Se pare că romanul mai uşor se avântă la creditul cu buletinul, decât să se gândească la un instrument de economisire eficient şi asta o spune şi raportul FMI care a calculat că România va avea în acest an şi în următorul, cele mai rapide creşteri ale consumului privat din regiune.
Dacă ar fi să vorbim numai de banii cheltuiţi pe alimente, avem un consum exagerat, dovadă că 10% din alimentele cumpărate, sunt aruncate la tomberon, în condiţiile în care România se numără printre ţările europene cu cel mai slab nivel de trai.
Că să avem o imagine mai clară a ceea ce înseamnă risipa de bani, Ministerul Mediului spune că românii aruncă deşeuri alimentare cât industria prelucrătoare, comercianţii şi hotelurile la un loc.
Adică mulţi, foarte mulţi bani sunt transformaţi în pierderi, cu acordul şi din voinţă noastră.
Un comportament haotic şi instinctiv, am putea spune, dictat de mimarea tendinţei generale şi nu de o planificare financiară gândită în acord cu proiecţiile personale de viitor.
Cum ar fi dacă aceşti bani ar fi economisiţi şi ar aduce profit, cu un efort minim? Haideţi să nu ne limităm orizontul la rafturi, ci să trecem dincolo de ele, să privim într-un viitor nu prea îndepărtat, în care se merită să investeşti cu profit, în loc să te îndatorezi.
Şi atunci, punem banii la saltea, îi depunem la bănci, cumpărăm diamante şi aur sau îi orientăm către investiţii?
Economisirea „la saltea” are cele mai ridicate riscuri (furturi, calamităţi naturale, pierderea dobânzii) şi, deci, nu are cum să aducă un plus de valoare.
Pentru aur şi diamante, s-ar putea să nu avem suficienţi bani, iar depozitele bancare nu mai sunt nici ele o soluţie viabilă şi profitabilă.
Dacă luăm în calcul comisioanele de administrare lunare pe care trebuie să le achiţi băncii, corelate cu o dobânda oferită (mai mică decât rata anuală a inflaţiei) cu siguranţă îţi vor aduce economiile pe minus.
Deci, tot bani pierduţi. Şi atunci ajungem la investiţii, mai bine spus, la fondurile de investiţii, care reprezintă o participare individuală într-un organism de plasament colectiv, care adună investiţiile de la persoane fizice sau juridice şi care apoi sunt date spre administrare unui manager de fond.
Administratorul face plasamente, în baza unor prospecte ale fondului care definesc tipul acestuia. O să spuneţi că deja sună complicat, că nu va pricepeţi la aşa ceva şi că nici nu aveţi o suma mare de economisit.
Lucrurile nu stau chiar aşa. Se pot formula oferte valabile pentru buzunarul oricărei persoane care doreşte să investească. Există fonduri la care poţi participa pentru a obţine cel puţin o unitate de fond şi cu sume mai mici de 100 de lei.
Investiţia este la îndemână oricui este dispus să economisească constant o sumă, oricât de mică.
Fiecare acumulare depusă într-un fond de investiţii, vă aduce mai aproape de economiile necesare pentru a vă îndeplini un obiectiv major.
Un alt beneficiu al investiţiilor în fondurile financiare este acela că, oricând poţi face subscrieri, oricând poţi face răscumpărări prin intermediul reţelelor bancare care distribuie respectivele fonduri sau prin intermediul platformelor online.
Articol realizat cu sprijinul Certinvest şi investonline.ro.
Certinvest a creat prima platforma de tranzacţionare, www.investonline.ro, prin care, după ce ați deschis un cont – pentru persoane fizice sau juridice – puteți efectua adeziuni sau răscumpărări cu tiltlu gratuit, din oricare colţ al lumii pentru fondurile acestui administrator.
Aşadar, săptămâna viitoare vom vorbi despre paşii propriu-zişi pe care îi facem pentru a ne deschide un cont şi pentru a efectua operaţiuni de adeziune şi răscumpărare pe platforma de tranzacţionare www.investonline.ro.