Susţin Proiectul “ABCdar Financiar” pentru finanţarea din Ţara lui Andrei. Susţine-l şi tu cu un vot

Monica Mititelu este unul dintre editorii blogului laurentiumihai.ro şi pot spune cu mâna pe inimă că este o persoană extrem de serioasă şi extrem de pasionată de mediul financiar/bursier.

Cu siguranţă ai citit unul dintre cele 14 articole scrise de ea şi cred că îmi dai crezare.

De când a început competiţia Tara lui Andrei, Monica a început să gândească un proiect care are ca scop educaţia financiară din România.

Uite câteva cuvinte despre proiect pe care Monica doreşte să primească finanţare din Ţara lui Andrei:

„Educaţia Financiară timpurie este la fel de importantă ca şi „Cei 7 ani de acasă”. Cu cât avem contact mai din timp cu noţiunile de bază ale educaţiei financiare cu atât şansele noastre de a deveni nişte adulţi responsabili financiar cresc.

Însă niciodată nu este prea târziu să începem educaţia financiară, de aceea am iniţiat un proiect de educaţie şi responsabilitate financiară, pentru a facilita accesul cât mai multor persoane la educaţia care nu se învaţă în şcoală, dar care este atât de importantă în viaţă.

Reporter ABC

Scopul proiectului “ABCdar Financiar” este creşterea nivelului de educaţie financiară şi profesională a beneficiarilor şi oferirea unei viziuni clare asupra gestionării adecvate a bugetului personal în vederea creşterii gradului de angajabilitate.

Pentru a-şi atinge scopul, proiectul “ABCdar Financiar”  se concentrează pe patru direcţii:

  • Va crea o platformă online pentru a sprijini educaţia pe termen lung facilitând accesul la resurse pe tema educaţie financiare;
  • Va oferi cursuri de pregătire profesională ca şi formator şi manager de proiect cu aplicabilitate în domeniul educaţiei financiare;
  • Va promova stagii de practică în domeniul financiar-bancar studenţilor şi tinerilor absolvenţi pentru a le creşte şansele de angajare;
  • Va oferi consiliere personalizată online persoanelor interesate să îşi crească nivelul de responsabilitate financiară.”

Eu m-am declarat susţinător al proiectului şi o să încerc să-l promovez.

Îl promovez datorită dorinţei mele de a dezvolta educaţia financiară în România.

Dacă crezi că şi tu vrei să ne ajuţi ca acest proiect să fie finanţat, uite ce ai de făcut:

  1. Accesează site-ul taraluiandrei.ro (log in) sau crează-ţi un cont de cetăţean al Ţării lui Andrei (log in – cont nou).
  2. După activarea contului găseşti proiectul “ABCdar Financiar” AICI şi votează-l.
  3. Dă-i SHARE la acest articol sau direct la proiect pentru a oferi posibilitatea cât mai multor persoane să afle despre proiect şi să îl voteze.

Poţi vota proiectul până pe 18 decembrie.

Să ducem educaţia financiară în gândurile tuturor românilor.

Mulţumesc de vot!

Laurenţiu Mihai

Ai nevoie de ajutor în gestionarea finanțelor personale și a investițiilor? Hai să discutăm într-o ședință de consultanță..

Ai găsit informații prețioase care te-au ajutat? Fă-mi cinste cu o cafea ca să-mi pot continua activitatea Fac cinste cu o cafea!.