Cum promovezi produse prin afiliere pe blog?

Cum promovezi produse prin afiliere pe blog?

Articol scris de Ovidiu Lazăr, fondator www.banidinbloguri.com.

Dacă ești în căutarea unei modalități de a face bani pe Internet și nu știi de unde să începi, există un răspuns pe care majoritatea experților în marketing în recomandă tuturor celor care nu au bani de investit:

Fă-ți un blog și începe să promovezi produse prin afiliere.

Afiliere pe blog

Beneficiul cel mai mare al acestui sistem nu stă neapărat în banii pe care îi faci (există afiliați care fac în S.U.A. sute de mii de dolari pe lună) ci în ceea ce ai ocazia să înveți.

Un blog îți dă șansa să îți pornești o afacere online care va merge și peste 10 ani, spre deosebire de metodele dubioase de a face bani ce sunt acum la modă, cum ar fi datul de click-uri sau completatul de sondaje.

Evident, toată munca se face de-acasă, și, dacă totul merge bine, vei putea spune în curând „La revedere” șefului tău. În plus, promovarea de produse prin afiliere îți dă ocazia să înveți marketing fără să ai grija construirii unui produs, a stocurilor și a clienților.

Ce înseamnă, totuși, cuvântul afiliere? La ce se referă? Tu, ca blogger, faci echipă cu cineva care are produse de vânzare și primești un comision pentru fiecare vânzare. Grija ta este să aduci trafic, grija celuilalt este să convertească acel trafic în profit pe care, mai apoi, îl împarte cu tine.

În funcție de nișa în care te aflii, trebuie să vezi ce fel de produse poți vinde și cui. Dacă ai un blog în engleză atunci poți promova produse pe care le găsești pe ClickBank.com, JVZoo.com sau CJ.com, unde vei găsi zeci de mii de produse fizice și informaționale.

Dacă ai un blog în limba română, oferta de programe de afiliere este mai mică, însă există. Planul de bătaie ar trebui să fie puțin diferit în sensul în care trebuie să te gândești ca, la un moment dat, să vinzi propriile tale produse. Banii pot veni pe Internet din mai multe surse, nu doar din afilieri, iar marja profitului va fi net mai mare.

2 platforme de afiliere (cele mai mari din România) sunt: 2parale şi profitshare.

Diferența între produsele fizice și cele informaționale

Înainte de a vedea care sunt metodele efective de promovare, vreau să fac o distincție între produsele fizice și cele informaționale. Și vreau să o fac din perspectiva procentului de profit pe care îl primești de la proprietarul produslui pentru fiecare vâzare.

Dacă produsele fizice îți oferă 2%, 3% 5% sau, în cel mai bun caz, 15%, produsele informaționale oferă procente record de 40%, 50% sau, după cum ofer eu la unele dintre cărțile mele electronice, 75%!

Explicația este simplă: produsele fizice au niște costuri asociate cu ele, motiv pentru care cei care le vând nu își permit să plătească mai mult afiliaților.

Un produs informațional îl creezi o singură dată, apoi îl clonezi la nesfârșit ori de câte ori vrei cu costuri zero. Iar dacă este vorba de un eBook pe care vrei să îl tipărești… costurile nu sunt chiar așa de mari.

Cele mai bune metode de a promova produsele

OK, e momentul să trecem la fapte. Odată ce te-ai hotărât care sunt produsele pe care vrei să le promovezi, trebuie să le faci reclamă, însă într-un mod profesionist.

Site-urile care te inundă de bannere de cum ajungi pe ele nu au nicio șansă pe termen lung.

Prima și cea mai ușoară metodă de a vinde produse este prin bannere. Mărimile standard sunt de 300×250, 160×600 și 728×90 (se măsoară în pixeli). Trebuie să fii atent cu bannerele, mai ales de când Google și-a modificat algoritmii de căutare și a început să penalizeze site-urile cuprea multe bannere prea sus în pagină.

Poți pune un banner de 728×90 în partea de sus a paginii (deasupra meniului), vreo 2-3 bannere de 300×250 în sidebar-ul blogului și, eventual, un banner de 160×600 în interiorul articolului, astfel încât să fie încadrat de conținut.

Mai poți pune bannere și în alte locații pe blog, spre exemplu în footer sau, dacă te pricepi la partea tehnică, un banner uriaș care să apară de ambele părți ale conținutului, sub chenarul care îl încadrează.

Ideal e să ai vreo maxim 3-4 bannere pe fiecare pagină iar, dacă ai un blog cu reputație foarte bună și link-uri multe către tine, poți mări acest număr fără frică de Google.

A doua metodă este prin link-uri text în articolele de pe blog. Link-urile text, deși nu atrag ochiul la fel de tare ca niște imagini (a se citi, au Click-Through-Rate (CTR) mic), au de regulă rată de conversie foarte bună. Asta pentru că sunt legate foarte strâns de conținut iar conținutul beneficiază de toată atenția cititorului.

În sfârșit, a treia metodă este prin e-mail. Dacă ai o metodă de a capta adresa de mail a cititorilor tăi, le poți trimtie oferte cu mailuri scurte care să promoveze diferite produse și care să conțină link-urile tale de afiliere.

Aceste mailuri sunt probabil și cele mai profitabile, cu condiția să fie scrise bine. Nu vrei să exagerezi, nici să fii prea impulsiv. Trebuie să ai un stil de scris bun, pe care, evident, ți-l poți exersa scriind zi de zi pe blogul tău.

Dacă promvoezi produse informaționale care beneficiază de o scrisoare de vânare mai lungă, îți recomand ca e-mailul de promovare să nu depășească 300 de cuvinte.

Succes!

Autor: Ovidiu Lazăr are o experiență în blogging și marketing pe Internet de peste 5 ani de zile. Blogurile sale acoperă mai multe nișe și subnișe, atât în limba română cât și în engleză și îi aduc peste 4000 de vizitatori unici pe zi (la data scrierii acestui articol). Mai multe poţi găsi pe site-ul www.banidinbloguri.com.

Articol Recomandat! Cum sa investi sa investesti pe bursa in mod gratuit!

Felicitări pentru că ai citit tot articolul. Dacă ţi-a plăcut, ajută-mă să-l promovez mai departe cu un share:

INTRĂ ÎN COMUNITATEA LAURENTIUMIHAI.RO