Numarul investitorilor pe BVB a scazut cu 36% din 2013 şi până acum. De ce?

Azi dimineaţă, am văzut postarea lui Rareş Mihăilă despre numarul investitorilor pe Bursa de Valori Bucureşti şi m-am întristat când am văzut rezultatele, dar, în acelaşi timp, am spus că „este normal să se întâmple aşa”.

Rezultatele despre care vorbesc sunt acestea:

Din 2013 şi până acum, numărul a scăzut cu 36%, iar din 2017 şi până în 2018, cu 9%.

De ce am ajuns aici?

Poate discutăm împreună pe acest subiect şi aştept comentariile tale.

Scriu de aproape 7 ani şi mereu am pus accentul pe partea de administrare corectă a banilor, pe economisire şi pe investiţii corecte. Am evoluat cu acest blog şi am început să scriu informaţii din ce în ce mai bune (părerea mea).

Cred că am ajutat la educaţie financiară în România şi la creşterea numărului de investitori.

Dar de ce numărul de investitori scade? Mai ales că dividendele sunt foarte mari comparate cu alte burse.

Investitorii părăsesc Bursa de Valori Bucureşti pentru că:

  1. Este piaţă foarte MICĂ cu lichiditate scăzută
  2. Din păcate, este controlată de mediul politic. Cele mai mari companii sunt controlate de stat ceea ce reprezintă un punct negativ care nu ajută investitorii să investească mai mult.
  3. Guvernul poate să influenţeze repede mersul bursei printr-o mică declaraţie sau o posibilă ordonanţă (vezi cazul băncilor care parcă nu se mai termină)
  4. Suntem o piaţă de frontieră şi nu ştiu dacă vom trece prea curând la cea emergentă având în vedere numărul tot mai mic de investitori pe bursă;
  5. Companii puţine cotate la bursă – nu există o selecţie foarte mare pe care să te bazezi
  6. Moneda noastră care este tot mai slabă. Investiţiile în euro sau usd sunt mai avantajoase.

Iar din aceste motive (+ altele pe care poate mi-au scăpat în acest moment) investitorii au început să migreze spre pieţe dezvoltate sau emergente.

Educaţia bursieră s-a dezvoltat în ultimul an, dar nu în direcţia BVB – ci mai mult în direcţia investiţiilor inteligente pe plan extern.

Tot mai mulţi investitori sunt interesaţi să investească global: pe pieţele dezvoltate, în ETF-uri, în indici precum S&P500, Down Jones, DAX şi sunt atenţi la comisioane/taxe.

Chiar şi persoanele pe care le urmăresc online au făcut şi fac trecerea de la investiţiile în LEI (BVB sau obligaţiuni – în România) la cele în EURO-USD (acţiuni internaționale și etf-uri) pentru a evita aceste riscuri care sunt tot mai mari în România.

Am început de o bună perioadă de timp să mut atenţia către pieţele străine şi să micşorez atenţia către BVB. Îi voi acorda atenţia mică, atât cât merită din punctul meu de vedere. Nu o voi elimina de tot, însă acord atenţia mai mult către acţiunile externe decât celor din România.

Cu siguranţă, o mare parte din cei care nu mai investesc acum activ pe BVB, s-au orientat către alte instrumente de pe alte pieţe mai dezvoltate.

Este un semn bun că românii au acces mai rapid la investiţiile externe, dar un semn negativ că bursa din România nu se va dezvolta prea mult dacă continuă în direcţia aceasta.

Tu ce părere ai despre subiect?

Lasă-mi un comentariu mai jos cu opinia ta.

Succes la bani!

Laurenţiu Mihai

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.