10 carti de afaceri pentru antreprenorii la inceput de drum

A trecut deja o bună perioadă de timp de când am fondat prima afacere şi care, după multe evenimente bune şi mai puţin bune, se află într-o creştere foarte bună.

La început pot spune că viitorul era foarte sceptic, însă am avut noroc cu optimismul foarte ridicat şi cu pasiunea mea pe care o aveam asupra domeniului.

Mă tot gândeam dacă va merge afacerea, dacă lipsa mea de experienţă în acel domeniu va afecta durata firmei şi dacă nu ar fi mai bine să mă angajez având în vedere că nu erau prea multe bătăi de cap. Am ales totuşi să nu mă gândesc la toate lucrurile aceste negative care circulau prin capul meu şi să-mi urmez pasiunile şi obiectivele pe care le aveam setate din punct de vedere financiar.

Am ales să muncesc foarte mult şi să-mi dedic efortul să cresc firma. Acum pot spune că suntem într-o perioadă foarte bună şi ne gândim doar la creştere pragmatică şi fără „artificii”.

Un factor foarte important care m-a ajutat să înţeleg mediul de afaceri şi să-mi găsesc principiile după care să mă ghidez au fost cărţile.

Am citit foarte mult carti de afaceri despre antreprenoriat, despre marketing, despre sisteme de management financiar şi despre managementul unei firme. Sunt de părere că din aceste carti de afaceri mi-am extras baza de care aveam nevoie şi gândirea realistă şi pragmatică care mă ajută foarte mult în munca mea de zi de zi.

Cred că am citit peste 20 de carti de afaceri într-o perioadă destul de scurtă (câteva luni) din care mi-am extras idei, concepte, tool-uri şi tot felul de mijloace pe care să le aplic cu clienţii mei.

Având în vedere că în ultima perioadă se vorbeşte din ce în ce mai mult despre antreprenoriat, m-am decis să fac o listă cu 10 carti de afaceri care sa te ajute în drumul tău către o afacere profitabilă.

10 carti de afaceri care cred eu că se potrivesc în orice domeniu, oricui şi la orice oră.

Dacă crezi că sunt şi alte cărţi care să facă parte din această categorie, lasă-mi un comentariu cu cartea şi o voi menţiona mai jos.

10 carti de afaceri pentru antreprenorii la inceput de drum

1. Rework de David Heinemeier Hansson şi Jason Fried

Rework de David Heinemeier Hansson şi Jason FriedO carte care mi-a produs zeci de idei. În timp ce citeam cartea nu aveam timp să procesez toate ideile.

Cred că am completat 10 de pagini de caiet cu idei provenite din această carte pentru a le implementa în cazule meu.

Este cartea care te va schimba într-un mod foarte puternic. Îţi oferă o senzaţie tragică şi ciudată care reuşeşte să-ţi schimbe perspectiva şi să gândeşti diferit. Este o carte uşor de citit, destul de scurtă, dar care o vei pune pe primul loc în raft.

Am citit-o într-o zi prima oară. A doua oară am încercat să o aprofundez şi să citesc câte un capitol pe zi (are 11 capitole).

3 lucruri critice pe care le vei învăţa din carte sunt: produsul tău trebuie să fie diferit faţă de toate produsele de pe piaţă şi trebuie să acopere o nevoie, angajează doar atunci când îţi permiţi şi când ai nevoie, şedinţele sunt un factor critic într-o firmă şi trebuie să le analizezi cu atenţie.

Pe mine personal m-a ajutat şi mă ajută foarte mult. Recomand cu foare mare încredere.

Mai multe detalii despre ea găseşti AICI.

2. Consilierul de încredere  de David H. Maister, Charles H. Green şi Robert M. Galford

Consilierul de încredere de David H. Maister, Charles H. Green şi Robert M. GalfordO altă carte excepţională şi una dintre cele mai bune cărţi de afaceri care trebuie citită de toată lumea. Este un fel de consultanţă de afaceri şi vânzări într-o carte.

Cartea care în momentul în care o citeşti, te schimbi automat. Cartea care te va schimba dintr-o marionetă care doreşte cu orice preţ să facă bani şi să se îmbogăţească, într-un consultant (indiferent de domeniu) care doreşte să-i ofere calitate clientului şi să colaboreze pe termen lung.

Având în vedere că orice antreprenor trebuie să fie şi un vânzător bun, cartea aceasta oferă cele mai bune practici de vânzări utile la început de drum.

Ce vei învăţa din această carte: care sunt principii practice care îţi sporesc credibilitatea faţă de client, care sunt trăsăturile unei relaţii bazate pe încredere, care sunt principiile care te vor ajuta să clădeşti o relaţie de succes şi care sunt cele 4 elemente esenţiale care generează încredere.

Această carte mi-a arătat cum să mă comport în vânzări şi în relaţiile de afaceri cu partenerii şi furnizorii mei.

Mai multe detalii despre carte găseşti AICI.

3. Totul despre Psihologia persuasiunii de Robert B. Cialdini

Totul despre Psihologia persuasiunii de Robert B. CialdiniPsihologia persuasiunii – totul despre influentare. Amplifica-ti puterea de convingere si invata sa te aperi de manipulare – Una dintre primele cărţi de afaceri pe care le-am citit şi care s-a bazat foarte mult pe secţiunea de vânzări.

Vânzările şi menţinerea unei relaţii sunt cele mai importante la un start-up. Dacă nu provi dintr-un mediu în care să fi avut contact cu vânzările îţi este greu fără cineva cu experienţă.

Cred că această carte reprezintă experienţa de care are nevoie orice om la început de drum pe partea de vânzări.

Este o carte practică, cu zeci de exemple, în care modul în care te prezinţi şi în care promovezi afacerea face diferenţa la începutul unei afaceri.

Cartea prezintă 7 capitole în care se pune foarte mult accentul pe regula reciprocităţii, regula angajamentului, dovada socială, simpatie, autoritatea si raritate.

De multe ori simpatia este o armă foarte puternică în vânzări. Dacă ajungem la ea, clientul este 100% în mâinile noastre. O carte bună pe care ţi-o recomand dacă eşti la început pe partea de vânzări!

Mai multe detalii despre carte găseşti AICI.

4. Seria Tată bogat – Tată Sărac de Robert Kiyosaki

Seria Tată bogat - Tată Sărac de Robert KiyosakiŞi aici mă refer la grupul de cărţi realizat de Robert Kiyosaki. O oglindă de educaţie financiară demnă de orice om care doreşte să ajungă prosper.

Idei şi metode financiare care te vor ajuta să înţelegi ce înseamnă contabilitatea personală şi a unei firme, care sunt diferenţele între datoriile bune şi cele proaste, între activele care produc bani şi pasivele care îţi mănâncă bani şi între bilanţul şi contul de profit şi pierdere (imaginea financiară a unei firme).

Cred că sunt cele mai bune cărţi care te vor ajuta să mergi pe drumul cel bun cu afacerea ta din punct de vedere financiar şi să investeşti în acele active care nu-ţi vor afecta afacerea.

Totodată, sunt o serie de cărţi care te vor schimba şi din punct de vedere personal, fiind unele dintre cele mai bune cărţi de educaţie financiară din lume.

Toate cărţile din această serie le poţi găsi AICI.

5.  The Lean Startup – Eric Ries

The Lean Startup - Eric RiesEste una dintre cele mai noi cărți din această listă cu carti de afaceri, este o carte care abia în 2013 a apărut şi varianta în română şi care este foarte interesantă pentru noua generaţie de afaceri.

Cartea prezintă acele conceptele care te vor ajuta să ajungi de la o firmă bazată pe birocraţie, rigidă şi foarte structurată la una bazată pe inovaţie, creativitate şi viziune.

Cred că acesta va fi conceptul de firma care va avea succes în viitor şi din păcate, acest concept nu se poate învăţa foarte uşor din şcoală.

Cartea prezintă concepte noi din lumea modernă precum: antreprenorii sunt pretudindeni, antreprenoriatul înseamnă management, învățare rapidă, metoda construiește-evaluează-învață și contabilitatea pentru inovare.

Idei de care este nevoie acum în mediul de afaceri românesc.

Mai multe detalii despre carte găseşti AICI.

6. Getting Things Done de David Allen

Getting Things Done de David AllenEste singura carte în engleză din această listă.

Este o carte foarte bună pentru orice antreprenor care vor să-şi dezvolte mentalul și modul în care acesta funcționează din punct de vedere psihic.

Este cartea care te ajută să ai o minte cât se poate de relaxată și organizată pentru toate activitățile care se întâmplă în afacerea ta.

Cartea te va învăța:

  • să aplici regula delegării astfel încât să nu te implici prea mult operațional;
  • să-ți reevaluezi constant obiectivele și să fii mereu pregătit de schimbare;
  • să planifici cât mai bine fiecare proiect din business-ul tău;
  • să-ți controlezi sentimentele în toate situațiile prin care treci;
  • să te simți bine în momentul în care greșești. (sună ciudat, dar asta te va ajuta să rămâi mereu pozitiv)

O recomand pentru cei care sunt stresați în tot ceea ce fac.

Mai multe detalii despre carte găsești AICI.

7. Viitorul apartine companiilor mici de Seth Godin

Viitorul apartine companiilor mici de Seth GodinAceastă carte cred că este una dintre cele mai bune cărţi scrise de Seth Godin.

Este cartea care te va convinge că vremurile afacerilor foarte mari de tip Coca Cola a trecut de foarte mult.

Poţi avea succes cu o firmă chiar dacă este mică şi chiar dacă are la bază doar o idee de afaceri banală. După cum observi, suntem înconjuraţi de sute de mii de afaceri, fiecare cu succesul ei.

Acum este important să ştii ce înseamnă succesul pentru tine şi cum poţi ajunge la el.

Prin această carte Seth Godin va împărtăşi cu tine 183 de eşecuri, observaţii şi idei remarcabile de afaceri care te vor conduce către succes.

Totodată, îţi vei da seama şi de ce o firmă mică poate avea un succes mult mai mare decât o firmă de peste 250 de angajaţi. Care sunt caracteristicile unei firme mici şi cum poţi beneficia de acestea.

Recomand tuturor celor care încă se mai gândesc dacă ideea lor o să aibă succes şi cărora le este teamă să înceapă o activitate pe cont propriu.

Mai multe detalii despre carte găsești AICI.

8. Da lovitura! de Gary Vaynerchuk

Da lovitura! de Gary Vaynerchuk„Da lovitura! De ce acum e momentul sa faci bani din pasiunea ta” este o carte pe care am citit-o la început de experienţă în antreprenoriat şi pot spune că a avut un impact foarte mare asupra mea.

M-a ajutat să-mi găsesc puterile şi ideile pentru a începe pe această cale şi să-mi găsesc motivaţia de a porni ceva care părea foarte nesigur la început.

Principalii 3 piloni pe care îi vei învăţa din carte sunt:

  • Iubeşte-ţi familia.
  • Munceşte pe brânci.
  • Trăieieşte-ţi pasiunea.

Află din carte cum poţi să foloseşti aceşti 3 piloni în drumul tău către antreprenoriat şi echilibru personal.

Mai multe detalii despre carte găsești AICI.

9. De la idee la bani de Napoleon Hill

De la idee la bani de Napoleon HillAceastă carte am primit-o de la 6 prieteni foarte apropiaţi mie acum ceva timp şi cred că am citit-o în doar 2 zile.

Mi-a deschis ochii în multe privinţe, iar Napoleon Hill cred că a fost unul dintre cei mai mari cercetători care şi-a dedicat timpul şi munca cercetând comportamentul bogaţilor şi drumul acestora către succes.

Nu vreau să vorbesc prea multe despre această carte deoarece am scris chiar un articol despre ea. Mai multe despre carte găseşti aici -> Cele 10 invataturi despre bani ale lui Napoleon Hill.

Sunt convins că te va face să cumperi cartea, s-o citeşti şi s-o reciteşte de atâtea ori până vei înţelege fiecare învăţătură din ea.

Mai multe detalii despre carte găsești AICI.

10. Secretul prezentarilor de succes de Paul du Toit

Secretul prezentarilor de succes„Secretul prezentarilor de succes. Vorbeste ca un profesionist, impresioneaza publicul si obtine rezultatele dorite” de Paul du Toit.

Am introdus această carte în listă deoarece toţi antreprenorii au de făcut prezentări, către clienţi, către furnizori sau către angajaţi. Puţini sunt învăţaţi să-şi facă o prezentare şi ştiu că pentru foarte mulţi acest mic detaliu este un factor mare de stres.

Din fericire acest stres se poate reduce dacă înveţi să-ţi faci o prezentare. Îţi recomand această carte pe care am citit-o de curând şi care cred că se potriveşte tuturor antreprenorilor.

Tuturor, deoarece toţi vor ajunge să-şi facă propriile prezentări ale serviciilor sau produselor pe care le vor vinde.

Totodată, este şi un ghid practic pentru cei care au emoţii atunci când vorbesc în public.

Mai multe detalii despre carte găsești AICI.

Acestea sunt propunerile mele de carti de afaceri pe care le-aş recomanda oricărei persoane care vrea să se iniţieze în antreprenoriat.

Nu sunt cel mai bun antreprenor din România şi nu cred că voi ajunge.

Toate aceste 10 carti de afaceri le-am citit pentru că aveam nevoie să-mi iau experienţa teoretică şi să-mi găsesc puterile că pot merge pe acest drum.

Este doar un început. Sunt zeci de cărţi foarte bune pentru antreprenori pe care le-ai putea citi.

Contează mult să citeşti şi să aplici ceea ce citeşti.

Întotdeauna să ai un carneţel lângă tine atunci când citeşti. Ia-ţi notiţe şi reciteşte-le în fiecare săptămână. Ceea ce este scris se uită mai greu.

Spor la studiat!

Laurenţiu Mihai

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.