Ce am invatat din punct de vedere financiar din pandemiei?

Având în vedere că toată planetă a trecut prin perioade de lockdown total care au durat de cele mai multe ori chiar si peste 70 de zile, pandemia ne-a oferit câteva lecții de viață unice.

Oamenii au avut de-a face cu pierderea locului de muncă, cu tăieri ale salariilor, precum și cu multe alte probleme din cauza acestei pandemii.

S-au pus presiuni atât pe relația financiară a oamenilor, cât și pe relații. Am fost nevoiți să ne adaptăm și să încercăm să trăim cât mai bine.

Ce am învățat totuși din această pandemie?

Cu toate că există o mulțime de știri negativiste care vin din toate zonele lumii, pandemia ne-a învățat mai multe lucruri, testandu-ne răbdarea. Ea a avut multe lucruri rele, dar a reușit totuși să ne deschidă către lucruri noi.

Au apărut multe moduri creative de a face afaceri, dar și a reflecta asupra multor aspecte, precum și asupra finanțelor noastre.

Punctele de mai jos sunt cele pe care eu le-am constantat că ar fi ideale și necesare în urma discuțiilor pe care le-am avut cu oamenii cu care am realizat ore de consiliere cât și din discuțiile cu prieteni.

Avem nevoie de un fond de urgență mai mare

O lecție clară pe care am învățat-o în pandemie este că fondul de urgență de 4-6 luni nu mai este suficient. După această pandemie, este mai important să dispunem de un fond de urgență mai mare, unul de 12 luni fiind ideal.

Nu este însă o idee bună să-ți pui cheltuielile pentru o perioada de un an în bancă, de aceea trebuie să te gândești la modalități de a-ți diversifica banii aceștia pentru urgențe, astfel încât randamentul să se mențină în pofida inflației.

Pandemia ne-a învățat așadar că e posibil să-ți pierzi slujba și să rămâi fără aceasta timp de 9 luni. De asemenea, e posibil ca angajatorul să nu te mai poată plăti sau poate că vei dori să îți iei o pauză mai lungă în care să te îngrijești de familie.

Suma de bani pusă deoparte te poate ajuta în situația în care ai de-a face cu un accident sau îți dorești schimbarea industriei în care activezi.

Mai există is posibilitatea unei alte pandemii, lucru care va duce din nou la închiderea afacerilor, de aceea trebuie să ai bani puși deoparte.

La cum se anunța mediul economic, s-ar putea să vine o ”pandemie” economică iar acest fond să fie mai important ca niciodată.

Am învățat să apreciem mai mult ceea ce avem

Probabil ai văzut toți acei lucrători migranți care au avut de suferit, fiind blocați în diferite orașe. Nu dispuneau de mâncare, de bani și nici de un acoperiș deasupra capului, în timp ce tu probabil ai avut parte de toate aceste lucruri.

Pandemia ne-a învățat cum să ne bucurăm de lucrurile simple precum faptul că avem mancare, dormim bine și putem fi alături de familia noastră.

De asemenea, ea ne-a arătat și cât e de important că am reușit încă să rămânem angajați, chiar și în aceste condiții grele.

Nu am mai vazut așa multe migrări între joburi, ci am vazut că suntem mai recunoscători ce avem în acest moment.

Cheltuiam mai mult decât era necesar

Pandemia ne-a mai arătat și că obișnuiam să facem cheltuieli numeroase care nu ne aduceau nici un beneficiu.

Cu toate acestea însă, putem supraviețui și fără a face toate aceste cheltuieli.

Nu avem nevoie de atât de multe ieșiri și petreceri și nici nu trebuie să cheltuim mulți bani pe mâncare.

Eu am cheltuit mai puțin pe distractie în ultimul an și jumătate. Cred că am avut luni în care nu am cheltuit deloc pentru că nu am putut ieși nicăieri. Am învățat să gătesc mai mult și mă bucur că nici nu am apelat mult la comandat de mâncare.

Putem economisi mai mult decât credeam

Un alt lucru pe care l-am învățat în această perioada a fost faptul că putem economisi mai mult dacă ne controlăm cheltuielile.

Acest lucru poate duce și la o creștere a investițiilor. Mai multe economii înseamnă și mai multe potențiale investiții, de aceea trebuie să te gândești la aceste lucruri.

Poți așadar să economisești destul de mulți bani și să investești mai mult.

Am reușit foarte ușor să econonisesc mai mult decât o făceam în mod normal (15-20% mai mult).

O sursă suplimentară de venit ajută mult

Îți poți imagina ce însemană să-ți pierzi slujba și să nu ai o altă sursă de venit, dar îți poți imagina ce însemană să treci prin aceeași situație și să ai și o sursă suplimentară de venit?

Această este diferența crucială între a putea trăi și a fi afectat în mod direct de aceste probleme.

Mulți oameni și-au pierdut locul de muncă, dar unii aveau și alte surse de venit pe care s-au putut baza în această perioadă. Pandemia te-a învățat că este timpul să te apuci de obținerea unei noi surse de venit, de aceea este foarte important să-ți creezi această sursă.

Poți să obții această a două sursă de venit dintr-o afacere secundară, o închiriere a proprietății sau chiar din diverse dobânzi. Totul depinde de tine aici și de ceea ce te pricepi să faci.

Respectul pentru unele meserii a crescut foarte mult

Perioada pandemiei ne-a învățat mai mult că niciodată importanța meseriilor care au luptat efectiv cu pandemia pentru a ne proteja pe noi.

Această perioada ne-a arătat și faptul că unele meserii nu sunt plătite atât de bine pe cât ar merita de fapt, cu toate că ele sunt extrem de importante în bună desfășurare a vieții.

Apreciez orice muncă mai mult ca oricând: curierat, curățenie, salubritate, etc.

Riscul va există mereu

Această pandemie ne-a mai arătat și faptul că riscul există și va exista mereu în tot ceea ce facem. Trebuie așadar să ne obișnuim cu ideea de risc și să o acceptăm în viața noastră.

Există risc în investiții.

Există risc la job.

Există risc peste tot.

Acceptă riscul și încearcă să lucrezi cu el. Cu cât îl accepți cu atât îl vei controla și îl vei putea depăși.

Fii pregătit de investiții!

Eu am așteptat cu mare interes micile reduceri de pe bursă sau de pe piața imobiliară. Atunci când vine o perioadă incertă, fii pregătit să profiți de ea cât se poate de mult.

Pregătit pentru investiții trebuie să fim toți, indiferent de vârstă. Mă bucur că 10-20.000 de oameni au început să investească în ultimii 1-2 ani, însă e foarte puțin.

Pentru o pensionare liniștită și pentru un viitor financiar liniștit, trebuie să investim. Sume mici- mari, nu contează asta.

Învață șă investești că doar așa poți să-ți repășești limitele și să scapi din cursa șoricelului.

Cursul Strategii și Tipuri de Investiții este ideal pentru un start.

Nu trebuie să vină o pandemie sau criză să investesc

Dacă așteptăm criza ca să investim, nu cred că este soluția cea mai bună.

Indiferent de perioada prin care trecem, fă-ți un portofoliu stabil, constant, gândit pe termen lung.

Acceptă investiții pasive, în ETF-uri (extern sau intern) și investește.

Dacă va veni criza va fi un extra bonus pentru tine pentru că poți cumpăra la ”reducere”.

Este timpul de învățare!

A învăța noi abilități este ceva extrem de util, de aceea trebuie să te concentrezi pe acest lucru. Concentrează-te pe a descoperi mai multe lucruri și a învăța mereu ceva nou dintr-un alt domeniu.

Cine știe, poată că această abilitate va fi foarte utilă pe viitor.

Îmbunătățește-ți mereu setul de abilități de care dispui și astfel vei reuși să devii o persoană mai bună, dar și mai utilă în slujba ta sau în ceea ce faci.

Cu siguranță că am avut timp mai mult perioada aceasta. Eu l-am dedicat dezvoltării unui curs, scrierii a zeci de articole, dezvoltării unui nou business (next-level.ws) – depinde de tine cum îți folosești timpul și ce faci cu el.

Învață – Înțelege – Aplica!

Concluzie

În concluzie, lucrurile s-au schimbat destul de mult după pandemie și cu toate că aceasta a fost și încă mai este, o perioada neplăcută pentru planetă, ea totuși ne-a învățat multe lucruri.

Sper că și tu ai extras ce este mai bun din această pandemie și că ai ajuns la o variantă mai buna a ta.

Succes la bani!

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.