Cu toţii am aflat ce înseamnă marketingul afiliat şi beneficiile pe care acesta ni-l aduci în mediul online. Cred că a ajuns să fie una dintre cele mai cunoscute metode de promoare (pentru magazinele online) şi una dintre cele mai sigure, dar care necesită multă muncă, surse de venit pentru cei pasionaţi de online.
Din acest motiv, astăzi ţi-am pregătit un super interviu cu omul care a adus cel mai mare impact al acestei pieţe, cu Dorin Boerescu, CEO 2performant – cea mai mare platformă de marketing afiliat din România.
Dorin Boerescu ne va vorbi puţin despre ceea ce face el zilnic, despre cum arată o zi din viaţa lui, dar şi despre cum a fost marketingul afiliat în 2013 şi ce surprize ne va aştepta în 2014.
Despre Marketing Afiliat in 2014 cu Dorin Boerescu
LM: Cum te numeşti? Ce faci în momentul de faţă şi cum arată o zi din viaţa ta?
Numele meu este Dorin Boerescu si conduc 2Performant din decembrie 2009. Pana atunci am lansat cateva companii de publicitate (Hyperactive, Godmother/SpeedPromotion, Agrafa) si mai multe proiecte online dar in prezent sunt implicat exclusiv in 2Performant.
Dimineata, dupa ce imi las baiatul cel mare la gradinita (are 4 ani) plec spre birou sau catre prima intalnire a zilei – in general programul meu se imparte intre intalniri cu parteneri sau sedinte cu echipa, plus multe mailuri si telefoane.
Imi rezerv aproape zilnic timp pentru citit informatii din industrie si/sau materiale pentru cursuri diverse pe care le urmez pe Coursera.org.
Particip destul de des la conferinte de specialitate – ca speaker sau simplu participant – atat in Romania cat si in strainatate, toate sunt ocazii excelente de networking dar si de a invata din experienta altor companii.
In perioada asta ma ocup de amenajarea noului sediu unde ne vom muta la sfarsitul lunii ianuarie si urmaresc pe cat posibil in direct Australian Open (se suprapune destul de bine cu programul de somn/hrana al baiatelului de 3 luni pe care il avem, asa ca uneori preiau eu „managementul nocturn” care in rest este asigurat de sotie J).
LM: Spune-ne mai multe despre 2Performant pentru cei care încă nu ştiu ce înseamnă marketing afiliat.
2Performant inseamna o poveste extrem de frumoasa in care ma bucur ca am avut norocul si inspiratia sa ma implic. Dupa ce a castigat o finantare la Netcamp 2008 compania a crescut constant pana la o cifra de afaceri de peste 1 milion de euro si un numar incredibil de mare de parteneri cu care colaboram constant.
Suntem o companie de performance marketing in crestere continua – cea mai mare retea de marketing afiliat din Romania si una dintre cele mai puternice divizii de PPC.
Prin afiliere am generat pana acum peste 580.000 de vanzari in valoare de mai mult de 84 milioane de lei (fara TVA) pentru parteneri plus alte 450.000 de alte tipuri de conversii (lead-uri), iar prin PPC doar in 2013 am manageruit bugete de peste 1.5 milioane euro (iarasi, fara TVA).
Cei peste 30.000 afiliati din reteaua noastra au castigat pana acum comisioane de peste 6 milioane de lei.
Suntem o echipa de 16 oameni pasionati de performance marketing care lucreaza pentru sute de advertiseri si colaboreaza cu zeci de mii de parteneri. Suntem un ecosistem care creste permanent si se autoregleaza constant exclusiv pe criteriul performantei in marketing.
Este un sentiment extraordinar ca dupa 15 ani de publicitate sa particip la democratizarea marketingului – prin afiliere oricine poate contribui la marketingul si vanzarile oricarei companii si sa primeasca o cota parte din profit.
Pentru completari recomand Wikipedia/marketing-afiliat sau articolul: Marketing afiliat – o sursa de venit din ce in ce mai atragatoare
LM: Cum a fost anul 2013 la nivel de afiliere în România şi cum crezi că va arăta 2014 din acest punct de vedere.
2013 a fost excelent – noi am crescut foarte mult si tendinta se va mentine categoric si in 2014.
Piata s-a profesionalizat, clientii au inteles nevoia angajarii de specialisti (au aparut primii affiliate manageri in Romania), iar intrarea unor mari jucatori in ecommerce a generat un interes si mai puternic pentru toata industria.
Evenimentele de shopping – cum a fost Black Friday – au atras si mai multi parteneri catre domeniu. Cu siguranta in 2014 afilierea va avea un loc important in mixul de marketing al companiilor interesate de performanta in online.
LM: Ce crezi că-i lipseşte acum pieţii de afiliere în România pentru a trece la un alt nivel?
O piata de ecommerce de un alt nivel J. In mod natural magazinele online sunt cei mai importanti clienti ai afilierii si pana nu depasim cel putin 1 miliard de euro consum in ecommerce (unele date indica 2014 ca fiind anul in care se va depasi acest prag) este greu ca industriile conexe sa primeasca investitii semnificative.
LM: Care crezi că vor fi cele 3 domenii care vor avea cea mai mare creştere în 2014?
Cosmetice, copii, food.
LM: Anul trecut s-au promovat foarte multe linkuri prin facebook care au generat destul de multe comenzi. Spune-ne care crezi că vor fi cele mai importante unelte de promovare pentru 2014?
Intr-adevar Facebook a generat multe vanzari, insa in continuare si Google ocupa un loc important, la fel si proiectele dedicate (comparatoare de preturi, agregatoare de produse, blog-uri de recenzii etc.).
Ce e important de inteles in afiliere este ca pentru a genera vanzari trebuie sa expui mesajul tau catre consumatori care se afla in „buying mode” altfel risti sa generezi (doar) awareness care pe termen lung poate ajuta conversia insa nu genereaza comisioane imediate.
Sunt bloggeri care pun un banner si se asteapta sa castige sume importante. Nu se intampla asa, afilierea este un domeniu in care trebuie sa te implici, sa testezi, sa investesti timp si bani, sa inveti. Castigurile pot fi pe masura – avem afiliati care castiga mii de euro lunar (campionii, evident 😉 ).
Cred ca traficul platit (reclame prin Google, Facebook etc.) va genera in continuare volume importante. Comunitatile dedicate shoppingului (social media sau forumuri) vor creste si ele, la fel cum email marketingul facut cu simt de raspundere si bazat pe intelegerea comportamentului de cumparare al unui anumit target poate genera castiguri frumoase.
Nu avem in prezent proiecte solide in aceasta zona si consumatorii ar primi cu siguranta bine un proiect la care sa te abonezi si sa primesti informatii despre produsele care te intereseaza (sa zicem – pantofi rosii cu toc marimea 36 la pret maxim de 250 lei). Ca afiliat, este important sa fii relevant si sa generezi valoare pentru consumatori.
Site-urile de cashback sunt un exemplu bun – vor creste mult in urmatorii ani.
LM: O altă problemă în 2013 a fost cu întârzierea plăţilor către afiliaţi. Cum va fi anul acesta? Se va remedia această problemă?
Suntem de mult la zi, problema s-a remediat inca din vara trecuta. Am simplificat si automatizat partial procedurile de plata iar in prezent lucrurile decurg mult mai simplu si pentru afiliati dar si pentru noi.
Schimbarea ne permite managementul unui volum mult mai mare de plati si ne bucuram ca am rezolvat asta. Cum am spus, pana in prezent afiliatii din 2Performant au castigat comisioane de peste 6 milioane de lei. Planuim sa crestem mult suma asta J.
LM: Consideri că este o muncă full time pentru un blogger să obțină un venit constant din afiliere?
Da, nu este o sursa de venit pe care sa o pui prea usor pe „pilot automat”. Recomandarea mea este sa incepi cu cateva bannere de la cativa advertiseri din domenii cat mai mainstream (fashion, carti, IT&C sa zicem) si sa urmaresti in primul rand rata de click – iti va spune rapid ce anume le trezeste interesul citititorilor tai – cel mai probabil rezultatele nu vor semana cu planul initial.
Pe baza acestor indicatori poti optimiza alegand magazinele cu conversie buna in randul cititorilor tai si testand mai multe tipuri de promovare – linkuri text, bannere, recenzii de produse, semnalari de reduceri, interviuri cu managerii magazinelor etc.
E important ca la noi programele de afiliere sunt sortate dupa cateva criterii de performanta, deci ar trebui sa fie relativ usor sa le gasesti pe cele mai relevante . Campaniile le poţi găsi AICI.
Anul trecut am realizat un studiu despre profilul afiliatilor din Romania – cred ca poate fi un material de studiu destul de interesant.
LM: Un mesaj pentru cititorii laurentiumihai.ro.
Sa fie curiosi si perseverenti, indiferent de domeniul care ii pasioneaza.
LM: Mulţumesc de interviu!
Multumesc si eu!