Uite un program pe care eu l-aş recomanda cu toată încrederea tinerilor care vor să afle mai multe despre cum să-şi gestioneze mai bine banii personali
Avantaj la Start este un program de mentorat iniţiat de Luca Dezmir pe care îl cunoaşteţi din interviurile repetate realizate cu el în trecut.
Cred că este un program unic în România, realizat special pentru tinerii cu vârste cuprinse între 14 şi 23 de ani. Este totul online, singura regulă este ca participanţii să fie hotărâţi să aplice tot ce învăţă în program.
L-am invitat chiar pe Luca Dezmir să îmi răspundă la câteva întrebări despre program.
Dacă eşti tânăr între 14 şi 23 de ani sau părinte cu un copil de vârsta aceasta, ar trebui să te intereseze acest interviu.
Despre Programul de Mentorat Financiar „Avantaj la Start” cu Luca Dezmir
LM: Multumesc Luca pentru ca ai acceptat participarea la interviu. Cititorii laurentiumihai.ro te cunosc din interviurile audio din octombrie, dar nu toti stiu despre Programul care tocmai si-a deschis portile si care se afla deja la a IV-a editie. Ne poti spune Ce este Programul „Avantaj la Start” si cui i se adreseaza? Cine ar trebui sa participe la program?
Programul AVANTAJ LA START a fost declansat in 2008, deci in urma cu 9 ani.
El s-a adresat de la inceput adolescentilor din licee si tinerilor din facultati si consta in producerea si distribuirea gratuita a unor DVD-uri cu materiale de educatie alternativa si dezvoltare personala.
El a avut distributie nationala si a ajuns chiar si in penitenciarele din Romania, timp de doi ani, in urma unui protocol de colaborare cu Administratia Nationala a Penitenciarelor.
In urma modificarilor programei scolare si a reducerii sau disparitiei orelor de dirigentie, in urma cu patru ani am reorientat programul aproape exclusiv spre educatie financiara, antreprenoriala si investitionala, pentru tineri sub 23 de ani.
Programul este gratuit si pot participa orice tineri intre 14 si 23 de ani, care doresc sa se educe in domeniile legate de stabilitatea si prosperitatea financiara.
LM: Este deja la a IV-a editie. Cum au fost primele 3 editii si ce rezultate au avut?
Numarul de participanti a crescut de la an la an. Prima editie, care a fost una pilot, de test, a avut 24 de participanti. A doua editie a avut 53 de participanti, iar a treia editie aproape 150 de participanti.
Ca orice program de educatie gratuita, disponibil online, cum este programul nostru, rata de finalizare a cursului se mentine la cea prezenta la nivel mondial, undeva la 15%.
Prin faptul ca participantii au acces la program pe timp nedefinit, ei pot opta sa finalizeze programul educational oricand in viitor, in masura in care se maturizeaza suficient incat sa-si dea seama de importanta educatiei financiare.
LM: Care este structura programului de mentorat? si Cum se desfasoara?
Programul are structura mixta. Cuprinde o parte de curs online, cu module saptamanale, in final sunt 13 module (din care doua bonus). De asemenea, sunt revazute intalniri live prin internet, cu ajutorul a doua webinarii.
La finalul programului, in masura in care se doreste, poate avea loc o intalnire de cunoastere si socializare, intr-o locatie aleasa de comun acord. Atunci cand a fost realizata, ea a fost o intalnire de weekend, intr-o locatie turistica.
LM: Ce vei învata practic din cele 13 module saptamânale?
Tinerii vor invata aspecte de baza din domeniul finantelor personale si vor lua contact cu problematica antreprenoriatului si a investitiilor. In esenta, ei invata cum se fac banii, cum se face un management al banilor si cum se inmultesc banii.
LM: Exista o taxa de participare?
Programul este in intregime gratuit.
Mai mult, cursantii inscrisi primesc ca bonus un mini curs online si o carte in format electronic, pe tematica cursului, care in mod obisnuit sunt disponibile prin vanzare.
LM: Tot ce trebuie sa faci este sa stau acasa si sa urmaresc cu atentie în fiecare saptamâna webinariile si materialele trimise de tine. Vreau sa ma înscriu, cum procedez?
Detalii despre program si formularul de inscriere se gasesc pe site-ul programului, la pagina:
Singura conditie de inscriere este sa ai varsta intre 14 si 23 de ani. Tinerii sub 18 ani au nevoie de acordul parintilor.
LM: Este un proiect frumos pe care îl oferi tinerilor si felicitarile mele pentru initiativa. La cât mai multe editii!
Multumesc pentru aprecieri si pentru ajutorul in promovare!
Cu drag.
Laurentiu Mihai