5 lectii financiare pe care le-am invatat de la tatal meu

Spun încă de la începutul acestui articol că sunt mândru de realizările tatălui meu şi sunt mândru că sunt fiul lui şi că am învăţat aşa de multe de la el.

Nu suntem familia perfectă. La noi nu există doar fericire. Sunt şi întâmplări foarte frumoase, dar şi întâmplări mai puţin płăcute. Ne mai certăm, ne mai împăcăm, dar per general pot spune că este familia ideală. De data aceasta vorbesc despre tatăl meu.

O să scriu mai multe despre el în viitoare mele articole, însă ce îţi pot spune este că seamănă foarte mult cu tatăl lui Robert Kiyosaki din povestea lui. Poate de aici se trage pasiunea mea asupra finanţelor personale, a afacerilor şi în special, a ambiţiei mele de a schimba ceva în jurul meu.

Este omul care fără posibilităţi prea mari a ajuns un om din categoria milionarilor cumpătaţi. Milionarii cumpătaţi sunt acei oameni care nu au avut parte de  moşteniri sau de un start financiar foarte bun, iar datorită unor inteligenţe financiare foarte bune şi al unui caracter puternic şi pragmatic au ajuns să fie liberi din punct de vedere financiar.

Nu sunt cei care au milioane de euro în cont, ci sunt cei care au ajuns să fie independenţi şi liberi din punct de vedere financiar. Ambiţioşi şi mereu cu gândul de a face mai mult.

Este un om de afaceri, investitor în diverse tipuri de imobiliare, un comerciant excepţional şi un om bun de la care ai de învăţat în fiecare zi câte ceva.

De învăţat de la el am avut de când m-am născut. El m-a învăţat să iubesc sportul, el mi-a oferit şansa să învăţ şi să practic snowboard-ul (pasiunea mea cea mai mare), el m-a iniţiat şi mi-a oferit calculatorul de care nu mă dezlipesc nici cum şi datorită lui am această dorinţă să descopăr lumea banilor şi cum se învârte ea.

Am vorbit de multe ori cu tatăl meu despre ce reprezintă afacerile în România şi despre cum să-mi încep cariera de antreprenoriat. Datorită diferenţei de vârstă, poate nu ne înţelegeam de fiecare dată, însă regulile de bază au rămas la fel. Reguli de bază pe care mi le transmite cumva în fiecare zi prin atitudinea lui.

Nu este cel mai optimist om, este foarte calculat în toate deciziile pe care trebuie să le ia, iar dacă ia o decizie, nu se lasă până nu este pusă în practică şi până nu funcţionează.

Datorită acestor abilităţi pot spune că a avut mai multe succese decât insuccese în afaceri. Când am o problemă de orice fel, el mereu îmi sare în ajutor şi să mă sfătuieşte ce să fac. În multe situaţii mă pun în locul lui să-mi dau seama ce ar alege şi ce ar trebui eu să fac.

După cum spuneam, de la el am învăţat regulile de bază al oricărui tip de afacere, mai ales pentru cele care se află la început de drum.

Mai jos vreau să-ţi prezint 5 dintre cele multe pe care eu le-am învăţat, 5 lecţii financiare pe care eu le-am învăţăt de la tatăl meu şi care cred că ar ajuta pe oricine în viaţa lor.

5 lectii financiare pe care le-am invatat de la tatal meu

lectii financiare pe care le-am invatat de la tatal meu

1. De ce este important să ai răbdare în afaceri?

Totul se realizează cu răbdare, cu analiză multă şi în timp.

Nu poţi deveni bogat peste noaptea. Indiferent de cât de mult ţi-ai dori, nu se poate asta. Necesită o perioadă îndelungată în care trebuie să lucrezi la nivel de mentalitate şi comportament.

Trupul şi sufletul tău trebuie să fie de acord că tu vrei să fii bogat. Lucrează la el, începe cu paşi mici la început. În timp, mai mulţi paşi mici vor ajunge cu siguranţă să reprezinte un pas foarte mare.

Nu investi în tot ce ţi se iveşte. Aşteaptă momentul potrivit! Idei au fost şi vor fi mereu.

Nu te gândi că dacă azi ai o idee, acea idee îţi va schimba viaţa. Nu de grăbi în a o implementa. Gândeşte-te mult asupra ei, analizează din toate punctele de vedere şi vezi la sfârşit dacă investiţia este bună sau nu.

Gândeşte-te mereu ce sacrificii trebuie să faci pentru a opţine ceea ce îţi doreşti şi după gândeşte-te ce beneficii îţi va aduce. Beneficiile trebuie să fie de 2 ori mai multe decât sacrificiile. Riscul de insucces trebuie să fie cât mai mic.

Când eram mic, mereu vroiam să îmi cumpăr lucruri, şi aia şi cealaltă şi toate lucrurile pe care le vedeam în jurul meu,iar el de fiecare dată mă întreba una dintre cele 3 întrebări:

  1. Pentru ce ai nevoie şi cum te va ajuta?
  2. Tu câţi bani o să pui? (facem 50 – 50%) (mereu ştia că am bani strânşi pe care nu vreau să-i cheltui)
  3. Ce faci în schimbul acelor bani?

Iar după aceste întrebări mereu ajungeam să muncesc din greu şi să-mi sacrific timpul de joacă pentru a-l obţine. De aici se trage şi dorinţa mea de muncă şi de perseverenţa pe care o dau în a realiza ce îmi doresc.

Am răbdare în momentele în care este foarte mult nevoie de ea şi nu am răbdare atunci când ştiu că se poate face mai repede şi nu depinde de mine.

Tata m-a învăţat bine un proverb: „Dacă cineva te dă afară pe uşă, tu să intri pe fereastă”, şi asta aplic în fiecare zi.

2. Munca este sfântă. Cu cât munceşti mai mult cu atât vei primi mai multe!

Poate de aici s-a tras faptul că m-a lăsat pe mine să mă dau cu capul de toate greutăţile. Nu m-a ajutat şi nu mi-a oferit totul pe tavă.

A trebui să lucrez în fiecare vară, de multe ori şi în timpul liceului, pe timpul facultăţii şi asta m-a ajutat şi m-a format să muncesc mult acum.

Tata este o persoană care se trezeşte la 7 şi munceşte până la 22. Este o persoană activă, nu-i place să stea într-un loc şi tot timpul este pe drum.

Partea bună este că mereu îşi face timp să te ajute atunci când ai nevoie el.

El a muncit de când avea 7 ani, iar munca pe care a făcut-o el cred că nu o face nimeni în momentul de faţă având în vedere că citiţi acest articol.

A muncit de la 7 ani până acum în diferite forme. A plecat dintr-un loc sărăcăcios (de unde s-a născut) fără bani, dar cu o minte ambiţioasă, la oraş, unde a început să-şi facă o viaţă mai bună. Imediat după comunism, a reuşit să-şi facă şi propria afacere. Face parte din sintagma „firmă din ’93” 🙂

Iar de atunci are acest minunat program de cel puţin 12 ore pe zi. Acum are aproape 60 şi nu-şi doreşte deloc să se oprească.

Energia lui şi modul în care munceşte în fiecare zi mă fac şi pe mine să muncesc la fel ca el. Acum am ajuns să stau cel puţin 12 ore cu capul în toate campaniile pe care le fac, în toate evenimentele pe care le organizez şi în acest minunat blog.

3. Afacerile sunt foarte stresante… dar satisfăcătoare!

Dacă vrei să nu ai stres prea mare datorită clienţilor, a furnizorilor, a angajaţilor şi aşa mai departe, atunci mergi şi angajează-te.

Dacă vrei să munceşti pentru tine, să tragi un pui de somn într-o zi când nu ai chef de muncă sau să mergi să faci sport într-o dimineaţă de vineri, atunci eşti menit să-ţi faci propria afacere.

Dar ai grijă la următoarele: „Nu vei dormi prea mult noaptea din cauza stresului. Vei avea parte de suişuri şi coborâşuri, dar doar aşa poţi avea succes cu afacerea ta şi să  ajungi numărul 1 pentru clienţii tăi”.

Despre afaceri am învăţat foarte multe de la el. Cum să o înfiinţez, cum să procedez la început, cum să trec peste obstacole când nu aveam bani şi cum să mă comport în faţa clienţilor.

Întodeauna clientul este baza, dar asigură-te că nu tu nu vei pierde niciodată!

Indiferent de cât de greu şi cât de stresant este să întreţi o afacere, nu se compară niciodată cu satisfacţia pe care o ai la sfârşit de zi, ştiind că totul e al tău şi că ceea ce contează cel mai mult eşti tu.

4. Cumpără doar ce ai nevoie, nu ceea ce îţi place!

O sintagmă pe care ai auzit-o de foarte multe ori la mine dacă eşti un cititor mai vechi. O sintagmă pe care am auzit-o pentru prima oară la tatăl meu şi care mi-a rămas mereu în minte.

Sunt şi momente în care vrei să-ţi satisfaci anumite plăceri, dar eu nu vorbesc despre acelea. Fiecare are o listă de cumpărături mai aparte, însă este bine să nu faci exces de acea listă şi să cumperi doar că este un brand „fain”.

Până la urmă trebuie să te gândeşti la utilitate. De ce să-mi iau Samsung şi nu Huawei dacă au aceleaşi configurări?

Până la urmă contează la ce îmi foloseşte. Dacă găseşti un produs de la o marcă mai puţin cunoscută şi care face aceleaşi lucruri ca produsul tău preferat, atunci cumpără-l pe acela. Nu mai sta pe gânduri.

Tata merge pe acest principiu şi până acum nu a avut nimic de pierdut. Nu are haine scumpe şi nu l-a interesant niciodată ce telefon are, dar pot spune că nici că-i trebuia ceva mai performant.

Telefoanele sau hainele sunt la fel. Contează omul care le cumpără şi le poartă.

Regula de bază este următoarea: „Economiseşte mereu, investeşte acum şi bucură-te mai târziu de banii tăi.” Târziu nu este egal cu bătrăneţea. Bucură-te mai târziu după ce ţi-ai investit şi ţi-ai realizat o libertatea financiară.

5. Urmează-ţi planul indiferent de greutăţi!

Urmează-ţi visele chiar de astăzi. Nu te mai plânge când dai de greutăţi.

La toţi ne este greu, la toţi ne vine să ne oprim, însă nu mulţi înfruntă aceste greutăţi cu fruntea sus. Tot timpul vor fi greutăţi în viaţă. Nu este uşoară viaţă, mai ales în zilele noastre în care totul decurge cu viteze luminii, iar informaţia este din ce în ce mai greu de procesat datorită cantităţii acesteia.

Tot ce contează este să ai mereu privirea în sus şi să-ţi cunoşti obiectivele.

Lumea este crudă şi luptă foarte mult pentru binele ei. De aceea trebuie să-ţi cunoşti bine ţelurile şi să ştii pentru ce faci ceea ce faci.

Întodeauna tatăl meu are un plan zilnic de activităţi. Nu se culcă până nu îşi îndeplineşte toate sarcinile ca afacerist şi ca părinte.

Vorba „Nu se poate” nu există pentru el. Poate „nu vreau” sau „nu am chef”, dar „nu se poate” nu există.

Cred că datorită lui fac ceea ce fac acum şi trag tare în fiecare zi. Nu vreau să-mi zică că renunţ la un plan şi că nu pot să-l duc până la capăt. Tot timpul îmi voi analiza ideile şi mi le voi pune în practică.

Astă mă va face cel mai fericit. Satisfacţia de la sfârşitul tunelului este ceea ce căutăm fiecare, indiferent de domeniul pe care-l avem.

Am învăţat şi învăţ foarte multe de la tatăl meu. Lista aceasta poate continua la zeci de lucruri. M-am limitat însă la cele mai importante 5 invăţături.

Poate pe viitor o să mă gândesc să fac un ebook sau chiar o carte. Sunt convins că aş scrie foarte mult şi cu multă plăcere la un astfel de proiect.

Pe final vreau să spun că sunt mândru că am un asemenea tată. Voi mai avea multe de învăţat de la el şi cu siguranţă voi continua să mai scriu din învăţăturile trase din convorbirile noastre.

Dacă ţi-au plăcut lecţiile şi dacă ai învăţat puţin din acest articol, ajută-mă să-l promovez şi prietenilor tăi cu ajutorul butonaşelor de like şi share de mai jos.

PS: Tata a fost primul care a citit articolul. A fost foarte încântat când a citit articolul, mi-a atras atenţia la câteva greşeluţe şi după mi-a spus că mai pot scrie despre ceea ce mă învaţă. Vă salută cu drag!

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.