Câţi dintre noi nu îşi doresc o pensie liniştită şi frumoasă fără griji financiare. Pentru mulţi dintre români, o pensie de 1000 de euro este suficientă. Dacă eşti acum la 20+ ani, 1000 de euro o să fie puţin când vei ajunge la 65-67 de ani, însă, de dragul discuţiei, să spunem că doreşti o pensie de 1000 de euro pe lună.
Mai jos vei regăsi un calculator gratuit cu care poţi calcula exemple personale în funcţie de vârsta ta.
Dacă ieşim în medie la 67 de ani la pensionare, următorul pas în acest experiment este să aflăm care este speranţa medie de viaţă.
Conform ultimelor calcule, speranţa medie de viaţă în România este de 75 de ani, ceea ce înseamnă că, după pensionare, undeva la 8-10 ani trăim în medie.
Următoarele calcule o să le realizez la 10 ani ca să rotunjim puţin cifrele şi să respectăm puţin diferenţa dintre Speranța medie de viață și Vârsta pensionării.
Important pentru mine este să înţelegeţi că este important să economisiţi şi să investiţi cât mai repede posibil pentru o pensie liniştită decât să argumentăm cifrele din spate la o acurateţe exactă.
Având în vedere că se doreşte 1000 de euro, înseamnă că ar trebui să acumulăm în jurul sumei de 120.000 euro pe care să o folosim începând cu vârsta pensionării.
Tipurile de investiţii financiare
Am ales o serie de metode de investiţii financiare pe care le poţi face şi o medie a randamentului din ultimii ani:
- Investiţii S&P500 – Indicele American cel mai cunoscut şi important – o medie de 9% în ultimii 30 de ani. Despre investiţiile în S&P500 am scris în acest articol -> Cum Poti Cumpara si Investi in Indicele S&P500 din Romania
- Investiţii în MSCI World – indice ce cuprinde companii din cele mai dezvoltate ţări din lume – o medie de 6,2% în ultimii ani
- Indicele BET – aproximativ 16% un randament anual în euro care include şi partea de dividende. Este cel mai mare randament din această listă însă riscul este unul mai mare decât la indicii internaţionali datorită instabilităţii pieţei. Procentajul de 16% este mai puţin probabil să fie pe următorii 30 de ani, dar eu voi calcula datele de mai jos pe baza acestui randament.
- Depozite Bancare – voi socoti cu 1,2% mediu – chiar dacă acum este randamentul undeva la 0,4% pe an – dar voi merge cu ideea că acesta va crește pe viitor măcar la 1,2%.
- Obligatiuni – Aici voi face o medie de 6% în euro – o medie între mai multe tipuri de obligațiuni în euro și lei care le poți găsi pe piața din România
- Titluri de stat internaţionale – Am luat în considerare ETF-ul iShares 20+ Year Treasury Bond care a avut un randament în ultimii 14 în medie de 6% pe an.
- Aur – Am analizat ETF-ul ishares gold trust fund care în ultimii 14 ani a avut un randament mediu de 7,2% pe an.
- Investitii in peer to peer – Este un tip de investiţie mai rar întâlnit în România, dar care, după părerea mea, va avea o creştere importantă pe viitor. În cazul acestor investiţii randamentele celor mai importante platforme sunt cuprinse între 8 şi 10%. Cel mai sigur program este Go&Grow de la Bondora care îţi oferă 6,75% pe an şi voi face următoarele calcule cu acest randament, însă trebuie să ştii că sunt posibile şi randamente mai mari.
- Bani economisiţi fără a realiza investiţii – Dacă pur şi simplu alegi să economiseşti fără să investeşti.
Vreau să ştii încă de la început că toate datele de mai sus sunt bazate pe un istoric şi pot suferi modificări în următorii ani.
De reţinut este că trebuie să iei considerare şi comisioanele implicate la brokeri care pot influenţa procentajele. Eu am încercat să aleg ETF-urile pe care eu le folosesc şi le recomand.
Investiţiile internaţionale le realizez în acest moment cu brokerul XTB iar comisioanele sunt de 0 EUR – 0 comisioane la investitii in ETF si actiuni.
În funcţie de aceste 9 tipuri de investiţii, o să calculăm cât trebuie să investeşti în funcţie de vârsta ta, astfel încât să ajungi la o pensie de 1000 euro pe lună.
Toate calculele de mai jos le-am făcut cu ajutorul acestui tool care calculează dobanda compusă. Dacă urmăreşti sume mai mari, poţi să-l accesezi şi să-ţi faci propriile calcule.
Dacă nu ştii ce înseamnă dobândă compusă, trebuie să citeşti cât mai repede acest articol -> Capitalizarea Dobanzii sau Puterea Dobanzii Compuse
Dacă ai 25 ani – cât trebuie să economiseşti şi investeşti
Până la 65 de ani înseamnă 40 de ani de investit şi economisit.
În funcţie de metoda de investiţie, trebuie să economiseşti următoarele sume:
- Investiţii în S&P 500 – 25,3 euro / lună
- Investiţii în MSCI World – 56.5 euro / lună
- Investiţii în indicele BET – 2.75 euro / lună
- Obligaţiuni – 60 euro / lună
- Titluri de stat internaţionale – 60 euro / lună
- Aur – 43 euro / lună
- Peer to peer – 48,5 euro / lună
- Depozite Bancare – 195 euro / lună
- Fără investiţii – 250 euro / lună
Dacă ai 35 ani – cât trebuie să economiseşti şi investeşti
Până la 65 de ani înseamnă 30 de ani de investit şi economisit.
În funcţie de metoda de investiţie, trebuie să economiseşti următoarele sume:
- Investiţii în S&P 500 – 65 euro / lună
- Investiţii în MSCI World – 114 euro / lună
- Investiţii în indicele BET – 13,4 euro / lună
- Obligaţiuni – 119 euro / lună
- Titluri de stat internaţionale – 119 euro / lună
- Aur – 94 euro / lună
- Peer to peer – 102,5 euro / lună
- Depozite Bancare – 278 euro / lună
- Fără investiţii – 333 euro / lună
Dacă ai 45 de ani – cât trebuie să economiseşti şi investeşti
Până la 65 de ani înseamnă 20 de ani de investit şi economisit.
În funcţie de metoda de investiţie, trebuie să economiseşti următoarele sume:
- Investiţii în S&P 500 – 177 euro / lună
- Investiţii în MSCI World – 252 euro / lună
- Investiţii în indicele BET – 68 euro / lună
- Obligaţiuni – 258 euro / lună
- Titluri de stat internaţionale – 258 euro / lună
- Aur – 222 euro / lună
- Peer to peer – 236 euro / lună
- Depozite Bancare – 441 euro / lună
- Fără investiţii – 500 euro / lună
Dacă ai 55 de ani – cât trebuie să economiseşti şi investeşti
Până la 65 de ani înseamnă 10 de ani de investit şi economisit.
În funcţie de metoda de investiţie, trebuie să economiseşti următoarele sume:
- Investiţii în S&P 500 – 610 euro / lună
- Investiţii în MSCI World – 715 euro / lună
- Investiţii în indicele BET – 400 euro / lună
- Obligaţiuni – 721 euro / lună
- Titluri de stat internaţionale – 721 euro / lună
- Aur – 675 euro / lună
- Peer to peer – 695 euro / lună
- Depozite Bancare – 934 euro / lună
- Fără investiţii – 1000 euro / lună
În cazul investiţiilor în 10 ani, este mai riscant să investeşti în acţiuni având în vedere că riscul este mai mare, iar probabilitatea de a prinde o criză sau o recesiune financiară este mare.
Concluzii
Cea mai importantă concluzie este că: Cu cât te apuci mai repede cu atât mai uşor îţi va fi să reuşeşti.
Iar a doua concluzie: Perseverenţa este cheia succesului în finanţe personale.
Cele de mai sus sunt calcule orientative şi sigur că pot suferi modificări.
Important este să înţelegi scopul acestor calcule şi importanţa investiţiilor pe termen lung.
Totodoată, trebuie să înţelegi că depozitele bancare sau economiile la saltea nu sunt cele mai profitabile metode de ales, mai ales că noi nu am discutat deloc de inflaţie şi de alte taxe şi comisioane.
Dacă eşti la o vârsta înaintată nu înseamnă că nu se mai poate. Trebuie doar să faci sacrificii puţin mai mari şi să rişti mai mult.
Sper să te motiveze şi pe tine să economiseşti şi să începi să investeşti chiar şi sume mici.
PS. Sumele acestea sunt brute – ceea ce înseamnă că ar trebui să mai adăugaţi măcar un minim de 10% impozitele pentru taxe – oricum se vor modifica şi acestea în timp.
PS2. Sumele acestea sunt calculate în euro. Dacă sunteţi plătiţi în lei sau doriţi să calculaţi în lei, trebuie să mai luaţi în considerare un curs valutar şi o rată a inflaţiei.
PS 3. Nu am luat în considerare că banii îi poţi păstra în continuare în investiţii chiar şi după perioada de pensionare şi poţi câştiga randamente chiar dacă tu vei retrage câte 1000 de euro la pensie.
PS 4. Nu uita de diversificarea investiţiilor. Mai sus este un calcul pe fiecare investiţie în parte. Îţi recomand să diversifici pe mai multe clase de active şi pe mai multe pieţe pentru un randament mediu acceptat de tine.
Succes la bani!
Laurenţiu Mihai