30+ filme bune de vazut din care poti extrage lectii despre bani

30+ filme bune de vazut din care poti extrage lectii despre bani

Încep articolul prin a-ţi spune că sunt un mare consumator de filme bune. Nu de puţin ori aleg să-mi petrec timpul liber uitându-mă la câte un film, documentar sau serial.

Analizând puţin gustul meu, pot spune că îmi plac foarte mult acele filme bune care includ latura de bani sau latura de educaţie.

Banii sunt unul dintre punctele principale în majoritatea filmelor şi aproape din fiecare poţi extrage câte o lecţie bună să o pui în practică.

Învăţăm din tot felul de întâmplări, pozitive sau negative. Ideal este să extragem doar esenţialul şi să-l aplicăm în vieţile noastre.

Cele mai multe filme bune conţin poveşti fictive, însă chiar şi din aceste filme putem învăţă lucruri concrete care să se aplice în vieţile noastre.

Cum fac eu atunci când mă uit la un film bun:

1. Analizez filmul înainte de-al viziona. Caut articole/păreri despre el pentru a-mi face o idee despre calitatea filmului.

2. Când mă uit la film, încerc să mă pun în “pielea” personajului principal şi să gândesc cum aş proceda eu în acea poveste.

3. La sfârşit de film, găsesc 2-3 lucruri pe care le pot învăţa din film şi pe care le pot aplica în viaţa mea personală.

Sunt 3 lucruri foarte utile care te pot ajuta să înveţi ceva atunci când alegi să-ţi petreci timpul uitându-te la filme bune din diferite domenii.

După cum spuneam mai sus, sunt un consumator înrăit de filme, iar în acest articol vreau să-ţi recomand o listă de 30 de filme bune de vazut din care poţi extrage lecţii bune din punct de vedere financiar.

Cum am decis ca urmatoarea lista contine doar filme bune de vazut?

1. M-am uitat la toate filmele de mai jos şi am încercat să aplic cele 3 sfaturi pe care ţi le-am prezentat mai sus;

2. Am verificat comentariile şi analizele celor mai buni analişti de filme şi documentare din lume;

3. Am verificat notele primite de aceste filme şi le-am ales pe cele mai bune.

filme bune de vazut

30+ filme bune de vazut din care poti extrage lectii despre bani

La fiecare din această listă de filme bune vei avea link către IMDB, link către trailer şi anul în care a apărut. Eu zic să nu stai prea mult pe gânduri şi să începi să-ţi faci timp să te uiţi la 1-2 filme pe săptămână. Cam la 1-2 filme pe săptămână mă limitez şi eu.

Uite filmele pe care ţi le recomand:

PS. Nu te uita la anul apariţiei! Prea puţin contează. Povestea contează mai mult decât efectele speciale.

PS 2. Ordinea de mai jos este aleatoare. Nu lua numărul ca pe un top. Toate sunt filme foarte bune pe care ţi le recomand cu încredere.

Aştept orice fel de sugestii de filme bune despre bani printr-un comentariu mai jos.

30 de filme bune de vazut!

1. Trading Places (1983) – TrailerIMDB – Trading Places este un film vechi dar foarte interesant din punct de vedere al rolurilor pe care le-a avut Dan Aukroyd şi Eddie Murphy. Este un film care intră cu adevărat în clasa de filme despre bani deoarece în poveste este vorba de 2 oameni: unul foarte bogat şi unul foarte sărac care ajung să facă schimb de roluri.

2. Too Big to Fail (2011) – TrailerIMDB

3. The Wolf of Wall Street (2013) – TrailerIMDB – Despre acest film am scris şi un articol: 7 lectii pe care le poti invata din filmul The Wolf Of Wall Street.

4. Margin Call (2011) – TrailerIMDB

5. Boiler Room (2000) – TrailerIMDB

6. Enron: The Smartest Guys in the Room (2005) – TrailerIMDB

7. Quicksilver (1986) – TrailerIMDB

8. Wall Street (1987) – IMDB – Wall Street: Banii sunt facuti sa circule (2010) – TrailerIMDB – Sunt două filme bune care mie mi-au plăcut foarte mult. Sunt un om pasionat de bursă şi de aceea cred că oricine care ar vrea să cunoască câteva lucruri despre cum funcţionează bursa sau intrigi din spatele acesteia după vizionarea acestui filme ar înţelege că la bursă se pot câştiga banii foarte repede dar se şi pot pierde atât de repede precum se câştigă.

9. A Good Year (2006) – TrailerIMDB

10. Slumdog Millionaire (2008) – TrailerIMDB – Slumdog Milionaire este un film inspiraţional în care vă este prezentată povestea unui tânăr indian care ajunge să câştige premiul cel mare la  Vrei să fi milionar numai din cunoştinţele dobândite pe decursul vieţii sale.

11. Rogue Trader (1999) – TrailerIMDB

12. Limitless (2011) – TrailerIMDB

13. Assault on Wall Street (2013) – TrailerIMDB

14. Deception (2008) – TrailerIMDB

15. Catch Me If You Can (2002) – TrailerIMDB

16. Matchstick Men (2003) – TrailerIMDB

17. Capitalism: A Love Story (2009) – TrailerIMDB

18. Wall Street Warriors (2006) – TrailerIMDB

19. Casino (1995) – TrailerIMDB – Casino, în ciuda faptului că este un film destul de vechi (1995), este unul dintre acele filme despre bani în care se vorbeşte despre jocuri de noroc şi cum se gestionează un cazino.

20. Inside Job (2010) – TrailerIMDB

21. The Corporation (2003) – TrailerIMDB

22. Floored (2009) – TrailerIMDB

23. The Pursuit of Happyness (2006) – TrailerIMDB – The Pursuit of Happyness este unul dintre filmele care mi-au plăcut foarte mult din toate filmele pe care le-am văzut şi cred că din acesta fiecare dintre noi putem învăţa câte o lecţie de viaţă. În acest film este vorba de un om care a ajuns în pragul dispărării din cauza banilor deoarece a ajuns să locuiască pe străzi alături de fiul său fără un loc de muncă stabil.

24. Glengarry Glen Ross (1992) – TrailerIMDB

25. Other People’s Money (1991) – TrailerIMDB

26. Lord of War (2005) – TrailerIMDB

27. The Apprentice (2004) –  IMDB – un reality shop despre multimiliardarul Donald Trump.

28. The Queen of Versailles (2012) – TrailerIMDB

29. Up in the Air (2009) – TrailerIMDB

30. The Flaw (2011) – TrailerIMDB

31. Confessions of a Shopaholic (2009) – TrailerIMDB

32. Maxed Out: Hard Times, Easy Credit and the Era of Predatory Lenders (2006)- IMDB

Acestea sunt cele 30+ filme bune de vazut pe care ţi le recomand eu. Din toate aceste filme poţi extrage una sau mai multe lecţii financiare pe care le poţi implementa în viaţa ta.

Multe dintre aceste filme bune sunt documentare, deoarece aceste sunt cele mai bune video-uri de unde poţi extrage învăţături şi sfaturi despre mediul economic din jurul tău.

În continuare aş dori să te invit pe tine să completezi această listă. Ajută-mă cu alte titluri de filme din care ai învăţat lecţii financiare. Hai să ducem această listă până la 50 de recomandări.

Ce alte filme bune despre bani ai mai vizionat?

Articol Recomandat! Cum sa investi sa investesti pe bursa in mod gratuit!

Felicitări pentru că ai citit tot articolul. Dacă ţi-a plăcut, ajută-mă să-l promovez mai departe cu un share:

INTRĂ ÎN COMUNITATEA LAURENTIUMIHAI.RO