Test de Evaluare a Sanatatii Financiare

Articol scris de Monica Mititelu, blogger pe abcdarfinanciar.ro.

Evaluarea sănătăţii financiare presupune să răspundem la câteva întrebări care ne vor arăta realitatea despre situaţia noastră financiară.

Care este valoarea averii noastre? Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să ne facem o balanţă cu ceea ce deţinem şi cu datoriile pe care le avem.

În urma acestui exerciţiu vom descoperii unde ne aflăm în prezent faţă de unde ne-am dori să fim în viitor.

Ştim tot timpul care este valoarea ratelor noastre la bancă şi care este soldul cardului nostru de credit?

Suntem siguri că ştim cum funcţionează cardul nostru de credit şi că îl folosim astfel încât să avem mai multe avantaje decât dezavantaje de pe urma utilizării lui?

Cardul de credit este un instrument care ne poate aduce numai avantaje dacă ştim să îl utilizăm corect. Dacă rambursăm integral ce utilizăm în perioada de graţie sau plătim în totdeauna mai mult decât suma minimă de plată, înseamnă că suntem pe drumul cel bun.

Dar dacă nici măcar nu ştim cât am utilizat din valoarea creditul pus la dispoziţie pe card sau scoatem bani cash de pe el, înseamnă că nu folosim cardul de credit în avantajul nostru.

Cât de mult economisim pe termen lung? Economisim regulat pentru atingerea obiectivelor noastre?

Am calculat şi ştim cât trebuie să economisim în fiecare lună pentru atingerea fiecărui obiectiv financiar în parte? Pentru o viaţă financiară sănătoasă economisirea este primul pas.

Sunt datoriile noastre mai mici decât veniturile noastre? Pentru a raspunde la această întrebare trebuie să facem o listă cu toate datoriile pe care le avem, cu soldul, dobânzile şi perioada pe care se întind datoriile noastre.

Pentru a calcula cât din venituri reprezintă datoriile trebuie să împărţim suma ratelor lunare la total venituri lunare şi astfel vom afla care este ponderea datoriilor în bugetul nostru.

Avem suficiente economii pentru a acoperii un eveniment neprevăzut sau o urgenţă? Regula este să avem în fondul de urgenţă minim echivalentul a 3 până la 6 venituri lunare, la care să putem să apelăm în cazul unor evenimente neprevăzute.

Având o imagine de ansamblu asupra cum vrem să arate viitorul nostru financiar ne va motiva să ne îmbunătăţim eforturile pentru a atinge rezultatele propuse.

Pentru a te ajuta să îţi faci o idee despre sănătatea ta financiară îţi propun să răspunzi la un chestionar scurt. Îţi trebuie doar câteva minute să răspunzi la întrebări şi să îţi aduni scorul pentru a avea o imagine despre cât de sănătos eşti din punct de vedere financiar.

Este ca şi cum ţi-ai face analizele medicale şi ai primi rezultatele pe loc. Vei afla dacă te descurci bine cu finanţele tale sau dacă trebuie să mai tai din “grăsimea” din dieta ta financiară pentru ca finanţele tale să fie în formă.

Răspunde cu DA sau NU la următoarele întrebări şi numără câte răspunsuri pozitive ai, astfel vei afla chiar acum unde te situezi din punct de vedere financiar.

  1. Ai mai puţin de 30 de ani?
  2. Ai un Plan Financiar Personal pe termen lung?
  3. Ţi-ai stabilit obiective financiare şi le evaluezi regulat?
  4. Îţi evaluezi situaţia financiară cel puţin anual?
  5. Ai un Fond de rezervă care să acopere minim cheltuielile pentru 3 luni?
  6. Ştii care sunt nevoile tale financiare dupa pensionare?
  7. Ştii cât trebuie să economiseşti în fiecare lună pentru a te pensiona la vârsta la care îţi doreşti?
  8. Ai un Plan de Pensii?
  9. Ştii care este profilul tău de risc ca şi investitor?
  10. Economiseşti şi investeşti în fiecare lună?
  11. Cunoşti instrumentele financiare în care poţi să investeşti economiile acumulate pentru a le creşte valoare?
  12. Economiseşti cel puţin 10% din veniturile tale lunare?
  13. Economiseşti pentru educaţia copiilor?
  14. Chiria sau rata la creditul pentru locuinţă reprezintă mai puţin de 25% din veniturile tale lunare?
  15. Ştii tot timpul ce datorii ai?
  16. Suma datoriilor tale lunare este mai mică de 30% din valoarea veniturilor tale lunare?
  17. Îţi plăteşti lunar integral toate facturile?
  18. Plăteşti ceea ce ai utilizat din cardul de credit integral în fiecare lună?
  19. Ştii ce dobândă ai la contul curent, contul de economii, la cardul de credit şi la credit?
  20. Urmăreşti în fiecare lună cheltuielile pe care le faci?
  21. Ai asigurările necesare pentru rsicurile la care eşti cel mai expus tu şi famila ta?
  22. Citeşti regulat despre cum să îţi îmbunătăţeşti situaţia financiară?

Dacă ai răspuns la mai puţin de 7 întrebări pozitiv, situaţia ta financiară este instabilă. Orice eveniment neprevăzut îţi poate pune în pericol stabilitatea financiară, iar revenirea va fi una de lungă durată.

Recomandarea este dacă nu ai un Plan Financiar să îţi faci unul, iar dacă ai unul este timpul să îl revizuieşti şi să îl respecţi cu stricteţe dacă vrei ca viitorul tău financiar să fie aşa cum îţi doreşti.

Fitnessul financiar nu este un „sport” uşor, dar este foarte important pentru sănătatea noastră financiară. Începutul este cel mai greu, dar este important să respectăm principii financiare sănătoase pentru a ne pune pe picioare sănătatea financiară.

Dacă ai raspuns pozitiv la un număr de 8 până la 14 întrebări, situaţia ta financiară este stabilă, dar e loc şi de mai bine şi poţi să îţi îmbunătăţeşti sănătatea financiară urmând paşii de mai jos.

Cu siguranţă eşti pe calea cea bună şi ai nişte principii financiare stricte pe care le respecţi zi de zi. Este important să continui ceea ce ai început pentru a atinge rezultate din ce în ce mai bune, dar trebuie să mai îmbunătăţeşti anumite aspecte ale vieţii tale financiare.

Dacă ai raspuns la mai mult de 15 întrebări pozitiv, înseamnă că situaţia ta financiară este foarte bună. Felicitări!

Ai depus eforturi susţinute pentru a ajunge acolo unde te afli în prezent şi perspectivele tale sunt foarte bune. Urmează-ţi în continuare planul financiar lafel ca şi până acum şi vei avea numai de câştigat.

Pentru îmbunătăţirea sănătăţii tale financiare îţi propun un program financiar ce se desfăşoară pe parcursul a 10 zile. Accepţi provocarea?

Pentru a avea rezultate mai bune trebuie să schimbăm ceva în rutina noastră zilnică. Fiecare exerciţiu financiar nu durează mai mult de 30 minute în fiecare zi. Ştiai că dacă faci un lucru timp de 10 zile la rând acel lucru devine obişnuinţă?

Astfel preocuparea pentru situaţia ta financiară va intra, după 10 zile, în rutina ta zilnică şi va deveni o prioritate pentru tine. Să începem!

Evaluare financiara

Ziua 1: Evaluarea situaţiei financiare. Te anunţ că ai făcut deja primul pas privind îmbunătăţirea sănătăţii tale financiare facând testul de mai sus. Acum urmează să îţi evaluezi situaţia financiară la zi pentru a ştii unde te afli şi de unde trebuie să începi.

Ziua 2: Stabilirea obiectivelor financiare te va ajuta să afli care este motivaţia ta pentru a-ţi îmbunătăţi situaţia financiară. Studiile arată că cei ce îşi stabilesc obiective au mai multe sanşe să le atingă. Trebuie să ştii tot timpul unde vrei să ajungi ca să ştii ce drum să alegi!

Ziua 3: Evaluează situaţia creditelor şi a datoriilor. Trebuie să ştii care sunt datoriile pe care le ai şi să încerci să le rambursezi tot timpul la scadenţă sau chiar în avans dacă situaţia financiară îţi permite. Reevaluându-ţi situaţia datoriilor periodic poţi găsi soluţii pentru reducerea sau comasarea lor.

Ziua 4: Optimizează investiţiile în concordanţă cu profilul tău de investitor, cu vârsta şi toleranţă faţă de risc. Nu uita că obiectivele tale se schimbă odată cu tine, deci şi structura portofoliului tău trebuie adaptată nevoilor tale. Cu cât vei începe să investeşti mai devreme cu atât vei caştiga mai multă experienţă şi timpul va lucra în favoarea ta.

Ziua 5: Urmăreşte cheltuielile. Primul pas este să ştii pe ce cheltuieşti veniturile pe care le obţii, după care trebuie să stabileşti cum vrei să arate bugetul tău şi să îţi prioritizezi cheltuielile în funcţie de noile tale aspiraţii. Stabileşte-ţi un sistem de urmărire a cheltuielilor şi foloseşte-l permanent.

Ziua 6: Îmbunătăţeşte bugetul şi economiseşte mai mult. Analizând categoriile de cheltuieli pe care le ai lună de lună te poate ajuta sa îţi îmbunătăţeşti alocările bugetare şi să economiseşti mai eficient. Întocmirea şi respectarea bugetului stă la baza planificării financiare şi a atingerii obiectivelor propuse.

Ziua 7: Economiseşte inteligent. Economisirea este eficientă atunci când economisim câte puţin pe termen lung şi încercăm să creştem treptat suma economisită atunci când avem ocazia.

În cazul economiilor, orice efort oricât de mic va îmbunătăţii rezultatul final pe termen lung datorită puterii compunerii.

Stabileşte cât îţi permiţi să economiseşti în fiecare lună fără să îţi scazi nivelul de trai.

Ziua 8: Creşte veniturile. Dacă dupa toate estimările şi evaluările ai ajuns la concluzia că nu poţi opera modificări asupra bugetului sau vrei să economiseşti mai mult decât o faci în prezent pentru a-ţi atinge obiectivele, atunci este cazul să iei în considerarea creşterea veniturilor. Găseşte cele mai bune soluţii de creştere a veniturilor şi adaptează-le situaţiei tale.

Ziua 9: Sănătatea fizică şi mentală îţi pot îmbunătăţi situaţia financiară. Te-ai gândit vreo dată că sănătatea ta ţi-ar putea influenţa situaţia financiară?

Cu cât sănătatea ta este în mai bune condiţii cu atât te poţi concentra mai bine la obiectivele pe care ţi le-ai propus şi cheltuieşti mai puţin pe serviciile medicale. Deci ai grijă de sănătatea ta şi ea va avea grijă de tine şi de finanţele tale!

Ziua 10: Asigură-ţi economiile. După ce ţi-ai făcut toate calculele, ţi-ai stabilit priorităţile şi ai început exerciţiile financiare este timpul să te asiguri că toate eforturile tale nu vor fi spulberate de evenimentele neprevăzute care pot apărea. Asigură-te ca ai nivelul de asigurări necesar pentru tine şi famila ta.

Acordă atenţie finanţelor tale timp de 10 zile, câte 30 de minute pe zi şi rezultatele nu vor întârzia să apară.

Aştept rezultatele voastre la test şi părerea despre exerciţiul de îmbunătăţire a sănătăţii financiare propus în acest articol.

Monica Mititelu

Despre Autor: economist, pasionată de piaţa de capital şi educaţia financiară. Fire activă şi curioasă, îmi place să mă autoperfectionez şi să mă implic în proiecte de dezvoltare personală şi profesională şi vreau să vă provoc sa descoperim tainele pieţei de capital împreună! Te invit să învăţăm mai multe despre educaţia financiară pe abcdarfinanciar.ro.

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.