Studiu: Nivelul de educatie financiara al Brasovenilor

HPIM0657.JPGDupă cum ştiţi, prin ianuarie am rugat toţi braşovenii să completeze un chestionar pentru a realiza un studiu cu privire la nivelul de educaţie financiară al braşovenilor.

Studiul a fost realizat de Andreea Sava, studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor din Braşov plus un mic ajutor din partea mea în ceea ce proveşte promovarea acestuia.

Studiul s-a realizat la nivel local pe un eşantion de 200 de respondenţi din rândul populaţiei urbane adulte, reprezentând 82,70% din totalul populației municipiului Brașov.

Acum a sosit timpul să prezint şi rezultatele acestui studiu.

Ca o primă concluzie, în urma analizei datelor, s-a constatat că destul de mulți brașoveni țin o evidență scrisă (40%), ceea ce este un lucru foarte bun. Spun asta pentru că este foarte important pentru noi să ştim de câți bani dispunem lunar, din ce surse ne vin acești bani, ce avem planificat să cumpărăm lunar și, mai ales, ce cheltuieli avem de onorat.

Chiar dacă în general știm de câți bani dispunem și câți bani cheltuim lunar, fără să ținem o evidență scrisă, este bine să avem o imagine cât mai clară a veniturilor și cheltuielilor noastre. Și cum altfel am putea să facem asta mai bine, dacă nu cu ajutorul unui buget personal, unde să înregistrăm toate aceste lucruri.

De remarcat în rândul brașovenilor, mai este și faptul că, odată cu înaintarea în vârstă, crește și procentul celor care țin o evidență scrisă, vârstnicii fiind mult mai atenți la cheltuielile lor.

Țineți o evidență scrisă a veniturilor și cheltuielilor dvs lunare

O altă concluzie care se desprinde, este faptul că mai mult de jumătate dintre brașoveni (65%) au probleme cu administrarea banilor și își acoperă cu greu cheltuielile lunare, rămânând foarte des fără bani de la o lună la alta.

S-a întâmplat să rămâneți fără bani de la o lună la alta

Când se întâmplă acest lucru au doar câteva soluții de redresare: reduc cheltuielile, împrumută bani de la rude și prieteni sau lucrează mai multe ore. La polul opus, se află cumpăratul pe datorie de la magazine și apelarea la un credit de consum.

Ce ați făcut când ați rămas fără bani pentru cheltuielile lunare?

grafic 3

De asemenea, s-a observat o diferență între categoriile profesionale în ceea ce privește acest aspect, persoanele fără un loc de muncă având mai multe probleme cu administrarea banilor față de cele cu un loc de muncă stabil și mai ales cele cu un post de conducere.

Așadar, veniturile de nivel redus duc la capabilitate redusă de administrare a banilor și de planificare financiară.

Populația Brașovului nu prea se împrumută, doar 35% dintre aceștia având datorii în momentul de față, iar când o fac, în general, este doar pentru a achiziţiona bunuri de folosinţă îndelungată sau pentru a cumpăra o locuinţă.

Așadar, faptul că românii apelează frecvent la împrumuturi nu se verifică și în cazul brașovenilor. Nici unele tradiţii nu sunt afectate de lipsa banilor, 21,2% dintre respondenți împrumutându-se pentru organizarea nunţii sau a botezului. Același procent de respondenți (21,2%) s-au împrumutat sau s-ar împrumuta pentru a investi într-o afacere.

Pentru ce v-ați împrumutat sau v-ați împrumuta vreodată?

grafic 4

Dintre cei care au datorii în momentul de față cei mai mulți sunt muncitori calificați fără un post de conducere, cu venituri medii, care se împrumută pentru a avea un trai mai bun.

Aceștia sunt cei mai predispuși la împrumuturi față de celelalte categorii profesionale, deoarece cei cu venituri mai mici nu își permit să se împrumute iar cei cu venituri mai mari nu au nevoie de un împrumut.

Nici la capitolul economisire nu stăm bine, suma economisită lunar în medie fiind de doar 160 RON, mult mai mică față de restul țărilor din UE. Aceasta este însă proporțională cu venitul fiecăruia. Îngrijorător este faptul că foarte mulți brașoveni ”economisesc” lunar 0 RON.

Acest lucru rezultă și din faptul că, procentul celor pentru care educația financiară înseamnă strângerea de economii, este de doar 20% în cazul bărbaților, respectiv 34% în cazul femeilor, ceea ce indică lipsa obiceiului de a economisi.

De aceea este bine să încercăm să economisim în fiecare lună o sumă de bani, pentru orice eventualitate, indiferent de veniturile pe care le avem. Trebuie să înțelegem că suntem responsabili pentru propriul viitor și, astfel, să ne organizăm mai bine resursele.

La fel ca și în cazul împrumuturilor, brașovenii economisesc cel mai des pentru a achiziţiona bunuri de folosinţă îndelungată sau imobile/locuinţe (28%). Un lucru foarte bun este faptul că destul de mulți brașoveni economisesc pentru propria educaţie sau pentru educaţia copiilor (21,1%) și pentru a investi într-o afacere (14,9%). Economisirea pentru pensie este undeva foarte jos, doar 9,1% dintre aceștia planificându-și de pe acum veniturile pentru pensie.

Pentru ce economisiți?

grafic 5

Brașovenii sunt destul de informați în legătură cu obligațiile lor financiare, dar nu prea au auzit de programe de educație financiară. Acest lucru se datorează și faptului că sunt doar câteva la noi în țară: Bugetul Familiei, BaniIQ, Asociația Română de Educație Financiară și DOLCETA.eu.

Nici în legătură cu activitatea instituțiilor financiare nu sunt foarte informați sau cu produsele oferite de acestea, și tocmai de aceea au foarte puțină încredere în aceste instituții. Valoarea medie de încredere în instituțiile financiare și bancare din România este de 3,65 pe o scală de la 1 la 5, unde 1 înseamnă „foarte multă” şi 5 „foarte puțină”.

Astfel, nivelul de încredere al populaţiei cercetate se îndreaptă spre foarte puțină. Acest lucru se datorează lipsei de transparență la nivelul acestor instituții. Pentru a-și recâștiga încrederea, aceste instituții ar trebui să facă campanii de informare a populației, prin care să îi informeze atât de obligațiile pe care le au dar și de drepturile și oportunitățile de care pot beneficia.

Nivelul scăzut de încredere se observă și în utilizarea foarte redusă a instituțiilor financiare din România ca sursă de informare cu privire la produsele și serviciile de care populația poate beneficia, cea mai utilizată sursă de informare fiind televiziunea.

Internetul este cel mai puțin folosit mediu de informare, puțini brașoveni, în special tineri, folosind site-urile agenţiilor bancare, blogurile sau forumurile ca sursă de informare.

Din ce surse vă informați în legătură cu produsele și serviciile financiare?

grafic 6

În ceea ce privește atitudinea populației brașovene față de implicarea statului în educarea financiară a populației, aceasta este aproape în unanimitate negativă.

Aproximativ jumătate dintre braşoveni (48,1%) sunt foarte nemulțumiți de implicarea statului în educarea financiară a populației. În legătură cu programele și emisiunile TV cu temă financiară din România, brașovenii au o imagine destul de pozitivă.

Concluzia finală la care am ajuns, analizând datele și interacționând cu brașovenii, este aceea că stăm destul de bine și ne îndreptăm înspre și mai bine.

Din ce în ce mai mulți brașoveni conștientizează faptul că au nevoie de educație financiară pentru a se descurca în societatea de astăzi, un consumator informat și educat fiind un consumator responsabil, în măsură să ia decizii în cunoștință de cauză.

Un nivel ridicat al înțelegerii conceptelor financiare ne ajută să ne gestionăm mai eficient bugetele personale și familiale,  astfel fiind capabili să trăim stilul de viaţă pe care ni-l dorim.

M-a bucurat mult și faptul că am auzit foarte mulți brașoveni vorbind de ”antreprenoriat”, un lucru foarte bun de altfel deoarece este și în beneficiul industriei financiare,  pentru că contribuie la bunul mers al economiei, iar acest lucru va asigura, la rândul său, stabilitate financiară pe termen lung.

Dacă ţi-a plăcut articolul şi studiul, ajută-mă să-l promovez şi prietenilor tăi cu ajutorul butoanelor de like şi share din partea stângă a articolului.

Hai sa comentam datele de mai sus. Spune-mi parerea ta despre acest studiu printr-un comentariu putin mai jos.

Articol şi Studiu realizat de Andreei Sava, pasionată de educaţie financiară şi studentă la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrarea Afacerilor din Braşov.

Articol Recomandat! Cum sa investi sa investesti pe bursa in mod gratuit!

Felicitări pentru că ai citit tot articolul. Dacă ţi-a plăcut, ajută-mă să-l promovez mai departe cu un share:

INTRĂ ÎN COMUNITATEA LAURENTIUMIHAI.RO