Povestea Conductei de Milioane! Puterea Venitului Pasiv

Povestea Conductei de Milioane! Puterea Venitului Pasiv

Povestea Conductei de Milioane este o poveste care am găsit-o în cartea “Conducta de milioane” de Burke Hedges şi care m-a impresionat foarte mult când vine vorba de gândire strategică din punct de vedere financiar.

Povestea îi are ca personaje pe Pablo şi Bruno, doi prieteni care locuiau într-un sat din Italia.

Aceştia o să ne o ofere o lecţie de viaţă despre bogăţie, venit pasiv, gândire strategică şi prietenie.

În continuare o să relatez toată povestea preluată din cartea “Conducta de Milioane” pe care vi-o recomand cu cea mai mare încredere.

La sfârşit aştept părerea ta despre poveste şi morala cu care rămâi din urma întâmplărilor dintre Pablo şi Bruno!

Povestea Conductei de Milioane

“A fost o dată ca niciodată şi, cândva, tare demult, doi tineri şi ambiţioşi care se numeau Pablo şi Bruno şi care locuiau unul lângă celălat într-un sătuc italian.

Cei doi tineri erau prieteni la cataramă. Eu aveau visuri mari. Vorbeau fără încetare despre cum într-o zi, într-un fel sau altu, vor ajunge cei mai avuţi oameni din sat. Amândoi erau ageri la minte şi muncitori. Nu aveau nevoie decât de o ocazie.

Şi iată că într-o bună zi ocazia s-a ivit. Ţăranii din sat s-au hotărât să tocmească pe cineva să care apă de la râul din apropriere până la un bazin aflat în piaţa din mijlocul satului. I-au ales pe Pablo şi pe Bruno.

Fiecare a apucat câte două găleţi şi a pornit-o spre râu. Până la sfârşitul zilei, rezervorul din sat era plin ochi. Înţeleptul satului le-a plătit un bănuţ pentru fiecare găleată de apă. 

<Ită că ni s-a împlinit visul!>,  a exclamat Bruno. <Nu-mi vine să cred ce noroc avem!>.

Dar Pablo nu era prea convins de acest lucru. Îl durea spatele şi avea mâinile rănite de la căratul găleţilor grele. Se gândea cu groază la faptul că trebuia să se trezească a doua zi dimineaţă şi să o ia de la capăt. Şi-a jurat că va găsi un mod mai bun să aducă apa de la râu până la sat.

<Bruno, am un plan>, i-a spus Pablo într-o dimineaţă. <În loc să ne spetim cărând găleţi de colo până colo pentru câţiva bănuţi pe zi, hai mai bine să construim o conductă de la râu până în sat>.

Bruno s-a oprit în drum de parcă ar fi fost trăsnit.

<O coductă! Da’ cine a mai auzit aşa ceva? Avem o slujbă minunată, Pablo. Pot să car 100 de găleţi pe zi. La un bănuţ găleata, asta face un galben pe zi! Sunt bogat! Până la sfârşitul săptămânii, îmi pot lua o pereche de încălţări noi. Până la sfârşitul lunii, o vacă. Iar în şase luni îmi ridic o colibă nouă. Avem cea mai bun slujbă din sat.

Nu lucrăm sâmbăta şi duminică, iar în fiecare an avem două săptămâni de concediu plătit. Ne-am asigurat pe viaţă! Ia mai fugi de aici cu conductele tale!>

Dar Pablo nu se pierdu aşa repede cu firea. Pablo urma să muncească o parte din zi cărând găleţi, iar restul zilei şi la sfârşit de săptămână avea să lucreze la construcţia conductei. 

Fiindcă era plătit la găleată, ştia că la început va câştiga mai puţin. Mai ştia şi că îi va lua un an, poate chiar doi, înainte să înceapă să se bucure de profitul pe care i-l va aduce conducta. Dar Pablo credea în visul lui şi s-a pus pe treabă.

Bruno şi ceilalţi săteni au început să râdă de Pablo, poreclindu-l <Pablo, omul cu conducta>. Bruno, care câştiga aproape de două ori mai mult decât Pablo, se grozăvea cu ce-şi cumpărase. Îşi luase un măgar împodobit cu o şa nouă de piele, pe care îl lega în faţă noii sale case cu două etaje.

Îşi cumpăra haine care luau ochii oamenilor şi plătea mese îmbelşugate la han. Sătenii îi spuneau Jupân Bruno, şil aplaudau când le făcea cinste la crâşmă şi râdeau tare la glumele lui.

Pe când Bruno lenevea în hamac serile şi la sfârşit de săptămână, Pablo săpa mereu la conducta lui. În primele luni, Pablo nu prea avu cu ce să se mândrească de pe urma muncii lui. Era o treabă anevoioasă – chiar mai grea decât a lui Bruno, căci Pablo lucra şi serile, şi la sfârşit de săptămână.

Dar Pablo îşi spunea mereu că visurile de mâine se contruiesc pe sacrificiile de astăzi. Săpa zi după zi, palmă cu palmă.

Zilele s-au transformat în luni. Într-o bună zi, Pablo îşi dădu seama că ajunsese cu conducta la jumătate, iar asta înseamnă că nu mai trebuia să facă jumătate de drum ca să îşi umple găleţile cu apă. Pablo folosi timpul rămas ca să lucreze la conductă. Ziua în care acesta avea să fie gata era din ce în ce mai aproape.

În vreme ce se odihnea, Pablo îşi privea vechiul tovarăş spetindu-se să care găleţi. Umerii la Bruno erau mai tot mai încovoiaţi. Era gârbovit de durere, iar paşii îi erau îngreunaţi de truda zilnică.

Bruno era mânios şi ursuz, blestemând soata care îl condamna să care găleţi cât era ziulica de lungă, până la sfârşitul vieţii.

Începu să stea mai puţin la muncă şi mai mult în crâşmă. Când crâşmarii îl vedeau pe Bruno apropiindu-se, şopteau: <Uite-l pe Bruno, cărătorul de găleţi> şi chicoteau când beţivanul satului maimuţărea statul gârbovit şi umpletul târşâit al lui Bruno.

Bruno nu mai dădea de băut şi nu mai spunea glume, preferând să stea singur într-un colţ întunecat, înconjudat de sticle goale.

În cele din urmă, pentru Pablo sosi ziua cea mare – terminase conducta! Oamenii s-au îngrămădit să vadă apa ţâşnind din conductă în rezervorul satului. Acum că satul avea o rezervă permanentă de apă proaspătă, oamenii din împrejurimi se mutară aici, iar satul se mări şi prosperă.

Odată ce această conductă a fost gata, Pablo nu a mai fost nevoit să care apă. Apa ajungea în sat, fie ca el să muncească sau nu. 

Apa curgea când Pablo mânca. Curgea când dormea. Curgea la sfârşit de săptămână, când Pablo se distra. Şi cu cât curgea mai multă apă în sat, cu atât mai mulţi bani curgeau în buzunarele lui Pablo!

Pablo – omul cu conducta ajunse să fie cunoscut ca Pablo – făcătorul de minuni. Politicienii îl lăudau pentru viziunea lui şi îl implorau să candideze la funcţia de primar. Dar Pablo a înţeles că ceea ce realizase el nu era o minune. Era pur şi simplu prima etapă a unui vis mare, uriaş. Vedeţi dumneavoastă, Pablo avea planuri care depăşeau cu mult graniţele satului.

Pablo şi-a propus să construiască conducte în lumea întreagă!

Conducta l-a scos pe Bruno cărătorul de găleţi din afari, iar pe Pablo îl durea sufletul să îşi vadă vechiul prieten cerşind băutură la crâşmă. Aşadar, Pablo a stabilit o întâlnire cu Bruno.

<Bruno, am venit să te rog să mă ajuţi.>

Bruno şi-a îndreptat umerii încovoiaţi, iar ochii luni negri s-au îngustat până când au devenit o linie întunecată. <Nu-ţi bate joc de mine>, spuse Pablo.

<N-am venit aici să te umilesc. Am venit să îţi ofer ocazia excelentă de a face afaceri. Mie mi-au trebuit mai bine de doi ani ca să termin prima conductă. Dar am învăţat multe în aceşti doi ani. Ştiu ce unelte să folosesc. Unde să sap. Cum să poziţionez conducta. Am făcut însemnări pe măsură ce înaintam cu lucrul şi am dezvoltat un sistem care îmi va permite să contruiesc o nouă conductă.. iar apoi alta.. şi apoi încă una.

Singur, aş putea să construiesc o conductă pe an. Dar aceasta nu este cel mai bun mod de a-mi folosi timpul. Ceea ce plănuiesc eu să fac este să vă învăţ pe tine şi pe alţii cum să construiţi conducte…

Apoi voi îi învăţaţi pe alţii.. şi fiecare dintre aceştia va învăţa pe altcineva.. până când va exista o conductă în fiecare sat din ţinut… apoi o conductă în fiecare sat din ţară… şi, în cele din urmă, o conductă în fiecare sat din lume!

Gândeşte-te puţin! am putea să câştigăm un mic procent din fiecare litru de apă care trece prin aceste conducte. Cu cât curge mai multă apă prin conducte, cu atât mai mulţi bani vor curge în buzunare noastre. 

Conducta pe care am construit-o nu este sârşitul unui vis. Este doar începutul!>

Bruno a vâzut în sfârşit Imaginea de Ansamblu. A zâmbit şi i-a întins prietenului său palma bătătorită. Au dat mână.. şi apoi s-au îmbrăţişat ca doi prieteni ce nu se mai văzuseră de mult.

Anii au trecut. Pablo şi Bruno nu mai munceau de mult. Afacerea lor cu conducte din lumea întreagă continua să pompeze milioane de dolari în conturile lor din Bănci. 

Aceşia au întâmpinat foarte multe poveşti ca are lor după care se întristau, pentru că multor oameni le lipsea viziunea de ansamblu.

Însă amândoi s-au resemnat cu faptul că trăiau într-o lume a cărătorilor de găleţi… şi că numai un mic procent din totalul oamenilor îndrăzneau să nutrească visul de a construi conducte. 

În continuare te invit să-mi spui care sunt cele mai importante învăţături pe care le putem trage din această proveste!

Sursa Poveştii -> “Conducta de milioane” de Burke Hedge

Articol Recomandat! Cum sa investi sa investesti pe bursa in mod gratuit!

Felicitări pentru că ai citit tot articolul. Dacă ţi-a plăcut, ajută-mă să-l promovez mai departe cu un share:

INTRĂ ÎN COMUNITATEA LAURENTIUMIHAI.RO