DAE sau dobanda anuală efectivă este exprimată sub formă procentuală și implică toate costurile unui credit. Conceptul a fost implementat pentru a permite consumatorilor să compare ușor valoarea creditelor.
Această dobândă nu trebuie confundată cu rata dobânzii, deoarece sunt diferite. DAE este doar un indicator care se exprimă în formă procentuală și nu este folosit în calculul dobânzii plătite de client.
În cazul împrumuturilor, un credit cu DAE mai mic este mai ieftin decât unul cu DAE mai mare.
Astfel, DAE este cel mai bun criteriu în alegerea unui credit pentru că aceasta ține cont și de valoarea în timp a banilor.
În DAE sunt incluse costul cu dobânda, comisioanele plătite la acordare, cele lunare sau anuale, costurile cu administrarea contului curent, în cazul in care acest cont a fost deschis doar în vederea derularii creditului.
Nu se includ niciodată în DAE: comisionul de rambursare anticipate și de penalizare în caz de întârziere, costurile cu serviciile opționale.
Valoarea DAE se calculează în funcție de valoarea împrumutului și perioada de rambursare.
Astfel, crește când valoarea creditului și perioada de rambursare scad și scade pentru credite de valori mai mari, luate pe perioade mai îndelungate.