lung ajungi la concluzia faptului că pierzi mai mulți bani decât reușești să câștigi.
Chiar dacă norocul poate ajunge la tine de câteva ori, nu te aștepta ca acest lucru să se întâmple prea des.
De multe ori, jocurile de noroc nu fac decât să creeze o dependență, iar persoanele care ajung în această dependență își ruinează viața.
Personal – nu recomand absolut deloc această metodă.
Network Marketingul fără produse
Atunci când vinzi un produs în care nu crezi sau te ocupi doar de aducerea altor persoane în rețeaua de marketing fără a vinde efectiv ceva, practic ești parte dintr-o schemă Ponzi.
Probelma cu acest tip de venit este că logica sa se prăbușește undeva la mijloc. Ajungi așadar să-ți distrugi chiar și relațiile pe care ți le-ai format de-a lungul timpului vânzând produse în care tu nu crezi.
Această metodă de a face bani este una care nu aduce nici un fel de valoare, ea ajungând chiar să distrugă unele relații. Este doar o chestiune de timp până în momentul în care totul începe să se prăbușească.
Personal – nu recomand absolut deloc această metodă.
Servicii pentru membrii familiei
Cu toate că în unele culturi este bine să-ți vinzi serviciile membrilor familiei, în majoritatea culturilor acest lucru poate fi dăunător.
Nu îți dorești să-ți distrugi relația cu familia din cauza unui serviciu în care tu nu crezi.
Pe lângă acest lucru, străinii te iau mult mai în serios decât familia.
O idee bună pe care o poți aplica este să îți oferi serviciile familiei, doar în momentul în care aceștia îți cer acest lucru. Nu forța așadar familia să apeleze la serviciile tale.
Personal – Regulă de bază – nu fă business cu familia 🙂 – este doar parerea mea.
Joaca cu cryptomonedele
Înainte de a face orice fel de investiție, trebuie să știi în ceea ce te bagi. Lumea crypto este una destul de complexă, iar pierderea banilor este ceva destul de comun în acest mediu.
Nu vei face bani rapid și într-un mod magic dacă vei investi în crypto. Tranzacționarea criptomonedelor seamănă destul de mult cu cea valutară.
Poți câștiga bani foarte repede, dar poți și pierde bani la fel de repede. Dacă nu știi ce faci, vei ajunge să regreți destul de mult.
Personal – Recomand investiția pasivă în cryptomonede, dar doar după un studiu bine amănunțit asupra riscurilor și oportunităților.
Investiții imobiliare fără educație
O afacere bună fără cunoștințe despre cum funcționează este calea cea mai rapidă către dezastru. Trebuie să știi în ceea ce te bagi înainte de a ajunge să investești.
Trebuie să știi totul despre asociațiile de proprietari, zonare, clădirea în sine, precum și multe alte lucruri. În acest caz, prima și cea mai importantă investiție este în educația ta.
De aici va porni totul și vei vedea că investind mai mult în educație vei avea mai multe de câștigat.
Personal – Pare simplu la prima vedere o astfel de investiție, dar dacă vrei să fii profitabil pe termen lung, ai nevoie de timp, de înțelegere a pieței și ajutor profesionist.
Afaceri care funcționează bine pentru un prieten
Există o mulțime de afaceri online pe care le poți avea în vedere. De la dropshipping, până la marketingul afiliat, aceste tipuri de afaceri funcționează pentru unele persoane.
Trebuie să știi totuși că probabil cei care au ajuns să se bucure de rezultatele investițiilor lor au muncit foarte mult până în acel punct. Nu trebuie așadar să subestimezi nivelul de muncă necesar pentru a pune pe picioare o afacere online.
Trebuie să faci lucrul de care ești cel mai pasionat. Ești pregătit să petreci următorii 10 ani pentru a învăța totul despre o anumită afacere? Dacă da, atunci poți să încerci acest lucru.
Personal – Niciodata nu am auzit că o afacere care îi merge unui prieten a mers și la un alt prieten. Gândește-te la ceva unic care să ți se potrivească pe stilul tău.
Concluzie
Deși orice persoană se așteaptă să facă bani rapid, adevărul este că lucrurile nu stau chiar așa.
Gândește-te cu atenție în ce îți investești banii înainte de a lua o decizie.