Viaţa ne poate ghida în foarte multe locuri. Trebuie doar să ştii unde vrei să ajungi şi să lupţi pentru a-ţi scopul. Pentru tine, azi ţi-am pregătit 25 de citate despre viata si ambitie care te vor ajuta să-ţi doreşti mai mult de la tine.

Am realizat această listă cu cele mai bune 25 de citate celebre despre viata si ambitie, culese de la unii dintre cei mai înţelepţi oameni pe care i-a avut sau îi are omenirea: Osho, Henry Ford, Confucius, Dalai Lama, Paulo Coelho,Aristotel, Seneca şi mulţi alţi.

Te invit să le citeşti şi să-mi spui care este citatul tău preferat care te ajută să-ţi doreşti mai mult de la tine.

25 de Citate despre Viata si Ambitie

Citate despre Viata si Ambitie

1. Fii bun ori de câte ori e posibil. Și e posibil întotdeauna. – Dalai Lama

2. Orice prost poate critica, condamna şi lamenta, dar e nevoie de caracter şi control de sine pentru a fi înţelegător şi iertător. – Dale Carnegie

3. Renunţă la comparaţii şi poţi să te bucuri de viaţă la maxim. – Osho

4. Timpul este prea lent pentru cei care aşteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc, dar, pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate. – William Shakespear

5. Investiţia în cunoaştere are cea mai mare dobândă. – Benjamin Franklin

6. Bătrânii întotdeauna îi sfătuiesc pe cei tineri să economisească banii. Este un sfat prost. Nu adunaţi marunţişul. Investiţi în propria persoană. În viaţa mea nu am economisit un dolar, pâna nu am atins vârsta de 40 de ani. – Henry Ford

7. Dacă avansezi cu încredere în direcţia visurilor tale, vei cunoaşte un succes neobişnuit în vremuri obişnuite. – Henry David Thoreau

8. Trăieşte o viaţă onorabilă. Atunci când îmbătrâneşti şi te gândeşti în urmă, vei putea să te bucuri a două oară de ea. – Dalai Lama

9. Cel ce îşi domină nervii, domină cel mai rău duşman. - Confucius

10. Nu la lumea materială este necesar să renunţăm, ci la trecut şi la condiţionările acestuia, la sistemul de convingeri greşite care ne înlănţuie şi pe care fiecare generaţie îl impune celor următoare. – Osho

11. Cei care știu, fac. Cei care înțeleg, învață pe alții. - Aristotel

12. Problema pe care o au oamenii nu este aceea că ţintesc prea sus şi eşuează, ci ţintesc prea jos şi reuşesc. – Michelangelo

13. Viaţa este unoeri foarte zgârcită: trec zile, săptămâni, luni şi ani fără să simţi nimic nou. Totuşi, odată ce se deschide o uşă, o adevărată avalanşă pătrunde prin spaţiul deschis. Acum nu ai nimic, iar in clipa urmatoare ai mai mult decât poţi accepta. – Paulo Coelho

14. Dacă socoteşti prieten pe cineva în care nu ai aceeaşi încredere ca şi în tine însuţi, faci o mare greşeală şi nu cunoşti valoarea adevăratei prietenii. – Seneca

15. Trebuie să fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. – Mahatma Gandhi

16. Progresul nu este provocat de către cei care se trezesc primii, el este provocat de către oamenii leneşi care caută mereu un mod mai uşor de a face un lucru. – Robert A. Heinlein

17. Dimensiunea succesului tău este măsurata de puterea dorinței tale, de mărimea visului tău și de cum gestionezi dezamăgirile pe drumul către succes. – Robert Kiyosaki

18. Nu există niciun motiv pentru care să nu-ţi urmezi inima. Timpul tău este limitat, aşa că nu îl pierde trăind viaţa altcuiva. Nu lăsa zgomotul opiniilor altora să îţi înabuşe vocea interioară. – Steve Jobs

19. Niciodată, niciodată, niciodată, niciodată, nu renunţa. – Winston Churchill

20. Este nevoie de 20 de ani pentru a construi o reputație și cinci minute pentru a se ruina. Dacă te gândești la asta, vei face lucrurile diferit. – Warren Buffett

21. Oamenii trebuie să înţeleagă că nimeni nu trişează. Uneori câştigăm, alteori pierdem. Nu aştepta să ţi se dea ceva înapoi. Nu aştepta să ţi se reconoască efortul, să ţi se descopere geniul, să ţi se înţeleagă iubirea. Încheie nişte etape. Nu din orgoliu, nu din neputinţă sau mândrie, ci pur şi simplu pentru că acel lucru nu se mai potriveşte în viaţa ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti! – Paulo Coelho

22. Merită să rişti, dacă asta îţi va schimba viaţa spectaculos. Riscând pentru nimicuri, te vei mira de ce baţi pasul pe loc. – Richard Branson

23. Îţi petreci cea mai mare parte a vieţii făcând ce nu trebuie, iar o bună parte a ei, nefăcând nimic, toată viaţa te-ai preocupat de cu totul altceva decât ceea ce ar fi trebuit. – Seneca

24. Nu renunţa niciodată. Cei mai mari rataţi din lume sunt cei ce renunţă. – Donald Trump

25. Cuvântul „imposibil” nu există în vocabularul meu. – Napoleon Bonaparte

Care din cele 25 de citate despre viata si ambitie ţi-au plăcut cel mai mult?

Lasă-mi un comentariu cu citatul tău favorit sau propune altu care nu apare în listă!

Despre Autor: Laurentiu Mihai, pasionat de finanţe personale, management financiar şi marketing. Pe plan profesional, sunt Consultant de Afaceri la DR Consultants şi Project Manager&Trainer la Cabinetul de Business. Dacă vrei să socializăm, mă poţi contacta pe FacebookTwitter sau LinkedIn.

Sursa imagine

S-ar putea să te interesezi şi:

De interes personal! În perioada 13-14 septembrie voi susţine un curs de marketing online la Cluj. Dacă vrei să experimentezi practic cele mai importante metode de marketing online din România, te invit la curs. Mai multe informaţii găseşti AICI.

Unde sunt:

Laurentiu Mihai

Salut! Eu sunt Laurențiu și sunt pasionat de educație financiară, antreprenoriat și marketing. Pe acest blog vei gasi articole care să te ajute să evoluezi zilnic din punct de vedere financiar. Mai mult despre mine găsești la pagina Despre!
Unde sunt:

Latest posts by Laurentiu Mihai (see all)

Lasă un comentariu: